Events
Dramaturgul Matei Vișniec, despre prăpastia dintre generații: „Tinerii știu că noi, adulții, nu mai suntem cele mai bune modele”
de Eugen Istodor - HotNews.ro
„Tinerii, și atunci când sunt dependenți de noile tehnologii, își dau seama că ceva nu e în regulă”, spune dramaturgul Matei Vișniec, într-un dialog pentru HotNews, cu scriitorul și jurnalistul Eugen Istodor, în care vorbește despre responsabilitatea adulților în fața generației „născute digital” și despre lumea pe care le-o lăsăm: „o societate de consum, bazată pe risipă”.
„Trăim transformarea omului în idiot, în idiotul care să participe la jocuri fără niciun sens, doar pentru a simți adrenalina”
Matei Vișniec, dramaturg
Pe 21 iunie a început Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. 21 iunie – 30 iunie 2024. O fi circ, teatru, Baryshnikov, Tim Robbins, John Malkovich. Dar Festivalul de Teatru de la Sibiu, nu poate fi fără cel mai important dramaturg român contemporan: Matei Vișniec.
În interviul pentru HotNews, Matei Vișniec ne vorbește despre lumea tehnologiei în care Golul ne înghite, despre obsesia Adrenalinei, care ne duce spre prăpastie. Ce am pierdut simbolic odată cu dispariția circului, educației sau zăpezii de altădată. Și ce pierdem în continuare astăzi o dată cu imersiunea noastră în tehnologii.
Despre educația egalitară: „Pregătim copii sau tineri, generații fără memorie și care rup cu această continuitate generațională a transmiterii culturii. Lucrurile acestea se vor întoarce într-o bună zi împotriva adulților sau împotriva celor care au permis, au adus la extrem acest fenomen de atenuare sau chiar de distrugere a autorității în diverse domenii. Fenomenul acesta de experimentare a unei lumi fără autoritate, poate să fie interesant, dar în același timp poate să fie periculos pentru democrație, pentru transmiterea cunoștințelor, pentru civilizație.”
De ce ne urăsc tinerii: „Noi, adulții, am construit o lume poluată, destabilizată, deviată, axată pe bani și pe distracții, pe o cultură a violenței. Industria de divertisment cultivă violența, excesul tehnologic, mai puțin poezia, mai puțin apropierea de om. Sentimentele de însingurare cresc. Instrumentele duc la scufundarea noastră în tot mai multe ecrane și nu mai știm să comunicăm. Am creat această lume care accelerează și merge în mare viteză spre un fel de prăpastie.”
Despre lumea virtuală, alternativă: „Faptul că tinerii ne propun o lume nu înseamnă că au și dreptate sau că ne propun o lume mai bună. Ei ne propun o evadare prin tehnologie. Dar în momentul în care nu vor mai avea curent electric, se prăbușește toată această lume alternativă. În momentul în care nu vom mai avea aceste materii rare care intră fabricarea tehnologiei, în momentul în care nu vom mai avea sateliți. Deci e o lume atât de fragilă această lume alternativă, încât nu merită să-i acordăm prea multă atenție. Este o lume extrem de individualistă în care fiecare plonjează în propriul său ecran și încearcă să obțină cât mai multă adrenalină din această evadare.”
„Circul suferă”
– Știți. Vine circul la Festivalul de la Sibiu. Din viața noastră însă a dispărut circul. Circul acela, ceremoniile cu animale, senzația de stăpânire a fiarei prin dresaj. De ce a dispărut circul?
– Circul a fost ucis de noile tehnologii și de noile maniere de a provoca, de a crea spectacol. Există o nostalgie a circului. Eu îmi amintesc foarte bine când eram copil la Rădăuți, aveam 5, 6 ani. Așteptam circul în fiecare an. Circul transforma orașul. Când venea circul, era o invazie de artiști fabuloși, de animale, de „nebuni”.
Cred că atunci am avut revelația că artistul prin excelență este cineva care vine și înnobilează comunitatea, o scutură puțin din letargie, îi aduce poezie. Circul era o infuzie de poezie, de onirism, de fantastic.
Această artă se pierde încetul cu încetul și datorită acestui val de prudență, de gândire politică corectă, și, în același timp, din cauza protecției animalelor. Sunt animale care au suferit întotdeauna la circ. Dar în circ avem și suferința oamenilor întru artă, încercând să domesticească animalul, dar să-și și dreseze propriul trup, pentru salturi mortale.
Poate că existau noi metode de a aduce animale fără să sufere, așa cum există noi metode de a crea grădini zoologice fără ca animalele să sufere. Circul suferă. Din păcate.
Teatrul a rezistat de 2.500 de ani și nu a fost distrus de cinematograf. Cinematograful nu a fost distrus de tehnologia video. Industriile numerice nu au reușit să distrugă cartea. Circul suferă. Și, de fapt, ne lipsește nouă, cei care am văzut cum arăta circul cel de altădată. Cei care nu l-au văzut niciodată nu simt această absență.
„Nu se poate face educație fără autoritate”
– A dispărut autoritatea de toate felurile. Părinții, profesorii, profesioniștii autentici.
– Trăim într-adevăr în acest ciclu reflexiv, de demolare a autorității sub toate formele. A început demolarea cu structuralismul și după aceea cu destructurarea conceptelor, demolarea vechilor concepte, a clișeelor. Printre ele și autoritatea parentală, autoritatea militară, autoritatea politică.
Deci, până când nu se va încheia acest ciclu de demolare a autorității sub diverse forme, probabil că nu vom putea inventa altele acceptabile. Eu cred însă că nu se poate trăi, nu se poate face învățământ, nu se poate face educație fără autoritate.
Autoritatea este o dimensiune, aș spune, a transmiterii memoriei și a transmiterii tehnologiilor.
Au existat tot felul de experiențe, cel puțin în Franța, din care autoritatea a fost total eliminată. Copiii nu mai sunt notați cu note ca să nu fie discriminați, să nu fie șocați. Toate disciplinele care sunt învățate sunt predate într-o cheie ludică. Profesorul este cel mai bun prieten al elevului. Elevul îl notează pe profesor. Studentul este cel care își alege obiectele de studiu. El își creează propriul său parcurs educațional. Este aberant!
Transmiterea de la o generație la alta se face în funcție de acumulări precise, de sedimentări precise. Un student vine la 18 ani și spune: „eu de acum încolo nu vreau să studiez decât fenomenele ludice de pe planetă”. Deci pregătim copii sau tineri, generații fără memorie și care rup cu această continuitate generațională a transmiterii culturii.
Lucrurile acestea se vor întoarce într-o bună zi împotriva adulților sau împotriva celor care au permis, au adus la extrem acest fenomen de atenuare sau chiar de distrugere a autorității în diverse domenii. Bine, mai funcționează democrația, mai funcționează statul de drept. Dar fenomenul acesta de experimentare a unei lumi fără autoritate, poate să fie interesant, dar în același timp poate să fie periculos pentru democrație, pentru transmiterea cunoștințelor, pentru civilizație.
„Sunt tineri care nu vor să semene cu părinții”
– De fapt, ce prăpastie s-a creat între generația noastră și cea născută digital? Cu ce le-am greșit de ne-au luat circul și autoritatea?
– Tinerii pot fi lipsiți de cultură, dar nu de intuiție. Ei știu ceva. Ei știu că noi, adulții, nu mai suntem cele mai bune modele. Pentru că noi, adulții, am creat un model de societate, un model economic bazat pe risipă, pe mode care se înlănțuiesc, care ne fac să consumăm la nesfârșit.
Am creat o societate de consum care ne transformă din cetățeni, care gândim, în consumatori, care se supun industriilor de tot felul. Noi, adulții, am permis ca în casele noastre să intre o industrie de divertisment halucinantă. 1.000 de canale de televiziune care ne propun cum să ne risipim timpul.
Deci, tinerii, chiar și atunci când sunt dependenți de noile tehnologii ludice, își dau seama că ceva nu e în regulă. Noi, adulții, am creat o lume care accelerează și care se îndreaptă spre un zid. Generațiile mai noi nu au chef să se inițieze treptat, cu muncă multă, vor să trăiască cât mai repede, să se bucure de viață mai repede. Se căsătoresc târziu, nu mai vor să facă copii într-o lume care li se pare că nu mai are mult de dăinuit. Sunt tineri care nu vor să semene cu părinții.
Noi, adulții, am construit o lume care, după cum vedem, este poluată, este destabilizată, este deviată, axată pe bani și pe distracții, pe o cultură a violenței. Industria de divertisment cultivă violența, excesul tehnologic, mai puțin poezia, mai puțin apropierea de om. Sentimentele de însingurare cresc. Instrumentele duc la scufundarea noastră în tot mai multe ecrane și nu mai știm să comunicăm.
Am creat această lume care accelerează și merge, merge, merge în mare viteză spre prăpastie. Se vor epuiza toate resursele, încălzirea globală ne va face să nu mai putem trăi în marile orașe, creșterea nivelului oceanului planetar va îneca țărmurile și vor dispare mii și mii de localități.
„Din lumea noastră au dispărut oamenii de zăpadă”
– În ultimii ani au dispărut oamenii de zăpadă, mai ales „oamenii de zăpadă care voiau să întâlnească soarele”.
– Faceți aluzie la o piesă a mea, da, poate una dintre cele mai bune pe care le-am scris, „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”. Un om de zăpadă este prevenit de o rândunică. I se spune că vine primăvara, că soarele va fi din nou vizibil pe cer și va încălzi. Omul de zăpadă vrea să fie curajos și se duce să vorbească direct cu soarele.
Da, din lumea noastră au dispărut oamenii de zăpadă. Nu mai e zăpadă, nu mai e materia din care să faci zăpadă. Nu mai există acele anotimpuri. Când eram eu un copil, știam bine că iarna nu are rost să cer să mi se dea la masă nici căpșuni, nici roșii și nici cireșe. Așteptam primăvara.
Eu am avut norocul să am grădină și vedeam cum apar, cât de greu cresc fructele și legumele. Aveam o legătură cu ritmul cosmic sau ritmul acestei planete pe care trăim.
Noi, adulții, am inventat o industrializare absolut excesivă, care poluează, care distruge mediul înconjurător. Omul s-a rupt de această natură și crede că o domină, dar de fapt o perturbă și se sinucide pentru că ea se va răzbuna într-un fel sau altul. Deci, da, a dispărut zăpada. Zăpada care dădea sens jocului cu oamenii de zăpadă.
Lumea alternativă care se prăbușește când nu se oprește curentul
– În loc de circ, autoritate, zăpadă, avem „lumi alternative”. Totul e astăzi alternativ. Adevărul, justiția. Tinerii au astfel o „elasticitate când pășesc peste cadavre”, este titlul unei alte piese semnate Vișniec.
– Faptul că tinerii ne propun o lume, nu înseamnă că au și dreptate sau că ne propun o lume mai bună. Ei ne propun o evadare prin tehnologie. Dar în momentul în care nu vor mai avea curent electric, se prăbușește toată această lume alternativă.
E o lume atât de fragilă această lume alternativă, încât nu merită să-i acordăm prea multă atenție. Este o lume extrem de individualistă în care fiecare plonjează în propriul său ecran și încearcă să obțină cât mai multă adrenalină din această evadare.
Ne place să ne excităm mental cu imagini, cu imagini, cu dialoguri care nu se mai termină, cu schimburi de mesaje.
Cobaiul care a învârtit rotița până a murit
A fost efectuată o experiență pe cobai, li s-a dat o rotiță pe care s-o miște și li s-a legat mișcarea aceasta de centrul plăcerii. De câte ori cobaiul rotește, simte o plăcere în creier. Micul animal, săracul, supus acestei experiențe, a dat din lăbuțe și a rotit acea rotiță, a tot mișcat-o până când i-a ieșit sângele și pe nas și pe ochi. Și a murit.
Deci suntem în această situație de a crea tehnologii care ne plac atât de mult că suntem în stare să stăm în fața lor până la extincția totală a instinctului de supraviețuire, a plăcerii de a comunica, a dorințelor sexuale.
Unde mai e emoția de a te întâlni cu un prieten, cu o fată, cu un băiat, de a schimba emoțional gânduri, de a te apropia de cineva, de a te plimba de mână sau umăr la umăr cu cineva față de care simți o afectivitate?
Să nu fiu înțeles greșit, tehnologia ne ajută să ne mișcăm mai repede, să fi informați, să ne promovăm talentul. Deci sunt atât de importante toate aceste descoperiri legate de rețelele de socializare, toată această aventură numerică a umanității. Totul e să dozăm, să selectăm.
„Nu-i mai ajutăm pe copii să devină ei înșiși”
– Nu mai gândim cu creierul nostru, ci cu inteligența artificială.
– Nu-i mai ajutăm pe copii să crească gândind cu creierul lor și nu-i mai ajutăm să devină ei înșiși. Și cel mai dificil lucru pentru fiecare om este să devină el însuși, să gândească cu propriul său creier.
De cum se naște, copilul începe să gândească cu creierul mamei, cu creierul tatălui, cu creierul bunicilor, cu creierul fraților mai mari, după aia cu creierul preotului, cu creierul profesorilor, cu creierul societății, cu creierul președintelui, cu creierul celor care-l îndoctrinează în zonele politice, cu creierul celor care apar la televizor. Sunt atâtea creiere care intervin în formarea unui creier și toată această avalanșă de creiere care intervine în formarea unui creier ar trebui să ducă la un succes.
Într-o zi, la 16 ani, la 17 ani, copilul o să zică acum am și eu creier și îl gestionez. Văd ce e bine și ce e rău. E greu să ajungi să gândești cu propriul tău creier. Iar noi adulții le punem un ecran în față. Gândește dacă poți!
De unde să știe copilul să dozeze plăcerile, să aibă o viziune despre viață. Să înțeleagă sensul vieții, că trecerea prin viață are un sens. Deci cum să-i facem să gândească cu propriul lor creier? Complicat. E mai ușor să-i dăm copilului un computer și să se joace.
Idiotul global
– Trăim într-o lume fake.
– Ideologiile secolului 20 au încercat să transforme omul. Să-l facă nou. Revoluția din Octombrie din Rusia. Naziștii au încercat să formeze un om nou. Întotdeauna a existat această tendință de a transforma radical omul. Biserica a încercat și ea înainte să-l transforme pe om într-un credincios fidel normelor. Există o presiune asupra omului dintotdeauna să fie reformat.
Acum există o dorință de formare nu a omului nou, ci a idiotului global, a idiotului universal. Deci transformarea omului în idiot, în idiotul care să înghită orice, să accepte informații fără să le verifice, să participe la jocuri care nu au absolut niciun sens, doar pentru a simți adrenalina.
Există un fel de asociere, care nu este conștientă, a tuturor acestor manipulatori, inclusiv mari inventatori de industrii numerice sau de tehnologii sofisticate. Ei se asociază, fără să vrea, pentru formarea acestui idiot universal care să fie multiplicat sub miliarde și miliarde de hibrizi, care să fie docil și să se supună unui ecran sau unor tehnologii.
Deci lupta astăzi este împotriva transformării omului într-un idiot global. Asta e misiunea celor care suntem jurnaliști, celor care suntem artiști. Avem misiunea să ne luăm foarte în serios această luptă, această nouă formă de rezistență, să ne asociem pentru a rezista împotriva acestui tăvălug complex, complicat. În ce mă privește, eu scriu în continuare cu luciditate. Și îi invit să mi se alăture, pe toți cei care mai au încă puțină luciditate și puțin simț al umorului, în sensul cel vechi. Pe cei care încă știu că nu tot ce zboară se mănâncă. Împotriva formării idiotului global universal.
Cine e Matei Vișniec
A studiat filozofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al Cenaclului de luni, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile ființei umane şi ale lumii în care trăim. În 1987 a plecat în Franţa unde iniţial a fost exilat politic. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Paris, la Radio France Internationale.
Matei Vişniec este autorul a şase volume de poezie, al unui număr impresionant de piese de teatru scrise în română, dar şi în franceză, a cinci romane şi al unui volum de nuvele. În Franţa piesele sale sunt publicate de mai multe edituri (Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant, Non-Lieu, L’oeil du Prince).
Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, între Bucovina sa natală şi Festivalul de teatru de la Avignon, Matei Vişniec circulă, practică jurnalismul cultural, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de umanism, de frumos şi de spiritul critic. La Suceava există din 2016 o instituţie numită Teatrul municipal „Matei Vişniec“, precum şi un Festival internaţional de teatru în organizarea căruia autorul bucovinean este implicat.î
