Seducție și contaminare teatrală. Povești cu tîlc de la Festivalul de Teatru de la Suceava

https://revistagolan.com

„Să începi de foarte sus un proiect, o emisiune de televiziune, un articol, un reportaj, să nu accepți să iasă oricum ceva făcut de tine”, mi-a spus unul dintre oamenii importanți din viața mea profesională. După 20 de ani de presă am tăria să spun că am avut două mari deraieri de la acest principiu, doar două, dar pe care mi le aduc aminte mai tare decît pe reușite. Țin mult la detaliile care fac diferența în bine, iar zilele astea, timp de 10 zile, documentez și scriu despre cum arată din interior, pe sub voaluri, Festivalul de Teatru de la Suceava. E un festival relativ tinerel, este a opta ediție, teatrul sucevean este verde, a fost înființat în 2016, în inima Bucovinei, sub mentoratul dramaturgului Matei Vișniec. 

Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec, căci ăsta e titlul complet al festivalului, are o idee-stindard pentru ediția 2024 ‒ Teatrul, diplomație culturală. M-a prins acest slogan, să-i zic așa, pentru că diplomația e forma elegantă de a face lucrurile, de a le prezenta, de a le comunica, de a le da publicului. 

Drept care iată-mă la Suceava, urmărind cu atenție înșiruirea evenimentelor și spectacolelor de teatru propuse de organizatori, dar și micile sau mai marile gesturi ale oamenilor, fie public, fie actori, fie regizori, fie recepționerii hotelului la care stau, hotel care este partener al festivalului. Și primul gest de eleganță diplomatică, dar și culturală, a venit de la Matei Vișniec, cel care m-a cooptat firesc de parcă ne cunoșteam de cînd lumea, iar Angela Zarojanu, managerul teatrului, a venit cu brațele deschise cum am aterizat la Suceava. Da, sigur, ne întîlniserăm de mai multe ori la București, dar eu nu mă bag peste oameni, să arăt eu lumii că mă știu cu X sau Y persoane foarte cunoscute, mi se pare neelegant să fac altfel. 

Festivalul a pornit cu mare avînt, nu s-a fîsîit pe drum în aceste zile, echipa teatrului este tînără, zumzăie ca un stup de albine, mă-ntreb cînd apucă să se odihnească, au o mare gașcă de voluntari care fac ca orice loc în care te-ntorci să te întîmpine cu zîmbet, îți sar imediat în ajutor de ai nevoie, vin la conferințe și își fac și partea de voluntariat, dar sînt atenți la ce se discută, sînt la performance-urile stradale, stau la spectacolele de teatru de seara. E o atmosferă tare veselă, nimic nu pare greu.  

Și am pus primul pas în teatru și am alunecat. Pe jos erau mii de fotografii realizate de Mihai Nistor la Avignon, anul trecut, în timpul festivalului de teatru, toate făcînd un tablou al felului în care se face promovarea evenimentelor, peste 1500 într-o zi, la Avignon. Sînt reguli clare, nu se pot prinde afișele oriunde, cu orice, nu există locuri speciale de afișaj, doar după anumite ore orașul arată ca un furnicar. Închipuiți-vă o stradă mică plină de oameni care devin „stîlpi” de atîrnat afișele, iar acești oameni sînt chiar actorii care joacă în spectacole. Ei bine, Mihai Nistor a prins atmosfera asta de pe străzile din Avignon și a pus la cale expoziția Invasion of the off. Nu există simeze în foaierul Teatrului Matei Vișniec, există un covor imens din mii de instantanee fotografice. Mi-a plăcut foarte tare ideea asta de prezentare, evident că Mihai Nistor este, încă, sub impactul Avignon. 

Zona de creativitate a fost completată de o expoziție de bijuterie artizanală, semnată Andrei Stoica, care cu ajutorul unor dăltițe și a altor ustensile în miniatură modelează metalul și ies bijuterii-obiect. Au existat și speechurile de deschidere, firește, unele serioase, alte pontoase, mai lungi sau mai scurte, momente de muzică clasică, am auzit un bun pianist, Johannes Onesciuc, și o voce bine timbrată de mezzosoprană, Viorica Corjan. Suceava poartă frez zilele asta, unde te-ntorci dai de afișele festivalului, lumea poartă sacoșele branduite pe care le vezi de la mare distanță. 

Muzica nu lipsește zilele astea din festival, am dansat la un concert fusion ce a purtat amprenta muzicală a lui Tibor Cári, un compozitor de muzică de teatru care este nominalizat la premiile Uniter pentru muzica spectacolului „Lumânările dreptăţii” de Csaba Székely, regia Aba Sebestyen, la Teatrul Naţional Târgu Mureş – Compania „Tompa Miklós”. Am auzit sonorități sîrbești, românești, ungurești, ungurești puse în evidență de un sound modern, dar și la Art Rock Cafe la concertul Just strings by Urma. Ce frumos s-au auzit chitarele lui Oigăn și a lui Mani Gutău susținute de un țambal bine strunit. 

Multe cafele, o zumzăială demnă de orice stup de albine, serii de conferințe și lansări de carte teatrală, criticul Călin Ciobotari, un atent cunoscător al lumii teatrale, a moderat discuțiile cu umor și inteligență încît timpul a fost luat de vînt. Matei Vișniec povestește cu delicatețe și bucurie tinerilor despre tipurile diferite de teatru de-a lungul timpului, este sincer convins că teatrul creează comunități ‒ și pot spune fără urmă de dubiu că asta am simțit aceste zile la Suceava, e o comunitate tînără, faină, Radu Cucuteanu, de la editura Junimea din Iași a venit încărcat de cărți, eu am ales-o pe cea despre coregrafa Pina Bausch, Tamara Constantinescu, actrița Teatrului Fani Tardini și-a lansat prima carte, „Bulgări de timp… teatral”, revista Teatrul Azi!, este parte din festival, cum altfel, mă bucur că nu se lasă și scot revista pe hîrtie. 

Gustul publicului. De la scenă la spectator – o discuție liberă, cu zvîc în care am auzit atît părerea regizorilor Radu Afrim, Catinca Drăgănescu, Cristi Popescu, a directorului Teatrului Mihai Eminescu de la Chișinău, Petru Hadârcă, despre cum se uită la spectatori, care e relația cu ei, care e presiunea social media.

Dar orice discuție sau conferință este dublată de unul sau mai multe spectacole, iar premiera națională cu spectacolul „Cum l-am îngropat pe Stalin”, de Artur Solomonov, regia Theodor Cristian Popescu a fost așteptată de foarte mulți. Mi-a plăcut scenografia semnată de Raluca Alexandrescu și muzica originală compusă de Ovidiu Iloc, spectacolul are nevoie, poate, de un pic mai multă emoție. Și de reprezentații pentru a se roda. Am descoperit un spațiu neconvențional tare fain, la Uzina de Apă, unde am fost să văd un spectacol lectură, Scrisori de pe front, al Asociației Texte bune în locuri nebune și am văzut Cine l-a ucis pe tata?, de Edourd Louis, regia Andrei Măjeri, montat pe o scenă mare ca cea de la Suceava, ceea ce nu e mereu un lucru simplu de făcut. Mă refer la orice spectacol, nu doar la cel semnat de Măjeri. Am văzut spectacolul la premiera de la București și am avut nevoie de ceva timp să se așeze în mine, iar acum îl revăd în alte condiții de joc și este la fel de uluitor. 

Teatrul e seducție și contaminare, spune Matei Vișniec. Să ne lăsăm seduși.