• Home
  • News
  • 3 MOTIVE PENTRU DIALOG FESTIVALIER LA BRĂILA

News

3 MOTIVE PENTRU DIALOG FESTIVALIER LA BRĂILA

3 MOTIVE PENTRU DIALOG FESTIVALIER LA BRĂILA

COSMIN PANAITE: “E important să fii prezent, deschis şi receptiv în cadrul unui eveniment de anvergură cum este Festivalul de Teatru de la Brăila.”

https://dailymagazine.ro

Obișnuit artistic cu Brăila, Cosmin Panaite este tipul de artist cu o permanentă dorință de autodepășire și o permanentă căutare de noi provocări artistice.

Luni, 19 septembrie, cu începere de la ora 22.00, la Casa Tineretului Brăila, regizorul Cosmin Panaite prezintă, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative, organizat elitist și tradițional de Teatrul Maria Filotti Brăila, spectacolul Sclavi, o producție a Teatrului Matei Vișniec Suceava.

Spectacolul vorbeşte despre libertăţi, dorinţe, realităţi percepute diferit de fiecare dintre noi, iluzii, ochi închişi, despre raporturi de forţe şi jocuri de putere. Prin acest demers artistic, echipa de tineri creatori lansează publicului o invitaţie la dialog şi reflecţie. Où va le monde? Biletele pot fi achiziționate de aici sau de la casieria TMF Brăila.

 

3 elemente definitorii pentru spectacolul participant în acest an în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru şi Arte Performative de la Brăila

Experienţa intimă şi incluzivă propusă spectatorilor, relevanţa subiectului tratat în contextul anului 2022, atenţia cu care a fost realizat materialul scenic de către echipa artistică.

 

3 momente importante de care m-am/ne-am bucurat în culisele repetiţiilor pentru acest spectacol

Găsirea unui sens pentru a finaliza repetiţiile când, foarte aproape de Suceava, începuse conflictul din Ucraina, dorinţa cu care s-a revenit la lucru după o pauză generată de covid, suita de coincidenţe minunate care ne asigurau că acest proiect trebuia să existe.

 

3 motive pentru care eu, ca spectator, aş cumpăra bilet la acest spectacol

Să aflu ce direcţie artistică propune un proaspăt absolvent de regie prin spectacolul său, cum şi despre ce se mai scrie astăzi în România, dar mai ales „Ce fac dom’le, oamenii ăia de la Teatrul Matei Vişniec din Suceava, să ştim şi noi!”

 

3 moduri în care privesc industria teatrală din prezent

Cu pasiune, cu dorinţa de mai bine şi cu mult chef de muncă. Pentru mine teatrul are un potenţial uriaş de a schimba mentalităţi, de a chestiona realităţi şi de a da mai mult sens existenţelor noastre.

 

Foto din spectacolul Sclavi – regia Cosmin Panaite, Teatrul Matei Vișniec Suceava


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre