Guest play
Proteine fluorescente
| Director |
Mîndru Cătălin Ștefan |
| Author |
Alexandra Pâzgu |
3
Proteine fluorescente, după Alexandra Pâzgu
Trupa de Teatru Π(Pi) a Colegiului Național „Ștefan cel Mare” Suceava
Regia: Mîndru Cătălin Ștefan
Distribuția: Iulia Hrițac, Larisa Babalean, Tamara Ursache, Simona-Elena Roibu, Bianca Rotaru-Ierimie, Matei Rusu, Ștefan-Leonard Semeniuc, Denis Andrian, Paula-Maria Boleacu, Iustina Manolache
Producție Trupa de Teatru Π, 2025
În parteneriat cu Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava
Textul pe baza căruia a fost creat spectacolul este scris de Alexandra Pâzgu, în 2016, ca urmare a unui proces de cercetare și documentare artistică a orașului Cluj, în cadrul rezidenței de scriere dramatică, organizată de spațiul independent Reactor de Creație și Experiment din Cluj Napoca. Tot în 2016, Proteine fluorescente, a fost desemnată piesa câștigătoare în cadrul „Drama 5” la Reactor de Creație și Experiment.
Mîndru Cătălin ne prezintă viziunea lui artistică astfel: „Vă propunem o călătorie imaginară <prin jurnalul autoarei>. Un performance construit din căutările și frământările fiecăruia dintre noi, din dorința fiecăruia de a se înțelege pe sine și mai ales de a-i înțelege pe ceilalți din jur. În această călătorie, veți fi purtați cu delicatețe, de către cei zece tineri performeri pe care îi veți întâlni pe scenă. Prin talentul, sinceritatea și dăruirea care-i caracterizează, cei zece tineri reușesc frame cu frame, aparent din nimic, să creeze un întreg univers senzorial din întrebări, emoții, amintiri și senzații. E despre generația voastră. E despre generația noastră. Dincolo de evaluarea sistemului, e identitatea personală. Viziunea fiecăruia asupra lumii.
Empatia și relațiile interumane. Dincolo de critică, e creativitatea și arta, și mai ales libertatea de exprimare în artă. Dincolo de toate astea, undeva în adângul oceanului, sunt proteinele fluorescente. Organisme vii <care luminează nu de dragul poeziei vizuale, ci de foame>. Da, da. De foame. Sau de sete în Atelier sau Shadow în Cluj, sau de iubire în vârful unei clădiri de cămin studențesc din Köln, sau de vreo ceartă stupidă de pe un pod peste Sena din Paris. Oriunde ar fi, uneori luminează. Și atunci te pregătești să cumperi un bilet de tren, de autocar sau de avion.”
<Pleci la drum cu speranța asta, că ai voie să o iei de la capăt. Dar în același timp e și dorul ăla de acasă, care e tot timpul acolo. Așa că pleci și cu speranța asta. Că te vei reîntoarce. Ai nevoie să speri că într-un colț uitat de lume, mai există magie. Nu trebuie decât să ai curaj și să-ți cumperi biletul ăla.>(citat din text)
