Teatrul sucevean cucereşte inimi şi în deplasare

https://www.crainou.ro/2018/10/02/teatrul-sucevean-cucereste-inimi-si-in-deplasare/

DE LUANA POPA,

Revenit din turneul din Franţa, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” a început stagiunea 2018-2019 cu spectacolul concert „Pisici”. Se anunţase o stagiune plină pentru teatrul sucevean, cu multe deplasări, invitaţii la multe festivaluri. Astfel, acesta a fost deja în Franţa, iar în România la Odorheiul Secuiesc, Bacău şi Piatra Neamţ, urmând să plece la Chişinău, Iaşi, Bucureşti, Sf. Gheorghe şi Galaţi.

Franţa

„Trupa suceveană a impresionat prin talentul, energia şi paleta ei artistică. Cele trei spectacole, diferite ca problematică, ritm şi propunere artistică, reprezintă şi trei ipostaze ale limbii române. În Sala Bizantină de la Paris s-au auzit un text scris de Teodor Mazilu în anii ’70 („Proştii sub clar de lună”), o piesă scrisă de Gianina Carbunariu după căderea comunismului („Kebab”) şi versuri aparţinând lui Bobi Dumitraş puse pe muzică de Bobo Burlăcianu (în spectacolul „Pisici”, a cărui premieră a avut loc de fapt cu ocazia acestui turneu, la Paris).

«Trei ipostaze ale limbii care ne-a prezervat identitatea şi ne-a făcut, în urmă cu trei secole, să ne redescoperim latinitatea» remarca de altfel Matei Vişniec. «Cele trei spectacole au pus însă în evidenţă şi vitalitatea şcolii de teatru româneşti. Regizorii Anca Bradu (prezentă la Paris cu această ocazie), Daniel Iordan şi Bobo Burlacianu sunt şi ei trei ipostaze ale creativităţii româneşti în materie de artă a spectacolului» a mai afirmat autorul.

În intervenţiile sale, Matei Vişniec a menţionat că «unul din principalele atuuri al României pentru a avea o vizibilitate internaţională este investiţia în cultură. Ceea ce la Suceava s-a făcut din plin, dovadă existenţa acestui teatru profesionist, condus de poeta Carmen Veronica Steiciuc, înconjurată de o echipă dinamică şi decisă să confere Bucovinei şi dimensiunea modernităţii pe lângă tezaurul legat de tradiţie».” (Icr.ro)

Reprezentaţiile teatrului sucevean nu au rămas fără ecou, Mireille Davidovici scria pe Theatre du Blog după spectacolul „Proştii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, în regia Ancăi Bradu, că „(…)Actorii sunt excelenţi (…)”, iar Mirella Patureau în Dilema Veche scria „(…) Totul a fost posibil de asemenea pentru trupa de actori, extrem de entuziaşti, de profesionişti, care joacă şi cântă cu egal talent, dar cum e greu să-i citez pe toţi, aş aminti doar câţiva: Ioana Nichita, victimă copilă, vibrantă şi plină de candoare tragică în Kebab, alături de Bogdan Amurăriţei şi Răzvan Bănuţ, solizi amândoi în compoziţie, sau, în duble apariţii, Clara Popadiuc, femeie fatală şi perversă la Mazilu, şi mai apoi schimbând personaje şi stiluri în musicalul pisicesc, alături de un proteic Cătălin Ştefan Mîndru, un Gogu solid şi energic în textul lui Mazilu, plin de antren şi umor în Dumnezeul pisicesc şi multe alte măşti.

La numai doi ani de la crearea sa, teatrul din Suceava a devenit un punct de neocolit pe harta teatrală din România. Şi dacă tot am parafrazat în titlu un bătrân cronicar moldovean, să mai adăugăm un pic de Sadoveanu, căci, graţie teatrului său, Suceava refuză să fie astăzi locul unde nu se întâmplă nimic… ”

Programul festivalului a propus iubitorilor de teatru spectacole de dramaturgie contemporană care chestionează teme ale societăţii de azi, teatru documentar, spectacole realizate de tineri creatori (semnate de regizori sub 30 de ani), dialogul cu alte spaţii culturale europene, proiecte artistice cu componentă educaţională (ateliere dedicate spectatorilor de toate vârstele, spectacole ale profesioniştilor în colaborare cu adolescenţii), evenimente interdisciplinare (spectacol de dans, concerte, spectacol – lectură, proiecţie de film documentar, performance), spectacole pentru public tânăr şi foarte tânăr (dintre care două sunt produse de Teatrul Tineretului).

Spectacolul „Pisici” a cucerit publicul şi la Piatra Neamţ. Biletele se vânduseră cu două săptămâni înaintea reprezentaţiei şi spaţiul părea neîncăpător pentru cei prevăzători, care au avut acces la spectacol. Deşi la început părea că spectacolul va avea de suferit din cauza adaptării la spaţiul de joc (scena foarte mică, imposibilitatea realizării proiecţiilor video), actorii teatrului sucevean au oferit spectatorilor o experienţă de care s-au bucurat de deplin. Energia spectacolului a captat aproape imediat publicul, care a răspuns la fel de energic creând o legătură vie între scenă şi sală. Valuri de trăiri, râsete de nestăvilit, suspine, emoţii multe şi variate create de versurile spectacolului şi interpretarea actorilor au făcut ca despărţirea la final să nu fie acceptată cu uşurinţă.

În teatru, fiecare reprezentaţie este altfel, chiar dacă se joacă pe aceeaşi scenă, iar adaptarea la un alt spaţiu (indiferent de spectacol) poate fi anevoioasă şi plină de surprize. Uneori se întâmplă mici accidente tehnice, pe care, din public, le observi sau nu. Se poate întâmpla ca un microfon să fie timid, să aibă trac, să nu vrea să scoată niciun sunet, iar apoi brusc să-şi spună oful dramatic de să răsune sala. Se poate întâmpla ca o rază de lumină să fie arogantă şi să nu vrea să-şi caute actorul, să aştepte ca el s-o caute şi s-o îmbuneze. Se pot întâmpla multe şi cel mai expus e întotdeauna actorul. El reacţionează uneori atât de discret încât nici nu ştii ca ar fi putut fi o problemă, alteori integrează accidentul în scenă ca şi cum aşa ar fi trebuit să se întâmple, uneori abordează cu atâta umor situaţia încât te bucuri că s-a întâmplat.

În teatru, fiecare reprezentaţie este altfel, chiar dacă nu se întâmplă niciun accident. Dacă nu mă credeţi, mergeţi să vă convingeţi!