Reîmprospătarea memoriei – Matei Vișniec și invitații săi

Printre numeroasele misiuni pe care şi le asumă teatrul, de 2500 de ani, putem să o includem şi pe aceea de prezervare a memoriei. Piesele scrise în antichitatea greacă de Aristofan, Sofocle, Euripide, Eschil tezaurizează nu doar informaţii despre civilizaţia materială a epocii respective ci şi despre dezbaterile de idei care au marcat-o. Dintotdeauna teatrul a însemnat şi un fel de luptă împotriva uitării, un fel de încercare de a ţine trează memoria umanităţii, de a nu lăsa conştiinţa omului să aţipească…
Acest an 2022 va rămîne în istorie ca unul marcat de infamia atacului rus împotriva Ucrainei, un atac care este şi unul împotriva libertăţii, a democraţiei, a construcţiei europene, a regulilor minime de convieţuire paşnică. Iată de ce ne propunem ca în cadrul ediţiei de anul acesta a Festivalului de teatru de la Suceava să discutăm despre memorie, să ne amintim, prin spectacole şi dezbateri, ce au însemnat comunismul şi nazismul, să decorticăm mecanismele instalării dictaturilor şi ale spălării pe creier. O societate care, din comoditate sau din orbire programată, începe să uite pagini esenţiale din trecutul său devine uşor de manipulat şi uşor de dominat.
Societatea de consum este, din păcate, una propice erodării memoriei. Cumpărăm mii de obiecte inutile şi uităm că prin aviditatea noastră de consumatori le lăsăm generaţiilor viitoare o planetă bolnavă şi epuizată. Europa a uitat, în contextul mai multor decenii de prosperitate, că trebuie să fie în stare şi să se apere împotriva unor agresiuni brutale, primitive. Un fel de uitare toxică îi fac pe oameni şi să repete greşeli comise de generaţiile trecute, „greşeli” care au dus la mari drame şi suferinţe…
În modul său specific, teatrul este şi un instrument de transmitere, de la o generaţie la alta, a idealurilor umaniste şi a spiritului critic, şi prin urmare un spaţiu educaţional capabil să completeze şcoala. Uneori, văzînd anumite piese de teatru, tinerii pot descoperi  pagini cutremurătoare din trecut, precum şi faptul că manualele de istorie sunt şi ele pline de „uitări”. Din numeroase motive, deci, vom pune accentul anul acesta la festivalul nostru pe memorie, pe necesitatea de a examina critic trecutul pentru a înţelege cine suntem în prezent şi ce ne poate aştepta în viitor.
„Somnul raţiunii naşte monştri” este titlul unei gravuri a lui Francisco Goya, datînd din 1799… Parafrazîndu-l, aş spune că monstruozitatea apare şi pe fondul manipulării memoriei. Nu întîmplător, în ultimii zece ani, cultul lui Stalin a fost reactivat în Rusia, şi nu întîmplător Putin, prin orchestrarea uitării în privinţa atrocităţilor comise în perioada comunistă, a reuşit să-şi atragă un sprijin popular important în 2014 cînd a anexat Crimeea şi acum cînd a atacat Ucraina. Să ne împrospătăm deci memoria şi prin ea raţiunea pentru că monştrii, după cum se vede, sunt din nou în ofensivă barbară în Europa.