de Cosmin Romega
Spectacolele puse în scenă la Suceava - „Rinocerii” de Eugène Ionesco și „Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Alain Timár, se bucură de mare succes la public, în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente din lume dedicate artelor spectacolului - Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon.
Primele reprezentanții ale spectacolelor Teatrului „Matei Vișniec” Suceava în Franța au avut loc vineri, 7 iulie, când s-a dat startul unui adevărat maraton teatral.
Câte două spectacole pe zi, timp de 18 zile. Adică un total de 36 de reprezentații susținute de actorii suceveni și echipa de producție, în fața unui public numeros și exigent, dar care nu s-a zgârcit deloc la aplauze, la finele reprezentațiilor.
Festivalul de la Avignon, creat în 1947 de regizorul Jean Vilar, a devenit o manifestare culturală teatrală majoră în Franța și a inspirat nenumărate alte festivaluri, generând un pelerinaj artistic la nivel internaţional. Acesta a reușit să transforme Avignonul în cea mai mare scenă de teatru din lume.
Prezența teatrului sucevean la Festivalul de la Avignon, unde regizorul al cărui nume îl poartă, Matei Vișniec, este foarte îndrăgit, iar creațiile sale, puse în scenă, se datorează atât municipalității sucevene, cât și cofinanțării asigurate de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.
Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
În programul evenimentelor va fi și o Zi dedicată României, care va fi organizată de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava sub egida „Roumanie, paroles d’aujourd’hui” în parteneriat cu Théâtre des Halles. Va fi o zi specială dedicată culturii românești, ce implică prezența unor personalități din lumea culturală internațională și reprezentanți ai autorităților locale din Avignon și Suceava.