News
În iunie, dăruind arte ale spectacolului la Sibiu
Dacă e iunie, e musai să fie Festivalul Internațional de Teatru Sibiu (FITS).Anul acesta, a XXVI-a ediție s-a coagulat conceptual în jurul unei teme ce esențializează teatrul ca formă de creativitate: „arta de a dărui“. Cifrele reliefează dimensiunile manifestării: zece zile de sărbătoare a artelor spectacolului – teatru, dans, musical, stradal, noul circ, muzică, operă –, dar și carte, conferințe, bursa de spectacole, filme, un sumar cu peste 540 de evenimente în oraș și împrejurimi, 3300 de artiști din 73 de țări. Iată, în -puzzle, frînturi din tot ce-am văzut.
Spectacole de patrimoniu
Categoria „spectacole de patrimoniu“ a reunit patru dintre montările Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu, toate semnate de Silviu Purcărete. Sînt puneri în scenă longevive, care au cîștigat pariul cu timpul și își continuă viața scenică la multe sezoane după data premierei, rezistînd pe afiș grație profunzimii și originalității cu care au fost realizate. Faust, impresionanta desfășurare de fantezie materializată într-o mizanscenă monumentală, în care strălucesc Ofelia Popii (Mefisto) și Miklos Bacs (Faust), face încă săli pline, chiar și după 12 sezoane de la vremea primei reprezentații. Metamorfoze după Ovidiu teatralizează texte poetice cu vechime ilustră, filtrîndu-le într-un imaginar scenic de proporții, jucat în aer liber, într-o piscină, sub ochii spectatorilor ce retrăiesc mediat artistic stări și situații din negura istoriei. Cumulul Purcărete a mai inclus Așteptîndu-l pe Godot, o viziune foarte personală asupra absurdului beckettian, amortizat de un ludic blînd, neașteptat ca dezvoltare scenică. Constantin Chiriac, Marian Rîlea, Cristian Stanca și Pali Vecsei redau nuanțe găsite în pliurile piesei, într-un cvartet interpretativ cu unison impecabil. Povestea prințesei deocheate, cea mai recentă producție a lui Silviu Purcărete, e inspirată de canonul kabuki, dar regia se desprinde liber de el, evidențiind un comic bazat pe qui pro quo-uri și travestiuri (excelenți Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Adrian Matioc!), cu muzică live (compoziție Vasile Șirli), într-o plăsmuire cu aer exotic, oriental.
Dans și catharsis
De la samba de pe pietonale la ritmurile înflăcărate de flamenco și de acolo la dansul conceptualizat sînt doar trepte de catharsis pe care spectacolele de dans din program l-au dăruit publicului. Doi în unu / One. One&One în coregrafia lui Noa Wertheim (Vertigo Dance Company, Israel) e o mostră de coregrafie elaborată, cu puternică amprentă stilistică. Spectacolul a fost conceput la aniversarea unui sfert de secol de existență a ansamblului care funcționează în Kibbutz Netiv HaLamed-Heh Ierusalim, dar călătorește în întreaga lume. Solo-uri și secvențe de grup, de interacțiune care vrea să definească raporturile noastre cu ceilalți, inclusiv prin împletirea simbolică a părului unei dansatoare, valuri succesive de energie, variații de ritmuri, tipuri de mișcare bazate de elasticitatea coloanei vertebrale, a antebrațelor și a degetelor de la mîini, preluarea în ecou a unei mișcări și transformarea ei în direcții neașteptate sînt elemente care disting desenul coregrafic. Cromatica sobră a costumelor, neutre, de zi cu zi (designer Sasson Kedem) e corelată cu nuanța pămîntului cu care dansatorii acoperă treptat scena, de la o singură linie la mai multe, pînă la întreaga suprafață a scenei, apoi îl integrează în arabescurilor lor antigravitație, pe muzica lui Avi Belleli.
În ritmul muzicii
Concerte, fanfare, operă, operă-teatru, musical, coruri au făcut să răsune acorduri și să se transfere ritmuri de clasic, baroc, fado, gospel, muzică de teatru și film. În Pisici,antropomorfizarea felinelor e dusă la rang de artă. Spectacolul e închipuit de tandemul Bobo Burlăcianu – Bobi Dumitraș cu trupa de la tînărul teatru de stat de la Suceava care poartă numele dramaturgului Matei Vișniec. În formula de spectacol-concert pe care au utilizat-o cei doi muzicieni de la Fără Zahăr, toate personajele provin din lumea pisicilor și sînt prototipuri caracteriale. Cu imaginație, umor și sarcasm bine drămuit, realizatorii au translat în lumea mieunătoarelor tipuri umane pe care le vedem în jurul nostru, caricaturizîndu-le, lăsînd să curgă lirism și mizantropie: o șoferiță tupeistă, un interlop basarabean, o adolescentă, un cîine reîncarnat (ironic) în pisică sînt fauna ce populează universul ficțional al unui spectacol în care actorii evoluează live instrumental și vocal, animînd mini-istoriile fiecărui cîntec. Structurat fragmentar, cu volute de imaginație, tonic, Pisici teatralizează muzica, acordîndu-i întîietate în ierarhia mijloacelor scenice, solicitînd actorii dintr-o altă perspectivă decît cea tradițională a rostirii replicilor.
Sezonul românesc
Theodor Bogdan Olteanu nu șofează, iar de-a lungul anilor a colectat un abundent material documentat pe terenul deplasărilor prin București, în special. Un conținut pe care l-a valorificat, împreună cu Adrian Nicolae, într-o piesă mustind de autenticitate. E principala ei calitate, alături de știința autorilor (Olteanu e și regizor pentru Taximetriștii) de a combina întîmplări și personaje pe traseul de-o noapte de muncă la volan a doi taximetriști din București, Lică și Liviu. Care știu din experiența de viață că lumea e, în principiu, structurată în două categorii mari: șmecheri și papagali. Și că e greu să sari dintr-o categorie într-alta. Practic, imposibil în jungla umană a capitalismului sălbatic pe care-l traversăm. Spectacolul de la Apollo 111 e despre fiecare dintre noi, despre ce ni se întîmplă zilnic, despre vria în care se află România în interminabila ei tranziție către ce-o fi să fie.
Moș Nichifor e un nou constituent din proiectul regizoral de cursă lungă al lui Alexandru Dabija de-a dramatiza poveștile lui Ion Creangă. Înscris în repertoriul Teatrului Act, creația uimește prin ingeniozitatea estetică a realizatorului de-a transla din literar în scenic fără să altereze textura epică și liniile de contur ale titularului, ranforsîndu-le prin mijloace de expresivitate predominant teatrale. Subînțelesurile erotice răsar din surdina așezată înțelept de regizor, lăsînd doar să se întrevadă aluziile la amorul carnal, căci perdeluțele și semiclaritatea stîrnesc mai degrabă imaginația decît ar face-o expunerea fățișă, care-ar ucide misterul. Marcel Iureș e sclipitor în rolul mucalitului posesor al unei solide experiențe de viață, țesînd cu răbdare și abilitate pînza invizibilă, dar redutabilă în care-o va atrage pe tînăra Malca. Ruxandra Maniu îi dă replica echivalentă, într-un tandem actoricesc de zile mari. Care ne amintește de ce iubim teatrul!
Oltița Cîntec este critic de teatru.
Foto: Rareș Helici, Paul Băila
