• Home
  • News
  • Cînd nu lași prezentul să treacă pe lîngă tine - Radio Top Suceava

News

Cînd nu lași prezentul să treacă pe lîngă tine - Radio Top Suceava

Cînd nu lași prezentul să treacă pe lîngă tine - Radio Top Suceava

https://www.radiotop.ro/tableta-zile

„Strategia pentru orice stagiune se face cu cel puțin un an înainte. Teatrele nu funcționează de la o lună la alta, trebuie programați artiștii colaboratori, proiectele trebuie pregătite din timp, așa cum am spus deja. Însă, e adevărat că nu știm în acest moment cînd vom putea să primim spectatorii în săli și în ce condiții. Programarea în săli depinde de ce vor decide autoritățile în funcție de evoluția situației generale. Ne confruntăm într-adevăr cu o criză fără precedent în istoria recentă, în care esența însăși a acestei arte este pusă sub semnul întrebării: cum vom putea să ne întîlnim cu spectatorii? Depinde de noi să imaginăm soluții creative pentru ca acest lucru să se întîmple, chiar dacă nu așa cum eram obișnuiți”. Acesta este un fragment dintr-un interviu pe care managerul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, Gianina Cărbunariu, l-a acordat site-ului urban.ro. Autoritatea în domeniu a doamnei Cărbunariu, apreciat regizor și dramaturg, nu poate fi contestată. Totodată, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț este una dintre cele mai apreciate instituții culturale din România, și nu de ieri, de azi. Deci, deocamdată, teatrul nemțean se află în vacanță și se gîndește cum se va întîlni el cu publicul.  În schimb, Teatrul ”Matei Vișniec” din Suceava nu așteaptă să vină toamna pentru a vedea ce se întîmplă. Nu stă cu mîna sub bărbie, se uită la stele și se întreabă: ”cum vom putea să ne întîlnim cu spectatorii?”. Actorii teatrului sucevean se întîlnesc acum cu spectatorii, chiar dacă în prezent teatrele ar trebui să fie închise. Ar trebui în condiții normale, însă noul coronavirus a dat lucrurile peste cap. Și teatrul sucevean s-a dat peste cap de trei ori și s-a transformat într-un teatru care are stagiune și vara. Pentru a se întîlni cu spectatorii, Teatrul ”Matei Vișniec” s-a cocoțat pe terasa-acoperiș de la intrare și a jucat ”Pisici” ori a urcat la zona de agrement de pe Tătărași pentru a le arăta sucevenilor, în premieră națională, spectacolul ”Tragicomedia lui Don Cristobal și a Rositei”, de Federico Garcia Lorca. Și urmează o nouă premieră a teatrului sucevean în cîteva zile. Ei, dar așa e la tinerețe. Cînd ești tînăr nu lași prezentul să treacă pe lîngă tine, ai mai multă energie și mai mult chef de treabă. Fiindcă în semn de respect pentru publicul pe care nu l-a putut întîlni din cauza crizei sanitare Teatrul ”Matei Vișniec” nu și-a luat vacanță, acesta trebuie felicitat.


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre