Reuniunea Teatrelor Naționale Românești

https://www.facebook.com/maria.pilchin

„Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco în regia lui Alex Bogdan, spectacol al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, e o încercare reușită de a reveni la teatrul absurdului într-un fel proaspăt, localizat, așa de parcă, fiecare spațiu și timp generează propriul absurd.

 Acest cronotop al desprinderii umane de universul său sociocultural este foarte bine transpus în scenă de către actori. Regizoral și scenografic ni se transmite ideea și atmosfera unei rupturi comunicaționale. Oamenii sunt impotenți în sensul relaționării cu semenii, cu ideile acestora, cu doleanțele și aspirațiile lor. Avem pusă în scenă semnalarea unei crize: specia nu se mai poate înțelege cu sine. Specia stă pe marginea prăpastiei – o implozie a semnificării și o alunecare vădită înspre mediocritate și lipsă de însemnătate. Spectatorii au râs, pentru că a plânge ar fi fost a recunoaște faptul că e despre noi. Râsul marca o detașare de idee. Râdeam afirmând astfel că altora li se întâmplă acea încurcătură de sensuri și acțiuni.

 Decorul configura o casă, trei pereți, al patrulea îl constituiam noi cei din public. O casă a neînțelegerii și a dezacordului verbal, gestual. Ritualuri casnice, tabieturi familiale, disimulare socială, bovarism uman – toate acestea sunt aduse cu multă abilitate scenică de către actori. O echipă actoricească bine închegată, care joacă organic, bine nuanțat, care știe să dozeze, să cuantifice stările umane, mișcările, gesturile, pauzele și replicile, care poate transpune în scenă o idee, o ambianță a unei dimensiuni antiteatrale din antipiesa lui Ionesco.