Dragi iubitori ai teatrului sucevean, așa cum ne-am obișnuit în ultima perioadă, veștile sunt de genul: una caldă, alta rece.
În municipiul Suceava vor fi introduse restricții după ce incidența cazurilor de infectare cu COVID-19 a ajuns astăzi la 1,56 la mia de locuitori. Astfel, în ședința Comitetului Local pentru Situații de urgență s-a hotărât suspendarea activităților cu publicul în instituțiile de spectacole pentru o perioadă de 14 zile pentru limitarea răspândirii infecției cu virusul SARS-COV-2.
În consecință, spectacolul Orașul, al Teatrului Pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, programat pentru mâine 9 octombrie, ora 18:00, SE ANULEAZĂ.
Deocamdată nu știm dacă vom putea reprograma acest spectacol deoarece și județul Iași se află în aceeași situație de evoluție ascendentă a cazurilor de infecție cu virusul SARS-COV-2.
Pentru persoanele care au achiziționat bilete la spectacolul care ar fi trebuit să aibă loc mâine, vă oferim următoarele variante:
1) pentru biletele achiziționate de la casieria teatrului:
-aveți posibilitatea folosirii biletelor la unul din spectacolele viitoare, NUMAI în baza unei rezervări telefonice la numărul: 0759048677 sau prin email la adresa: bilete@teatrulmateivisniec.ro.
- puteți solicita restituirea contravalorii acestora la casieria teatrului.
2) pentru biletele achiziționate online
puteți solicita restituirea contravalorii acestora direct către www.blt.ro cu indicarea ID- ului comenzii.
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Până atunci când vom redeschide porțile, ne vedem online!