Cronici, impresii despre premieră scrise de invitații

https://www.facebook.com/aura.manolache

Aura Manolache - „Am promis o critică dură a noului spectacol al lui Măjeri de la Suceava.

Da, tovarăși, am ajuns grupie. După doar două spectacole văzute ale lui Măjeri (Cine l-a ucis pe tata și Mesia) am ajuns să alerg până la Suceava ca să particip la noua premieră, Pădurea Asumaților.

Având în vedere că tema este ruptă efectiv din realitatea apropiată - căutarea identității prin pădurile strămoșești și prin retreaturile conduse de guru new age - consider că este un mare act de curaj și poate chiar inconștiență să pui acest spectacol taman la Suceava, patria “suveranismului”.

Este o comedie, dar o comedie fină, că parafrazândul pe Gogol - de cine râdem? De noi râdem! Și de data asta aș spune că nu este (doar) a lui Măjeri, ci mai ales a Alexandrei Felseghi, cea care a captat din societate atât de repede toate elementele pentru un spectacol.

De multe ori ne uităm pe la știri și pe internet, ne crucim și ne gândim “mamă, ce piesă de teatru s-ar face din asta”. Iaca că cineva chiar ar pus în scenă realitatea.

Pe scurt: două “cete” de dezorientați ai vremurilor se întâlnesc într-o pădure. Ceata “bărbătească” e în căutarea definiției masculului “alpha”, sub îndrumarea lui Arian, “fiu de lup”. Ca orice mascul “adevărat” - Arian poartă haină de blană peste pieptu’i dezgolit, face baie în gheață, vorbește în “pilde” și îi cǎznește fizic (că doar asta înseamnă masculinitate) pe cei patru masculi beta, cu aspirații de alpha.

De partea cealaltă - ceata de găini (ups) este condusă de Galina, un fel de zeiță greacă, care pe parcursul inițierii este până și ea uimită uneori de stupiditatea “followerițelor”. Galina debitează toate platitudinile cu “energii”, “chakre” și “dezvoltare personală”, deși nu e în stare să numească nici măcar un autor al acestor cărți pe care spune că le-a citit.

Dacă “băeții” își caută energia masculină prin ciubărul cu apă înghețată, partea “yin” arde în flăcările…saunei. Că știm că fetele sunt mai atrase de căldură.

Băeții cântă coruri strămoșești, neaoșe, în timp ce fetele o ard mai pe internațional cu iz de telenovelă.

Nu vă mai dau toate spoilerele, pentru că spectacolul are multe “gimmicks” și atunci când îl veți vedea veți recunoaște multe subiecte “de presă”.

Savuroasă rămâne însă imaginea pierdutei veverițe, simbolul naturii, martor stupefiat la dezorientarea naturală. Cu cât protagoniștii vor să se apropie de natură, percepută doar ca un element exterior, cu atât reușesc mai mult să se îndepărteze de conceptul filozofic chinezesc, prin care acel yin/yang este un întreg care funcționează doar prin complementaritate și interacțiune. Până la urmă fiecare vrea tot ghinda lui.

Deși finalul pare că rezolvă pozitiv situația, prin demascarea celor doi impostori - totuși ultima scenă ne readuce cu picioarele pe pământ. Impostura și șarlatania au picioare lungi, atemporale, și o capacitate de regenerare și reîntrupare fantastice, mai ales în epoca tehnologiei. Hydra supraviețuiește și chiar se multiplică.

Mă așteptam la final să fim întâmpinați la ieșire cu un protest cu furci și ouă putrede, sau cel puțin cu un sobor de preoți care să ne exorcizeze. În schimb am găsit o comunitate mică de iubitori de teatru, care au râs chiar mai dihai decât mine la unele scene și au aplaudat furtunos la final. Asta mi-a dat o speranță.

Eu chiar cred că singura soluție de ieșire din crize și alte situații este râsul. Că zău, prea ne luăm în serios. În viață, dar și în teatru.

P.s. se cântă, din nou, a capella. Cum reușește Măjeri să găsească asemenea voci, chiar și pe o scenă îndepărtată din România - îmi scapă. Probabil e norocos.

P.p.s. Acu iar tre să caut melodia aia spaniolă…

Pozele sunt furate de la regizor - o membră expresivă a părții “feminine” (i se citește wtf-ul, nu?) și Arian, față de mârlan (excelent actorul, din păcate nu știu cum îl cheamă, că pe program nu sunt nominalizați pe roluri.”

 

https://www.facebook.com

Alexandru Cernat - „Televisa presenta... Pădurea asumaților- de Alexandra Felseghi, spectacol regizat de Andrei Măjeri, prezentat în premieră ieri seară la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava.

Știm deja că Andrei Măjeri este un magician al regiei de teatru sau cum îmi place mie să spun, Zeu de categoria A. Știm și că Alexandra Felseghi scrie texte extrem de actuale, care se montează tot mai des și care merită rumegate până învățăm cu adevărat ceva din esența lor. Pădurea asumaților este o comedie savuroasă și extrem de inteligent construită de la început până la sfârșit.

S-a simțit că Andrei a lucrat cu actorii până când, după cum spunea chiar el la un moment dat, matematica s-a întâlnit cu teatrul. Cele două domenii s-au întâlnit la propriu și în spectacol. Dau un mic hint mai spre final.

Atmosfera de pădure este creată încă de la intrarea în sala, grație Sabinei Reus, care s-a întrecut pe sine semnând scenografia spectacolului. Decorul este versatil, fiind pe rând utilizat în manieră antitetică: spațiu de succes-spațiu de eșec, spațiu de demonstrare a forței-spațiu de asumare a vulnerabilităților, spațiu de război-spațiu de pace, etc.

Despre trupa teatrului doar cuvinte de laudă. A fost primul meu contact cu acești actori minunați și am fost impresionat de performanța lor, de calitățile actoricești și de cele vocale, care umplu sala de bucurie.

“În pădurea cu alune aveau casă doi pitici” - genul de pitici cu pitici la cap. Suprafemeia-lider a altor femeilor cu povești de viață nefericite, aflate in căutarea redobândirii feminității și Suprabărbatul-lider al altor bărbați nemulțumiți de condiția interioară și de nivelul de masculinitate, sunt două roluri savuroase, pline de substanță și muncite bine de tot două ore. Doi falși guru care își maschează vulnerabilitățile și condiția reală ca să poată conduce două triburi care își caută “vindecarea”.

În spectacol avem și diversitate socială, de gen și sexuală, toate tratate cu mult bun simț și umor fin (deci spectatorii conservatori să nu se teamă) și concentrate într-o incluziune foarte echilibrată.

Muzica semnată de Magor Bocsárdi te duce atat pe tărâmuri neaoșe românești, zonă unde bărbații alpha își permit să cânte melodii folclorice cu influențe haiducești, cât și pe tărâmuri mai latino, unde femeile sunt cu un picior pe zona senzualității și cu celălalt pe zona suferinței. Între cele două (tărâmuri, zone, picioare?) nu se află nimic, ci doar calea de acces a energiei. Știți voi mai bine cum stă treaba.

Eu am râs mult, m-am distrat bine, iar sala a fost extaziată. Am primit o lecție de asumare și de acceptare a propriei persoane, un reminder că soluțiile problemelor noastre sunt tot înăuntrul nostru și un kind reminder despre așa-zișii specialiști în pseudoștiințe, care pot trata orice problemă contracost.

Am mai primit și o lecție de matematică de la o viețuitoare tare drăguță a pădurii, pe care am adorat-o. Nu divulg teorema, ci vă las și pe voi să vă bucurați de moment, este savuros.

Mergeți la Suceava să vedeți acest spectacol și lăsați pădurea așa cum ați găsit-o, a asumaților. V-o zice un bărbat beta.”

https://www.facebook.com/elenamanuela.david

Elena - Manuela David - „La Suceava, un spectacol excepțional care merită premiat: “Pădurea Asumaților”.

O împletitură uluitoare în care, ca pe banda lui Moebius se trece pur și simplu din exterior în interior și de la umor la dramă într-o realitate a cărei imagine actuală și modernă este definită cu o claritate clasică pe care, ca spectator, ți-o “asumi”.

Felicitări uriașe pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava!

Felicitări pentru regie: domnului Andrei Măjeri,

Felicitări autoarei: Alexandra Felseghi

Felicitări pentru scenografie Sabinei Reus, pentru coregrafie Alicei Veliche, compozitorului Magor Bocsárdi pentru muzică, pentru light design Sabinei Reus

și asistentei de regie Cezara Ojog.

APLAUZE ca în teorema lui Lagrange actorilor: Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru

Apreceri doamnei Angela Zarojanu și echipei de după cortina TMMVSV.

Pentru mine acest spectacol este deja unul de referință.”

https://www.facebook.com 

Irina Ionescu Homoriceanu - „Să urlăm arhaic" - replica asta scrisă de Alexandra Felseghi, din spectacolul "Pădurea asumaților", regia Andrei Măjeri, ce a avut premiera, aseară, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava este una dintre cele cîteva replici pentru care am scos telefonul în timpul spectacolului să le notez. Da, urlăm arhaic după modele inventate de guru, de zeițe, de retreaturi departe de lumea dezlănțuită. Căutăm modele în oameni pentru care echilibrul nu există, zeițe deşănțate şi maeştri infatuați. Ca să ce? Să fim asumați. Ce znamenie simpatică încă din titlu. Ce mă cucereşte la un spectacol? Jocul actorilor, first of all, apoi, finețea detaliilor de text, sînt spectacole la care nu ştiu nimic despre text, dar ştiu despre dramaturg, iar franchețea stărilor umane sub mantia comicului de situație este desăvîrşită sub penelul Alexandrei Felseghi. Vine apoi, muzica, luminile, coregrafia , scenografia, costumele. Am descoperit două artiste zglobii, cu flăcări în ochi, cu bucurie din aia ce iese prin toți porii, Alice Veliche şi Sabina Reus. Şi nu cea din umă tuşă importantă este regizorul care strînge toate aceste fire într-un mănunchi senzațional. Ce-mi place enorm la Andrei Măjeri este uluitoarea lui atenție la lucrurile fine, acele detalii din om care-l pun în the very best light, la unghiuri scenice, la alegerea unor muzici cîntate de actori, felul în care simte omul şi teatrul.

Am să scriu mai pe larg cînd se aşează lucrurile, stările, cînd nu o să mă mai trezesc cu vocea Ioanei Radu în cap, muzica spectacolui e gîndită impecabil de Magor Bocsárdi. Dar zic de acum şi am să mai zic de cîte ori am ocazia - trupa teatrului din Suceava merită din plin aplauzele mele, ropotele de aplauze ale publicului, merită să-i vedeți jucînd, sînt foarte buni. Chapeau, Angela Zarojanu, Alina Mihaescu şi întregii echipe a teatrului!

Clara Popadiuc Butnaru Horia Andrei Cristina Florea Cosmin Panaite Delu Lucaci Răzvan Bănuț Diana Lazăr Alexandru Marin Mîndru Cătălin Ştefan Maria Teişanu Bogdan Amurăriței”

 

Daniela Ceredeev - „Fulminant început de an cultural la Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava!

Primul spectacol al anului, „Pădurea asumaților”, o premieră așezată sub semnul emoțiilor surprinzătoare și catarctice, de retrăit măcar în răstimpuri, ca să i s-așeze bine pe dinăuntrul firii multiplele-nțelesuri. Și glasul. Glasul artei care-și împlinește și astfel menirea de a striga pe nume unele uimiri și de-a întoarce dorul de echilibru, de valori înalte și de frumos acasă.

Un spectacol-manifest l-am găsit a fi, o pledoarie pentru emanciparea de formalism, de trenduri și clișee. Un apel la reconsiderarea frumuseții, estetica desăvârșită a omului dintâi, idealul cel mai înalt ce i-a fost așezat omenescului drept prag de atins, într-un răstimp după izvodirea Luminii.

Conceput ca o succesiune de ipostazieri ale mundanului contemporan, dureroase tocmai prin deplina lor convergență cu realitatea timpului pe care îl luăm zi de zi la „galopul” și nu, nu la pasul gândului, spectacolul are o forță aproape neverosimilă de a inciza părutul cord al lumii de azi, de a blama conformismul la neconformitate, de a devoala convenția absurdă și convenționalul steril, de a propune, printr-o galerie de fine și izbăvitoare alegorii o reconsiderare, conștientă și asumată, repet, a frumuseții ce încă rătăcește-n om, în lume, între și înspre lumi.

O comedie iscată din preluarea unor realități adeseori de ne-nțeles și-ades revoltătoare, care frizează pe-alocuri tragedia; lacrimi ce se ițesc în gene, dar nu mai știu dacă-s plecate dintr-un râs sănătos sau dintr-o întemeiată îngrijorare; surâs pe buze, binedispus sau fermecat, condescendent sau intrigat și o-nșiruire-ntreagă de minute în care cugetul a simțit să stea cu capul în mâini în mijlocul sufletului, reflectând la ceea ce-i de învățat de aici, de îndreptat.

Mai bine de două ore de frenezie și de iradiere incadescentă de spirit; un subiect nevralgic – apetența pentru „falși vindecători”, adeseori considerați „atotcunoscători”, și aderența la o majoră și arborescentă pe multe planuri confuzie identitară; detalii regizorale, obiecte, muzică și lumini ce întregesc armonios spectacolul.

Memorabilă experiență artistică și culturală! Și-am să opresc aici împărtășirea, pentru că-i de trăit de către fiecare dintre noi o întâlnire cu realitatea strămutată-n artă, ca aceasta, și de descoperit, în propriu înțeles, și farmecul ei și uimirea.

felicitări și-aplauze îndelungi, ca-n fiecare după-premieră, tuturor! Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru; Andrei Măjeri, regizor; Alexandra Felseghi, dramaturg; Sabina Reus, scenografă și lighting design; Alice Veliche, coregrafie; Magor Bocsárdi, muzică; Cezara Ojog, asistentă de regie.

Și mulțumesc cu plecare de inimă, Angela Zarojanu, manager cu viziune și har, Amedeia Vitega, pentru cronicile din fotografiile tale de poveste, și oameni dragi și speciali din echipa administrativă a teatrului sucevean! Sunteți bucurie.

 

Luciana Antofi - „În pădurea cu alune(-conștiință) sau veverițele unor vizionari: „PĂDUREA ASUMAȚILOR” lui Andrei Măjeri și Alexandra Felseghi. La Suceava.

Cine, cine, cine?!...

Cine ne-a ros conștiințele?!...

Timpuri de trezire pentru sclavii societății, succesului, carierei, datoriilor familiale, falșilor profeți și robi ai tuturor idealurilor de alții desenate. Prinși în pădure. La retreat și manifestare.

Nu, nu e nicio glumă. Chiar în două tabere de trezit femeia, respectiv bărbatul din tine, rupți de o vreme de rădăcinile din natura mamă și aruncați în afara pădurii, printre tot felul de neasumări și simulări zgomotoase de definiții de sine, regrupați în jurul cabanei sau al ciubărului departe de ochii neasumaților, alături de zeița Galina și maestrul Arian, la recuperare de estrogen și testosteron. Bine, de tot divinul nostru feminin și masculin... De energia pântecului și alfa-ul dintre picioarele bărbatului beta, înainte să meargă la șușu… Sună familiar?!...

Asta dacă e să o lăsăm doar pe mâna sarcasmului. Că e loc destul de râs pe marginea acestui text delicios al Alexandrei Felseghi pe care s-a jucat atât de spectaculos Andrei Măjeri cu trupa suceveană, dacă n-ar fi spațiu pentru tot atâta plâns și realitate!…

„Pădurea asumaților” la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, aseară și în această seară în premieră oficială.

Revin pe larg, felicitări tuturor!

„Pădurea asumaților” de Alexandra Felseghi

Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava

Regia: Andrei Măjeri

Scenografia: Sabina Reus

Coregrafie: Veliche Alice

Compozitor: Magor Bocsárdi

Light design: Sabina Reus

Asistent regie: Cezara Ojog

Foto: Amedeia Vitega

Cu: Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teişanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Butnaru Horia Andrei, Alexandru Marin, Mîndru Cătălin Ştefan

Limită de vârstă: 14+

În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.

Iulia IO  (Carmen Mandache) - „Ieri am fost la Suceava. Am intrat pentru a doua oară în Teatrul „Matei Vișniec” care a început anul cu o premieră „Pădurea asumaților”, în regia Lui Andrei Măjeri pe un text al Alexandrei Felseghi. Pentru cei care nu știu, sau au uitat, Alexandra Felseghi a scris textele spectacolelor „La Academie”, „Zeițe de categoria B”, montate la Teatrul „Mihai Eminescu” în scurtul popas regizoral botoșănean al lui Andrei Măjeri.

Deja când citim cele două nume știm la ce să ne așteptăm și știm că e greu să scrii despre o creație care aproape atinge perfecțiunea.

Totuși...voi începe cu o replică din finalul spectacolului rămasă în memorie „Orice neajuns este o oportunitate”, (sper că am citat corect) de la care cred că a pornit dramaturga atunci când l-a scris. E un text actual, inspirat din realitatea contemporană, care redă cu mult umor dar și cu o fină ironie poveștile unor oameni obișnuiți reuniți în două „tabere terapeutice” în mijlocul naturii. Spectacolul vorbește despre oportunitățile oferite de cadrul social actual în care unii devin lideri cu pretenții de „vindecători” pentru alții în căutarea unor soluții de îndepărtare a dezamăgirilor, frustrărilor inerente existenței.

E un spectacol reconfortant, situații amuzante, replici cu miez, ilustrate cu talent într-o dinamică aparte și o scenografie de excepție. O comedie „terapeutică” care a generat acea stare de bine la care aspirau și protagoniștii celor două grupuri pe care i-am urmărit și apoi aplaudat.

O bucurie la care mă așteptasem, deși titlul nu-mi spusese mare lucru, trebuie să recunosc sincer că am mers pentru cele două nume de pe afiș, am descoperit semnificația abia la primul „asumat” rostit pe scenă, repetat apoi în spectacol.

Nu cunosc actorii suceveni, spre rușinea mea, dar toți merită aplauze: Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Cătălin Ştefan Mîndru, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Maria Teişanu (actor colaborator).

Melodiile alese de Magor Bogsardi și vocea celei care le-a interpretat m-au emoționat. Unele secvențe coregrafice concepute de Alice Veliche mi-au amintit de „Cine l-a ucis pe tata?”. Tanăra coregrafă e mai cunoscută publicului ieșean,( am văzut „Trei piese triste”, „Masaj”, „Oameni singuratici”, „Lysistrata, dragostea mea”, „Antologia dispariției”).

Sabina Reus, scenografa spectacolului și ea din generația tânîră, a captivat publicul prin cadrul ingenios creat protagoniștilor „asumați”.

Sper să revăd „Pădurea asumaților” în festivalul care se va organiza în septembrie la noi acasă, pe scena TME.

Mulțumiri speciale regizorului Andrei Măjeri care întotdeauna are grijă de public, e o constatare reieșită din practica spectacolelor!

Admirație și respect managerului Angela Zarojanu pentru primirea călduroasă!

Teatrul românesc are un viitor luminos, tânăra generație de absolvenți a intrat în sfera profesioniștilor mult mai repede decât generațiile trecute. Poate că și climatul concurențial a contribuit la acest aspect.”

Alexandru Chiciu - “Pădurea asumaților”, de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava (premieră).

1. Context propriu de analiză.

• Clișee de exprimare. “Îmi asum, îmi asum” sunt replici pe care le auzim frecvent. Câți însă reprezintă corect “asumarea”? Toată lumea “își asumă”, însă cu adevărat fiecare dintre noi ne asumăm durerea celuilalt, zbuciumul celuilalt, indoiala celuilalt, frământarea sau deznădejdea celuilalt? Sau doar luăm act de ele cu detașare, le invocăm doar, ba chiar profităm de ele și doar “ne asumăm” declarativ slăbiciunile celuilalt?
• “Am înșelat- imi asum”. “Deviez de la promisiunile inițiale- îmi asum”. “Vorbesc tare la spectacolele de teatru” - îmi asum! “Eu așa sunt, cui nu îi place…asta e, îmi asum”…Să-ți asumi nu înseamnă să spui o prostie, să faci o alegere proastă sau să înșeli sufletul celuilalt și să spui “îmi asum”. Să-ți asumi înseamnă să asculți ce are celălalt de spus despre tine, despre un context dat și să accepti să gândești ce a vrut acel om să spună. Îmi asum- “iau in calcul”. “Vorbesc tare- îmi asum opinia celuilalt și mă gândesc, oare deranjez pe celălalt”?

2. Interpretarea spectacolului- din perspectivă de spectator.

”Pădure a asumaților” suntem toți cei care ne asumăm doar declarativ și doar ca suverani…(nu zâmbiți !) ai propriilor noastre toane. Ne asumăm “așa-vrem-urile” noastre. Și doar “pseudo-valorile” de care ne taie capul. Și ce dacă sunt alții diferiți? Ei sunt defecți sau “beta”. Noi…suntem asumați, arieni și alfa. Ne asumăm asta. Restul…sunt demni de batjocură, de ironia noastră, de disprețul nostru, de bullying-ul noatru, de neprimit în “ciubărul nostru suveran” și să facă bine să-și asume că sunt niște imperfecți!

”Galina” poate fi la fel de bine, să spunem, Raisa. Sau Galea. Sau Liubova. Sau Alena. Sau orice nulitate care se auto-declară vindecătoare de suflete și interpretă de “energii”... Galina (sau orice nume sau altă asemănare cu personaje reale - strict întâmplătoare, desigur) este din Bălți. Sau din orice alt oraș. Cert este că Galina folosește “reguli” din fanteziile ei infantile. Si cert este că Galina găsește adepți printre persoane dezorientate și instabile psihologic, printre femeile care își vor căuta necontenit locul în viață și in minți.

„….femei care habar n-aveau ce sunt, care habar n-aveau ce-ar trebui să fie, care habar n-aveau ce-ar trebui să facă. Care habar n-aveau! Și am primit foarte des întrebarea: „Galina, ce înseamnă pentru tine o femeie?”. Regulă :”O femeie înseamnă Energie. Energia pântecului. O femeie fără energie în pântec e Nimic. „Galina, ce înseamnă pentru tine o femeie fericită?” Aha. O femeie fericită e o femeie care știe, care știe să-și acceseze energia pântecului. Sigur, acest lucru nu e o ușor. E o artă pe care noi va trebui s-o descoperim și s-o stăpânim. Plăcerea de a ne bucura de divinul nostru feminin. Regulă: Devin Divin Feminin”

Arian poate fi la fel de bine, să spunem, Iancu. Sau Alin. Sau Călin. Sau Horațiu. Sau orice alt nume sau altă asemănare cu persoane reale- strict întâmplătoare, desigur. Arian si-a găsit vocația în a antrena bărbați în păduri pentru a-i transforma din “masculi beta” în “masculi alfa”. Arian găsește adepți printre bărbații complexați, care nu se regăsesc în ei înșiși, în profesia lor, în viața lor sentimentală. Și care ascultă “pilde” incărcate de banalitate cruntă, dar rostite solemn, grav, cu patos dacic (nu zâmbiți, deși și eu am făcut-o !).

„ Eu, Arian, fecior de țăran, mândru de rasa și de etnia mea românească, una cu natura, sunt aici să vă-nvăț ce mai înseamnă astăzi să fii bărbat adevărat. Hai, ie ho! Bine ați venit în tabăra “Lupii lui Arian” !!! Singura tabără care contează! Și, pe cale de consecință și cea mai bună. Încă din cele mai vechi timpuri, bărbații au fost creați pentru a vâna, pentru a asigura stabilitate familiei și a însămânța femei. Multe. Cât mai multe! Dacă tu, ca bărbat, când intri într-o încăpere nu simți nevoia să-ți marchezi teritoriul și pe toate femeile din jur, înseamnă că mai ai de lucrat la tine însuți. Că ești un biet bărbat beta! Dar toate astea se pot repara și eu sunt aici ca să-ți arăt cum! Toate lucrurile astea se pot reduce la un singur cuvânt: Acțiune.”

Veverița poate fi simbolul pădurii. Eu insă nu am vrut să o văd așa. In unele locuri din România, “a da alune la veverițe” inseamnă a o lua hai-hui cu mințile, a o lua pe câmpii. In spectacol, veverița trece, ca un observator atent, de la Galinele și Arienii “asumați”, la cursanții “defecți” și ei “asumați”, mirându-se parcă și ea de dezaxarea lor…tuturor…

Ești imperfect?! Asumă-ți. Ai alte valori decât acești guru ți le dictează? Asumă-ți că ești un biet mascul beta, niciodată alfa. Nu-ți iese să găsești un partener cu bani și poziție? Asumă-ți vina. Asumă-ți că ești defect. Galina și Arian vor specula asumările tale și, in padure, în retreat și tabere de remodelare energetică, te vor vindeca. Doar…asumă-ți și urmează-i pe ei, impostorii, care profită de slabiciunile tale emoționale asumate…!

Textul Doamnei Alexandra Felseghi este ca o sabie ascuțită. Da, se râde la replici, iar asta e partea optimistă a analizei. Publicul din Suceava a reacționat râzând la unele trimiteri din proximitatea vieții cotidiene și sunt convins mult public din țară o să o facă, deci nu este totul pierdut.

 “- Iubirea, iubirea nu contează. Nu se poate să câștigi tu mai mult. Din cauza asta, ție ți-a crescut nivelul de testosteron. Și când crește nivelul de testosteron, bărbatul nu se mai simte atras de tine.

- Și cum scad nivelul de testosteron?

- Intri… în flux.

- Și cum intru în acest flux?

-…Porți rochie fără chiloței pe dedesubt ca să te încarci direct de la pământ. Activezi Energia pântecului!”

 “Problema bărbatului e că lumea nu se mai învârte în jurul lui. Lumea nu se mai învârte în jurul bărbatului și e greșit. Complet greșit. Din această cauză, lumea e un haos absolut, a se vedea această confuzie generală, pentru că întreaga ierarhie s-a dus, Doamne, iartă-mă! Și dacă bărbatul nu se mai simte util, el nu mai există.”

Dincolo de râs, însă, textul Doamnei Felseghi este îngrijorător prin radiografia corectă pe care o face unei societăți în derivă. Prin modul în care subliniază triumful non-valorilor pe fondul deprecierii, subestimării sau blazării elitelor. Prin modul în care scoate la suprafață fragilitatea mintală a unei lumi care “dă prea ușor alune la veveriță”…

”Vibrație” “amprenta emoțională”, “anteprenor, deci independent”, jargon corporatist “ Think outside the ciubăr, man!”, “aș putea primi factură pentru retreat, e-factură?” “pacea interioară”, “depresie severă”, “esti mult prea sensibilă!”, textul Doamnei Felseghi folosește toate clișeele lumii de astăzi și le prezintă spectatorului, provocat astfel să le recunoască, să Și le recunoască, să râdă, să ia aminte și…să și le asume ?!?

”Femeile și bărbații nu au fost educați la fel și nu trebuie să fie educați la fel. Și asta pentru că nu suntem la fel. Treziți-vă! Asumați-vă!”

“În adâncul… sufletului, femeia care-și dorește succes în viață, nu-și dorește să fie fericită… în viață.

“Ești materialistă?De ce trebuie să faci bani, ca femeie, când poți să ai un bărbat care face bani pentru femeie? Ce, te-apuci tu să plătești tot?... Ce-ai? Măi, femeie, măi…! Nu ți-e bine, caută-te la bibilică și lasă văzduhismele!

Femeia trebuie să ducă neamul mai departe, cât mai departe. Dar astăzi, mințile rătăcite distrug ideea de femeie, de mamă, de familie. Rușine ! Fii asumată! Ia-ți puterea înapoi! Poartă fustă! Poartă tocuri! Poartă-n casă! Poartă tocuri și fustă-n casă! Puterea ta? E-n umbra bărbatului! Copiii și bărbatul tău ar trebui să fie rațiunea ta de a fi! Nu locul de muncă!”

Textul - taie. Adânc și nemilos cu mințile inguste, doctrine absurde și concepții invechite. Peste el, perfect sudată, este linia regizorală inconfundabilă a Domnului Andrei Măjeri.

De la începutul spectacolului “cine-i acolo? E cineva? Cine-i acolo?” până la momentul când arcurile bărbaților alfa în avanscenă se îndreaptă spre public, de la linia muzicală perfectă, până la mișcarea scenică sau jocul luminilor pe detalii, de la Teorema “creșterilor finite” a lui Lagrange până la secvența zguduitoare de final, cu toți actorii privind publicul și cu replicile întrepătrunse (am postat-o mai jos), amprenta Domnului Măjeri este inconfundabilă. Domnia- sa nu anihilează forța textului, ci îi adaugă expresivitate. Nu atenuează impactul replicilor asupra spectatorului, ci îl amplifică vizual și expresiv, prin manifestări scenice proporțional gândite. Nu caricaturizează mesajul, ci îi dă greutate și profunzime. Și face din acest spectacol nu exclusiv unul comic, dar și, fie și doar pentru unii privitori, unul de luare-aminte.

Distribuția? Minunată. Pe unii actori îi mai văzusem în anterioarele spectacole de la Suceava. O încântare (din nou) Doamna Clara Popadiuc (“rol Galina”)! Forță artistică, expresivitate, rol greu, imprimă ritm intregului spectacol și o face foarte bine. O încântare Domnul Cosmin Panaite (rol “Arian”), la rândul domniei-sale a avut rol greu, de ritm al spectacolului, si a reușit, alături de Doamna Popadiuc, sincronizarea dinamicii de ansamblu. De altfel toți actorii au fost foarte “în scenă”, deplin concentrați și “în rol”. Voi fi atent pe viitor la Doamna Diana Lazăr, promit, “asumându-mi” vina de a o remarca abia acum- minunată în rol!

O remarcă distinctă pentru coregrafie. Regăsirea amprentelor coregrafice realizate de Doamna Veliche Alice din nou, ce bucurie..! Deja îi simt stilul, devine inconfundabil.

Despre Teatrul din Suceava eu am mai scris. Fie că a fost “Livada” domnului Sambriș, fie că a fost “Intoarcerea acasă” a domnului Nagy, fie că a fost Festivalul de Teatru la care am avut bucuria să ajung în anii anteriori, în orașul acela se face performanță la un înalt nivel. Suceava este de ani buni pe lista elitei teatrale românești. Este meritul echipei de actori, este meritul angajaților Teatrului, este meritul regizorilor invitați, desigur. Însă vă rog să-mi permiteți să cred eu că Suceava teatrală va fi definitiv legată de numele Doamnei Angela Zarojanu. Este “excelența” însăși.

Atât.

Nicoleta Dabija - A început să se facă turism cultural pentru spectacolele lui Andrei Măjeri. Sau teatral. Sau uman? Am fost la „Pădurea asumaților”, la Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava (s-a scris deja mult și frumos și pe bună dreptate.). Au venit și alții, surprinzător de mulți. De prin toate ungherele ne-am adunat într-un colț de țară. Și m-am întrebat dacă din interes pentru teatru, așa, în general, sau pentru Andrei Măjeri ne-am dus. Pentru cum caută el în teatru și pentru soluțiile oneste și echilibrate pe care le găsește.

I-am văzut puține spectacole (însă am o presimțire că îl voi urmări de-acum) și nu vreau să îmi dau și eu cu părerea (au scris alții, mai competent). Vreau să spun doar că-l pot deja recunoaște, printr-o anumită delicatețe cu care tratează orice subiect, oricât de sensibil, de dur, de controversat ar fi acesta. Ne pune oglinzi și oglinjoare înainte, care nu deformează, dar ne permit să gândim, să decidem, să râdem de noi sau să plângem pentru alții, să vedem unde e amenințarea și unde ne e capul când facem ce facem.

Sunt „out of the ciubăr” (una din replicile preferate din „Pădurea asumaților”). Și totuși, teatrul, culisele lui mai ales, conturează o lume fragilă și ipocrită în aceeași măsură, o lume în care se fac prea multe compromisuri, astfel încât, cea mai mare putere a cuiva din interior este să reziste, pe cât posibil, necontaminat. Probabil îți trebuie multe calități și o educație de acasă greu de zdruncinat. Probabil nu-ți trebuie decât un creier suplu și o coloană vertebrală dreaptă. Probabil îți trebuie credință. Se pot spune multe, nu e locul pe FB.

Voiam să ajung tot la Măjeri, la faptul că nu este doar un regizor inteligent și original, care nu simte nevoia să „bage degetele-n ochi” ca să vedem adevărul, cum fac majoritatea celor mai tineri, nici să fure de la alții, pe care îi mai și înjură din când în când pe FB, ci este deopotrivă un om pe care îl poți admira sincer. E curat, e modest, e sensibil și empatic. Și cred că e și iubit. Arată ca un student eminent cu un coeficient de inteligență emoțională la fel de ridicat. Un fel de Făt-Frumos, angajat/ sau asumat în lupta pentru bine, și adevăr, și frumusețe. Precum veverița din „Pădurea asumaților”, are grijă de pădurea teatrului, să rămână curată după ce a fost folosită, și mai știe să-i aplice și teorema lui Lagrange (scena mea favorită).

p.s. - am făcut o scurtă :)), dar necesară introducere, ca să vă spun să mergeți la Suceava când se mai joacă „Pădurea asumaților”, merită toți banii. Nu prea ai ce să-i reproșezi, totul e bine dirijat și armonios construit.

Deși am o reținere când i se asociază unui spectacol cuvântul „comedie”, am avut încredere și pe urmă bucurie că m-am dus, că l-am văzut, că am zâmbit tot timpul și nu m-am speriat de mine. E după un text foarte actual, cu trimiteri nenumărate, descifrabile, (scris de Alexandra Felseghi) și popular, în sensul în care n-ai cum să nu vezi ceva din tine și din ceilalți în el. Cu o echipă de actori solidă și omogenă, ca o familie. Caz rar. Cu scene și replici memorabile, delicioase chiar, pe care le tot derulezi în minte și râzi singur, dacă n-ai cu cine. Eu am fost la Suceava cu doi prieteni, am vorbit jumătate de noapte despre spectacol și a doua zi, până ne-am luat rămas-bun. Ei probabil încă mai vorbesc, cum eu încă mai vorbesc... pe aici.

Mulțumim, Andrei Măjeri!