O primă zi de festival

  Photo gallery

https://www.crainou.ro/2018/05/14/o-prima-zi-de-festival/

14 MAI 2018

DE LUANA POPA,

A început festivalul de teatru de la Suceava. „Zilele Teatrului Matei Vişniec”, ediţia a II-a, au debutat cu premiera spectacolului „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu – producţie a teatrului sucevean, urmată de spectacolul de stradă „Origini”, realizat de Cătălin Grigoraş – producţie a Teatrului Aureliu Manea din Turda.

Proştii sub clar de lună

Regizoarea Anca Bradu abordează în premieră un text al lui Teodor Mazilu şi a făcut-o împreună cu Teatrul Municipal Matei Vişniec. Ortansa (Clara Popadiuc), Clementina (Delu Lucaci), Emilian (Răzvan Bănuţ), Gogu (Cătălin Ştefan Mîndru), Vasilica (Diana Lazăr), Mama Ortansei (Bogdan Amurăriţei), Tatăl Ortansei (Constantin Tache Florescu) spun, aparent, o simplă poveste de dragoste şi pierderea ei, viaţa a două cupluri ce se destramă, iar ameninţarea, pericolul – controlul financiar, este elementul care le zguduie existenţa, care coagulează interacţiunile dintre personaje, dar şi ale fiecărui personaj cu el însuşi. Fiecare personaj se expune cu naturaleţe, prin prisma propriului adevăr absolut, încercând să-i modeleze pe ceilalţi în aşa fel încât să-i servească, pe termen scurt, scopului imediat, dar şi pe termen lung, în încercarea de a-şi găsi fericirea. Fiecare personaj vorbeşte despre el însuşi, se descrie, îşi cercetează trăirile, se descoperă şi îşi comunică descoperirile simplu şi firesc, fiecare jucând rolul cel mai important – rolul principal în viaţa sa. Astfel, dincolo de povestea de dragoste, de viaţă a cuplurilor, se conturează o societate cu toate problemele ei de morală, de raportare la valori, o societate în care totul se vinde şi se cumpără, totul are un preţ, o societate pe care o recunoaştem, ale cărei mecanisme de funcţionare le cunoaştem, le înţelegem şi le folosim, deşi le blamăm. Frumuseţea spectacolului stă şi în maniera în care fiecare personaj se face oarecum simpatic, fiecare personaj are scuzele lui, circumstanţele lui atenuante, şi te lasă să te apropii de el, să-l poţi vedea de aproape, să-l poţi recunoaşte, să-l poţi analiza şi descompune fără frica judecăţilor de valoare. Personajul nu te judecă brutal, nu îţi pune o oglindă dură în faţă, nu arată cu degetul, ci se insinuează subtil pe lângă tine, te face să-l vezi într-o lumină călduţă, favorabilă, ca judecata să se facă blând, ca verdictul să vină treptat şi mai uşor de digerat şi acceptat, ca un medicament amar, dar luat în doze mici şi îndulcit cu miere.

Scenografia subliniază frumos şi punctează eficient ideea de mizerie morală. Faianţa pătată care îmbracă toţi pereţii, inclusiv labirintul care se întrezăreşte dincolo de planul principal, puţinele piese de mobilier, sărăcăcioase şi cu iz de murdărie, o masă, nişte scaune, o chiuvetă de tablă cu urme de rugină, o fereastră murdară, o canistră uitată într-un colţ şi un pat, pat care contrastează prin culoare şi devine un instrument important în angrenajul poveştii, par singurele elemente care arată în mod direct şi fără ocolişuri mizeria lumii pe care spectacolul o înfăţişează.

Muzica live, asigurată de Ionuţ Chitic (contrabass), Florin Ştefan Lupu (chitară), Oana Bunduc (vioară) şi Florin Sumanariu (trombon), a dat o nuanţă poetică în plus spectacolului, iar poziţionarea într-un colţ al scenei i-a transformat, pe alocuri, din muzicieni în actori spectatori.

Elementele de cabaret, integrate armonios, au legat scenele, au dat un ritm şi mai intens spectacolului şi au menţinut atenţia vie a publicului.

Se anunţase a fi un spectacol provocator atât pentru spectator, cât şi pentru actori. A fost.

Origini

Pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, spectacolul „Origini” a oferit publicului sucevean un moment de reflecţie asupra evoluţiei lumii, asupra trecerii în timp de la individ la societate, de la singular la pluralitate, cu toate modificările şi transformările pe care fiinţa umană le-a suportat în acest proces. „Origini” este un spectacol în care sunetul, luminile, focul şi coregrafia halucinantă au fost instrumentele, metaforele care au creat o imagine poetică a unei călătorii în timp.

Festivalul continuă. Nu vă lăsaţi aşteptaţi. Nu rataţi întâlnirea cu teatrul!