Evénements

Carmen Tărniceru scrie despre „Întoarcerea acasă”

Carmen Tărniceru scrie despre „Întoarcerea acasă”

Dincolo de scena

Moartea este un concept dificil, un subiect greu de digerat și o realitate cruntă. Cei rămași în viață îi simt apăsarea, durerea, ireversibilitatea. După care, timpul ajută să treacă. Trecerea este apanajul vieții, nu al morții. În moarte, totul rămâne. Spectacolul „Întoarcerea acasă” ne prezintă această perspectivă și mai tulburătoare: cea a morților.

Ca spectatori, suntem coborâți alături de ei în pământul negru, acoperiți parțial de nisipul săltăreț și prăfos, de muște bâzâitoare și hăituiți de câini înfometați și nemiloși. Îi privim cu milă și silă, le simțim mirosul, le vedem gurile deschise, mâinile smulse, capetele zdrobite și goliciunea ochilor. Morții sunt niște soldați: nemulțumiți, neîmpăcați, supărați, frustrați, nervoși, triști și sinceri. Nu e că mai au ceva de pierdut, în afară de locul în cadrul defilării de readucere în patrie. Cel puțin așa sunt morții lui Vișniec, aduși la viață de regizorul Botond Nagy cu ajutorul divin al actorilor de la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Dinamica morții îți intră în vintrele de spectator și te trezești alegând echipe, punând pariuri și așteptând curios finalul. Atât doar că el deja venise.

Așa-i, mă băieți?


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre