News
Această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei
Matei Vişniec, despre primul spectacol pentru copii şi părinţi, „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, de la teatrul sucevean:
…Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase, dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile
Pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava se va juca duminică, 5 mai a.c., de la ora 17, premiera spectacolului „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” (poveşti de adormit copiii şi de trezit uşor părinţii), de Matei Vişniec, în regia lui Ioan Brancu.
Potrivit reprezentanţilor teatrului sucevean, primul spectacol pentru copii şi părinţi marchează şi punerea în scenă, pentru prima dată în istoria teatrului, a unui text semnat de Matei Vişniec.
Regia artistică: Ioan Brancu; autor: Matei Vişniec; scenografia: Ana Maria Condruz; coregrafia: Andreea Duţă; muzica: Cári Tibor; light design: Lucian Moga; design: Andrei Cozlac.
Din distribuţie fac parte actorii Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuţ, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cosmin Panaite, Cătălin Ştefan Mîndru şi Bogdan Amurăriţei.
„Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” este, aşa cum spune chiar autorul, un spectacol cu poveşti de adormit copiii şi de trezit uşor părinţii, un spectacol pentru toată familia.
„Despre copiii noştri şi hoţii de timp.
Oare mai ştiu, astăzi, adulţii, să le ofere timp copiilor?
Am scris «Extraterestrul care voia ca amintire o pijama» pornind de la această întrebare, dar şi de la tragedia umană trăită în ultimele două decenii de România. În jur de patru milioane de români s-au dus să lucreze în străinătate şi deseori copiii lor au fost încredinţaţi bunicilor, altor rude apropiate, ba chiar vecinilor… Nu vom putea evalua niciodată, cu niciun instrument psihologic sau sociologic, frustrarea resimţită de aceşti copii care au crescut fără prezenţa mamei şi a tatălui, fără acest timp unic, bogat în sentimente şi încredere în viaţă, pe care numai un părinte îl poate dărui copilului.
Dar societatea de consum şi ultracompetitivă a zilelor noastre îi face şi pe mulţi părinţi care îşi au copiii alături să uite că aceştia nu au nevoie nici de tone de jucării şi nici de zeci de ecrane pentru a fi fericiţi. O bărcuţă de hîrtie, o oră petrecută împreună, o plimbare în natură, puţină imaginaţie şi multă dragoste marchează infinit mai mult sufletul copilului decît un întreg magazin de jucării electronice oferit în dar. Din păcate, în lumea globalizată se multiplică hoţii de timp. Imperiul industriei de divertisment are o singură obsesie: cum să fure cît mai repede timpul copiilor noştri, în cantitate cît mai mare, şi dacă se poate chiar de la vîrsta de şase luni sau un an.
Tehnologia are două feţe, ca la teatru: una rîde şi una plînge. Prima este încrezătoare în viitor şi ne spune că invenţiile de azi, Internetul şi telefonul mobil, ne vor ajuta să fim mai inteligenţi, mai eficienţi, mai prosperi. A doua observă însă că există şi o spălare pe creier operată prin zecile de invenţii de care nu avem numaidecît nevoie, că uneori copiii noştri devin de la vîrste fragede dependenţi de ecrane şi de căşti, că mult prea des instrumentele destinate să ne ajute în comunicare ne însingurează de fapt tot mai mult.
Această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei. Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase, dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile. Construite şi pentru nişte copii care nu mai apucă să copilărească în ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tăcută, ajutorul… Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe români să revină în masă în ţara părăsită de ei în general de nevoie… Eu însumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, «au plecat». Şi totuşi, totuşi, simt că aproape toţi românii «plecaţi» sunt preocupaţi, sunt frămîntaţi de gîndul întoarcerii. Poate că şi din acest motiv şi-au construit case în România, ca să-i aştepte cineva acolo, ca să nu uite total de rădăcinile lor.
Casele în aşteptare sunt un subiect tragic al timpurilor noastre şi am încercat să-l captez în piesa mea. Cu atît mai mult cu cît, înaintînd în vîrstă, descopăr treptat că şi pentru mine (ca şi pentru alţi români) gîndul întoarcerii începe să dea sens plecării.
«Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama» nu este însă o piesă tristă… Spectatorii vor găsi în ea, alături de multe întrebări, şi multe momente comice şi muzicale. Mi-am dorit ca acest text să ofere două etaje: unul pentru copii şi altul pentru părinţi. Adulţii şi copiii, venind împreună la spectacolul trupei din Suceava, vor trăi, cred, emoţii diferite, vor avea percepţii diferite. Nu întîmplător mi-am subintitulat piesa «Poveşti de adormit copiii şi de trezit, uşor, părinţii».
Ar mai trebui poate să mai vorbesc despre extraterestru, despre ce caută el în piesa mea. Dar prefer să-i las pe spectatorii mari şi mici să dialogheze direct cu el. Personajele inventate de un dramaturg sunt cei mai buni purtători de cuvînt ai inimii sale” a transmis Matei Vişniec.
Regizorul Ioan Brancu: „Spectacolul care e în lucru la Teatrul «Matei Vişniec» din Suceava porneşte de la piesa lui Matei Vişniec, «Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama». Eroii poveştii sunt trei copii, Eliza, Adrian şi Manuela, ai căror părinţi lucrează în Italia. De copiii rămaşi acasă au grijă bunica, pisica şi căţelul. Din păcate, o situaţie mult prea cunoscută… În povestea lui Matei Vişniec, însă, într-o seară, se întâmplă ceva extraordinar: în camera copiilor apare un Extraterestru. Cei patru fac cunoştinţă şi, după ce Extraterestrul le dăruieşte bulgări de timp, un plan îndrăzneţ îşi face loc în mintea lor: îl roagă pe misteriosul lor vizitator să-i ajute să termine casa începută de părinţii lor pentru ca aceştia să se poată întoarce la ei, acasă, pentru că părinţii aşa spun, că de asta au plecat, ca să strângă bani să-şi construiască o casă nouă. Extraterestrul îi ajută, apoi le îndeplineşte cele mai arzătoare dorinţe, iar la despărţire, căci îl cheamă şi pe el cineva, acasă, nu vrea, ca amintire, decât nişte mărunţişuri printre care o… pijama… O poveste simplă, cu animale drăguţe, cu cântece despre planete şi galaxii, cu eternul conflict între bunica obosită şi nepoţii plini de energie… Aşa pare, însă e mai mult decât atât. Sub această glazură se ascunde partea mai întunecată a poveştii, căci povestea copiilor pe care părinţii îi vizitează de două ori pe an cu braţele pline de cadouri menite să le compenseze lipsa, nu e, deloc, una luminoasă. Spectacolul nu e o lecţie, nici pentru copii, nici pentru părinţii lor. Matei Vişniec nu dă soluţii, dar le cere. Aşa cum ştie el cel mai bine s-o facă: elegant, discret, poetic, dar puternic, convingător, emoţionant”.
Preţul unui bilet la premiera spectacolului pentru copii este 15 lei, iar la reprezentaţiile ulterioare, 7 lei. Relaţii şi rezervări, la telefon 0759048677. (N.B.)
