„H.A.H. – Hidden Abuse Holdings”

  Photo gallery

DE LUANA POPA

https://www.crainou.ro

Prima producţie din stagiunea 2019-2020 va avea premiera mâine, 29 noiembrie, ora 19, la Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava.

Echipa de producţie a spectacolului „H.A.H. – Hidden Abuse Holdings” este formată din Botond Nagy – concept, regie, lumini, Kali Ágnes – dramaturg şi poet, Andreea Săndulescu – scenograf, Tímea Ágnes Benedek – costume designer, Claudiu Urse – compozitor şi George Pop – coregraf. Din distribuţia spectacolului fac parte: Bogdan Amurăriţei, Răzvan Bănuţ, Horia Butnaru, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Alexandru Marin, Diana Marin, Cătălin Ştefan Mîndru, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc şi câinele Akilah de Badea Gheo.

Conferinţa de presă premergătoare premierei a fost un prilej bun pentru a afla câte ceva despre procesul creativ, despre emoţiile pe care producţia acestui spectacol le-a produs actorilor, dar şi regizorului.

Regizorul Botond Nagy a ţinut să mulţumească teatrului pentru invitaţia de a monta un spectacol la Suceava şi actorilor pentru o colaborare frumoasă şi deschisă.

„Mulţumesc în mod public pentru invitaţia la Teatrul Municipal «Matei Vişniec», unde în primul rând simt că am fost primit cu căldură. Simt că am fost aşteptat, ceea ce a pus presiune şi mai mare pe umerii mei. Nu ştiam nimic nici despre Bucovina, nici despre acest teatru. Este prima mea apariţie în această zonă, dar a fost o surpriză foarte plăcută. Am întâlnit o echipă foarte curioasă şi foarte dornică de experiment, muncitoare. Am întâlnit un teatru, de la conducere până la tehnicieni, care chiar vor să facă treabă, care chiar sunt dispuşi să ajute producţia, care chiar fac posibile condiţiile ca un artist să-şi dezvolte ideea. Asta a fost într-un fel o apă adâncă şi pentru mine, şi pentru actori.

La începutul repetiţiilor mi-am dat seama că ar trebui să renunţ la textul lui Beaumarchais, am pornit spectacolul acesta – Hidden Abuse Holdings – de la tema care se regăseşte în «Nunta lui Figaro» – cea a contelui de Almaviva şi dreptul la prima noapte. De acolo, în textul lui Beaumarchais încep toate. Astăzi această temă nu este senzaţională, nici nu mai este actuală, dar cred că de aici a venit ideea de a înconjura această temă a abuzului care este prezentă destul de des, din păcate. Cred că este ceva ce ţine de noi oamenii, este în natura noastră, trăim cu ea zi de zi. Ceea ce ţine de noi este cât abuzăm de ea sau nu. În jurul acestei tematici am pornit practic de la zero. Andreea Săndulescu a venit cu propunerea de spaţiu – se întâmplă într-o corporaţie – un teren destul de avantajos din punct de vedere teatral, vizual, estetic, artistic, uman. Sunt oameni închişi acolo şi într-un fel sau altul încearcă să se descurce şi încearcă să lege sau să dezlege anumite probleme, mai mult sau mai puţin urâte.

M-am inspirat şi de la actori. Le-am cerut la început ca temă de casă să scrie din viaţa lor personală anumite secvenţe care cumva ating tema abuzului. După aceea am început să construim şi cred că ne-am dus într-o zonă în jurul temei acesteia.

Eu cred că a fost important să mă adâncesc în această temă cât mai poetic, cât mai uman. Mă interesează mai mult relaţia omului cu lumea decât să vorbesc în mod direct despre o situaţie care poate să apară şi la ştiri.

A fost totuşi un experiment. Am pornit cu zece actori senzaţionali şi un câine Barzoi rusesc într-o expediţie. Până la urmă, începem să vedem lumina de la capătul tunelului.

Mulţumesc pentru încrederea întregii echipe. Nu este neapărat firesc ca într-un teatru să întâlnesc atâta curiozitate, atâta poftă de lucru, talent şi omenie cum am întâlnit în acest teatru. Lucrând cu aceşti actori, ţin să spun că în următoarea perioadă acest teatru chiar va fi un punct de reper important în spaţiul teatral românesc şi chiar şi internaţional. Este o trupă foarte puternică. Am lucrat în destul de multe teatre din ţară şi pot să spun că este o trupă cu care se poate clădi, o trupă care merge cu tine şi asta e foarte important.

Cu siguranţă, noul val de teatru o să pornească, deja a pornit, de la Suceava şi asta este foarte bine. Este un teatru unde se poate face creaţie, experiment, unde mai ales oamenii sunt dornici de asta. Nu este un teatru care vrea să servească spectatorul, ci este un teatru care va educa spectatorul şi va deschide noi dimensiuni în lumea culturală locală şi după aceea şi peste graniţe. Este foarte important că simt energia asta, de aceea acum îmi este destul de greu să vorbesc. Nu îmi plac finalurile, mai ales când simt că s-a întâmplat ceva important.” – Botond Nagy

Compozitorul Claudiu Urse nu este la prima întâlnire cu Botond Nagy şi spune despre această colaborare: „E un mare noroc că lucrez cu Botond, ne înţelegem foarte bine din punct de vedere al esteticii muzicii. Îmi lasă toată libertatea. Am vorbit foarte mult despre tema spectacolului, am încercat să fac muzica să ajute scena, să fie în slujba actorilor şi a scenei. Nu este atât muzică ci o atmosferă, un design sonor. Sunt şi părţi muzicale, sunt şi piese care nu sunt ale mele, dar asta e special făcut pentru că unele melodii trebuie să emită o anumită idee. Eu am încercat să transpun în muzică aceste teme de abuz, de presiune, de constrângere. Cam aşa e făcută muzica, ca un fel de metaforă. Nu este ceva foarte specific, nu este ceva foarte concret, lasă libertate. Încerc să creez mai mult o dimensiune sonoră, un design sonor. Să veniţi să vedeţi şi să auziţi.”

Botond Nagy a mai precizat: „Sunetul, în spectacolele mele, este ca şi cum ar mai fi încă un actor pe scenă. Este foarte important. Eu consider muzica cea mai înaltă artă. Eu fără muzică sunt un artist mort”.

Actorii prezenţi la conferinţa de presă au împărtăşit din experienţa pregătirii acestui spectacol.

Cătălin Ştefan Mîndru: „Mă bucur foarte mult că am avut ocazia să lucrăm cu Botond. Este un regizor proaspăt, un regizor viu, care nu se cramponează în clişee, un regizor deschis la experiment, un regizor care chiar gândeşte şi vrea să exprime ceva. Este foarte important şi e destul de rar. Mă bucur mult că am fost din nou surprins de colegii mei de trupă. Am fost cu toţii deschişi la experimentul propus de Botond şi e foarte fain când eşti în culise sau stai în sală şi te uiţi la colegii tăi şi te gândeşti: ce frumos e! Mi se pare foarte important să te uiţi din exterior şi să-ţi admiri colegii, să te uiţi cu drag la ei, să fii surprins de ceea ce pot face. A fost o experienţă foarte foarte mişto şi ne dorim, poate, să o reluăm”.

Horia Andrei Butnaru: „Chiar a fost o experienţă foarte bună. Cred că e important pentru orice actor să treacă pe la Botond Nagy, să facă un spectacol. Îmi doresc ca şi spectatorii să aibă aceeaşi curiozitate pe care o avem noi, să privească. Spectacolul are 2 ore şi 45 minute fără pauză şi e foarte important că nu există pauza asta, pentru că orice secundă în care se opreşte spectacolul ăsta înseamnă că trebuie să o ia de la zero şi n-ar avea cum să funcţioneze altfel”.

Diana Lazăr: „Procesul de repetiţii a fost foarte plăcut pentru mine, nu am simţit că vin la muncă şi ce am simţit în primul rând e că Botond nu a venit să facă spectacolul lui şi a fost spectacolul nostru de la bun început. Asta cred. Că e spectacolul nostru şi asta mi s-a întâmplat destul de rar în ultima perioadă. Mă bucur şi sunt recunoscătoare că suntem atât de norocoşi să facem meseria asta într-un mediu sigur. Intrăm la teatru şi e cald, afară nu e niciun dezastru, nici natural, nici politic, având în vedere ce s-a întâmplat şi se întâmplă în ultima perioadă în lume”.

Clara Popadiuc: „Uitându-mă în urmă, de unde am pornit şi unde am ajuns, îmi imaginez 3500 de piese de puzzle care ţi se pun în faţă, dar nu ai cutia, nu ai imaginea şi nu ştii unde vrei să ajungi. Astea erau ideile noastre, ale lui Botond, ale întregii echipe şi hai apucă-te şi pune-le cap la cap. N-am construit spectacolul raţional, pornind de la margini. Am început să construim imagini, mai întâi o pasăre, o frunză, spiderman, o turlă de biserică. Şi nu înţelegi cum poate să iasă ceva concret din toate elementele astea, cum pot să se lege între ele. Săptămâna trecută s-au legat şi m-am emoţionat foarte tare când am realizat că am ajuns la final şi că, da, se leagă şi că înţeleg şi am văzut împreună imaginea pe care am construit-o. A fost o surpriză şi o bucurie să lucrez cu Diana Marin, care nu este actriţă de meserie şi şi-a făcut treaba într-un mod remarcabil”.

Bogdan Amurăriţei: „Am pus foarte mult suflet în spectacolul ăsta. Am întâlnit o echipă foarte creativă, care a propus nişte chestii la care nu m-aş fi gândit niciodată. A fost un proiect făcut ca între prieteni”.

Alexandru Marin: „Într-adevăr, noi l-am primit cu inima deschisă pe Botond. El cred că s-a deschis faţă de noi pentru că a văzut că este iubit şi aşteptat. Libertatea pe care ţi-o dă în scenă nu cred că o poţi găsi la mulţi regizori. Sunt multe de spus, dar cred că s-a legat o relaţie foarte specială. Mi se pare foarte important ca liceenii să vină să vadă acest spectacol. Mai multe nu spun, cred că actorul trebuie să spună pe scenă ce are de spus”.

Despre limita de vârstă anunţată pentru accesul spectatorilor la spectacol, Botond Nagy a precizat: „Iniţial am hotărât să spunem că este un spectacol pentru public 16+, neştiind unde o să ancorăm în final, însă sunt ferm convins că spectacolul trebuie văzut de cât mai mulţi liceeni. Nu conţine scene vulgare. Dar cred că poate sublinia anumite chestii şi să pună întrebări şi să deschidă curiozitatea. Eu nu am văzut teatru până în clasa a IX-a. Primul spectacol pe care l-am văzut a fost Pescăruşul şi pur şi simplu m-a vrăjit. Asta le doresc tuturor liceenilor. Asta este speranţa noastră, ca într-un fel sau altul să vrăjim atât oamenii mici, cât şi oamenii mari”.

Regizorul a mai mulţumit teatrului sucevean pentru deschiderea pe care a arătat-o acceptând în producţia spectacolului colaborarea cu Diana Marin: „Aş vrea să mulţumesc trupei că s-a deschis şi a colaborat foarte bine cu un om venit cumva din afară – Diana Marin, care şi-a făcut treaba excepţional. I-am impus: dacă vii, atunci trebuie să fii la anumite înălţimi. Şi mulţumesc şi pentru încrederea ei, şi a conducerii că a acceptat acest lucru. La Teatrul Maghiar din Cluj am un maşinist care constant joacă în spectacolele mele de acolo, sau în alte teatre unde secretari literari au jucat şi monoloage şi coregrafie. Eu cred în fuziunea asta de scenă. În teatru suntem egali cu toţii. Cine se crede pe piedestal, poate-l aruncă jos cineva. Cel mai important pentru un regizor, când lucrează, este într-un fel sau altul să se îndrăgostească de actori”.

Întrebat cum face ca în ciuda temelor grele pe care le abordează în spectacolele sale, observând cu extremă fineţe şi luciditate natura umană, să-şi păstreze entuziasmul, încrederea, energia şi puterea de a continua să caute, să descopere şi să creeze, Botond Nagy a răspuns: „Mie îmi place viaţa, în primul rând. În al doilea rând, dacă aş fi pesimist, nu aş mai face teatru. Fac ceea ce fac pentru că încă sunt optimist că lucrurile, într-o manieră mică, se pot schimba. În teatru vedem lucrurile altfel. Nu cred că teatrul salvează vieţi. Nu am auzit pe nimeni să spună că teatrul l-a vindecat de cancer. Teatrul este un lux, ca săpunul, ca apusul de soare, dar întrebarea este am putea să trăim fără el? Eu nu”.

„La mine noţiunea de public apare atunci când spectatorii intră în sală. Mi se pare destul de normal şi firesc să spun că fac teatru pentru mine în primul rând, fac teatru ca să răspund întrebărilor mele, temerilor mele. E important să se nască un moment împreună cu actorii. Căutăm ceva care nici măcar nu ştiu cum se poate numi acel ceva, căutăm cu toţii şi când găsim o firmitură din acel ceva, o senzaţie, cumva simţim în aer, vedem în ochi. Atunci este senzaţional, avem sentimentul că un pic ne-am curăţat, ca şi cum am fi trecut pe sub duş. Aşa încep să construiesc spectacolele – pentru un public internaţional şi universal. Nu mă intimidează şi nu mă flatează cu nimic că lucrez la Cluj, la Gheorghieni, Suceava sau la Atena. Oamenii sunt oameni peste tot şi sunt 100% sigur că fiecare om, de oriunde, poate găsi ceva cu care să plece acasă din spectacolele pe care le construim” a spus regizorul Botond Nagy în încheierea conferinţei de presă.

ATENŢIONARE: Spectacolul conţine efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanşa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

foto: Luana Popa