Stiri

Retrospectivă

Retrospectivă

https://luanapopa.wordpress.com/2019/09/03/retrospectiva/?fbclid=IwAR0EqmL1QGqTf8sGnknjV1AFjNH4EA7W8qUmtSFcCZgBkHo_eSt5fPFXrVQ

Posted on 03/09/2019 by Luana Popa

La sfârşit de vară suntem cu toţii puţin nostalgici. Ne gândim la toate planurile pe care le-am avut, vacanţe, concedii, ce am reuşit şi ce nu din tot ce ne propusesem. Dar sfârşitul verii aduce şi un nou început. Teatrele îşi redeschid porţile şi promit stagiuni fascinante, artiştii promit expoziţii revelatorii, tot felul de proiecte încep să se contureze şi să-şi atragă susţinători.

Dacă ne uităm în urmă putem să tragem nişte concluzii, să privim cu speranţă spre ce are a ne aduce acest nou început şi ca la orice început să ne promitem că vom fi mai activi, mai implicaţi. Dacă privim în urmă, ne dăm seama cât este de importantă dimensiunea culturală în viaţa şi evoluţia unei comunităţi.

O adevărată comunitate nu este doar despre autorităţi publice şi instituţii, o adevărată comunitate este despre implicare, despre împreună, despre plus valoarea pe care o aducem fiecare dintre noi. O comunitate care sprijină activităţile culturale are doar de câştigat. Sprijinirea şi implicarea artiştilor, indiferent de domeniul cultural, aduce o deschidere, un nou nivel de înţelegere a ceea ce suntem, a lumii în care trăim, a modului în care putem aborda problemele, o percepere diferită a lucrurilor care ne unesc sau ne despart.

Există în ţara asta un festival fenomen – Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) care demonstrează ce înseamnă dezvoltarea unei comunităţi având la bază un motor cultural. Deşi Constantin Chiriac, preşedintele festivalului, spune despre FITS că este un miracol, îmi permit să-l contrazic. Nu este un miracol, nu este un fenomen care nu poate fi explicat raţional, nu este un dat. Acest festival devenit etalon al culturii pe plan internaţional este produsul unei munci titanice şi al credinţei în puterea artelor. Este rezultatul muncii şi visului unui om care a reuşit să mobilizeze o comunitate, a reuşit să creeze un organism viu în care fiecare celulă funcţionează sincronic pentru un scop comun.

Există în ţara asta oameni extrem de implicaţi, care încearcă prin tot ceea ce fac şi indiferent de câte obstacole întâlnesc să arate că se poate schimba ceva prin cultură, pas cu pas, acţiune cu acţiune. Cele mai la îndemână exemple îmi sunt activităţile celor de la Centrul de Teatru Educaţional Replika (Bucureşti) şi Reactor de creaţie şi experiment (Cluj-Napoca). Mai sunt mulţi alţii.

La Suceava, avem un festival de teatru (Zilele Teatrului Matei Vişniec) încă dinainte de a avea un teatru. Avem şi teatru. Datorită festivalului avem şansa să descoperim artişti din ţară şi din afara ei, fie ei actori, regizori, scenografi, muzicieni etc. Datorită festivalului vin oameni importanţi de cultură din multe colţuri ale lumii, oameni interesanţi, care au ceva de spus, de împărtăşit, oameni deschişi spre dialog şi colaborare. În fiecare an festivalul creşte, devine din ce în ce mai ofertant, mai seducător, mai cunoscut.

Avem un festival de teatru în limba engleză (Magic Fest). Este mai mult decât un festival de teatru, este una dintre cele mai frumoase lecţii de viaţă, de devenire, de implicare şi dăruire, lecţii oferite din toată inima şi chiar fără să fie conştienţi de asta, de nişte tineri cu pasiune nedisimulată, cu o capacitate de empatie de invidiat şi cu dorinţe de mai bine, de mai frumos pe care le transformă în acţiuni.

Festivalul de teatru de la Fălticeni (Festivalul Internaţional de Teatru pentru Tineret “Grigore Vasiliu Birlic”) a ajuns la a noua ediţie şi continuă să ofere tinerilor, şi nu numai, şansa întâlnirilor cu ei însăşi şi cu ceilalţi, să fie împreună, să se dezvolte, să se cunoască, să se implice şi să înţeleagă lumea prin ferestrele teatrului.

Festivalul de film de la Câmpulung (Câmpulung Film Fest) este un exemplu demn de urmat, în care calitatea produsului cultural, îmbinată cu o organizare fără cusur coalizează şi motivează oamenii, îi aduce împreună pentru a-şi uni energiile în crearea şi promovarea valorilor.

Filmele de la Cannes la Suceava şi Caravana Filmului Românesc sunt alte două evenimente foarte importante pentru viaţa culturală locală.

Festivalul de artă medievală de la Suceava este unul dintre cele mai apreciate festivaluri de profil din ţară.

Avem şi festivalul Bucovina Rock Castle, care în fiecare an reuneşte trupe naţionale şi internaţionale cu fanii lor în şanţul Cetăţii.

Toate aceste evenimente strigă în gura mare că se poate. Tot ceea ce se întâmplă sau nu se întâmplă depinde şi de fiecare dintre noi, de cât suntem de prezenţi, de activi, de implicaţi.

Tu ce-ai făcut vara asta?

 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava