Quo Vadis, Aida? - 3 aprilie, ora 19:00 - LUX FILM DAYS 2022 (2 și 3 aprilie) - intrarea liberă în limita locurilor disponibile

  Vidéos

Quo vadis, Aida? a fost produs de Deblokada Produkcija, coprodus de Coop99, Digital Cube, Extreme Emotions, Indie Prod, N279 Entertainment, Razor Film Produktion, Tordenfilm AS, Österreichischer Rundfunk (ORF), TV ARTE/ ZDF, Radio-Televiziunea din Bosnia și Herțegovina și TRT.

Este o producție Austria, Țările de Jos, Franța, Polonia, Germania, România 2020. Filmul are o durata de 103 minute și va rula pe ecranul sălii de Spectacole a TMMVS, duminică, 3 aprilie, începând cu ora 19:00. 

Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile.

Sinopsis:

Bosnia, 11 iulie 1995. Aida este interpretă pentru Națiunile Unite în Srebrenița. Când armata sârbă cucerește micul oraș, familia ei se numără printre miile de civili care caută adăpost în baza ONU. Luând parte la negocieri, Aida are acces la informații cruciale, pe care trebuie să le transmită mai departe, ca interpretă. Ce le rezervă soarta familiei și poporului ei – vor fi ei salvați sau vor muri? Cum ar trebui să acționeze Aida?

Filmul în prim-plan:

Deși fără absolut nicio legătură, putem să presupunem, cu romanul istoric al lui Henryk Sienkiewicz despre persecuțiile la care au fost supuși primii creștini la Roma, pelicula Quo Vadis, Aida? regizată de Jasmila Žbanić te ține cu sufletul la gură la propriu. Mulți vor fi cu siguranță de acord, dat fiind că filmul a avut un parcurs de succes în 2020, începând cu premiera mondială în competiția de la Festivalul de Film de la Veneția și continuând cu triumfuri la numeroase festivaluri importante, cum ar fi festivalul din Arras, Les Arcs și festivalul din Luxemburg. Pelicula a încheiat anul cu Premiul Independent Spirit Award pentru cel mai bun film străin și cu nominalizări la Premiile Bafta pentru cel mai bun film străin și cel mai bun regizor (prima oară în istoria premiilor Bafta când a fost nominalizat un regizor bosniac) și la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, nici mai mult, nici mai puțin.

Alert și necruțător, filmul o urmărește pe Aida (fantastica Jasna Đuričić), o profesoară devenită interpretă pentru trupele ONU din Srebrenița, în încercarea ei de a găsi o cale de scăpare din iadul care se dezlănțuie odată cu sosirea armatei sârbe. În prim-plan sunt și soțul ei (Izudin Bajrović) și cei doi fii ai lor (Boris Ler și Dino Bajrović), care se ascund la început în mulțimea de refugiați disperați ce imploră să fie primiți în bază. 

Filmul are o abordare de tip „Dunkirk”, care ne face să resimțim cu intensitate maximă tensiunea războiului pe măsură ce o urmărim pe Aida fugind de colo-colo, în încercarea de a-și salva familia. Fiind mereu în preajma celor care ar trebui să ia deciziile, ea știe multe, prea multe pentru a le accepta pur și simplu promisiunile și prea multe pentru a nu fi cuprinsă de remușcări atunci când trebuie să repete aceste cuvinte goale de conținut în fața unor chipuri extenuate și confuze. I se spune, în două limbi, desigur, că „olandezii au închis poarta”, deși Srebrenița fusese declarată zonă sigură a ONU. 

Pe măsură ce timpul se scurge și întregul decor pare să se micșoreze, filmul lui Žbanić (editat de Jarosław Kamiński, „vrăjitorul” care a semnat și „Cold Mountain”) capătă aere de veritabil thriller. Sincer, singurul lucru care lipsește este un ceas care să facă o numărătoare inversă, în stilul serialului „24 de ore”. Dar – probabil că nu e necesară avertizarea că urmează dezvăluiri ale intrigii, dată fiind reputația sângeroasă a Srebreniței – să nu vă așteptați la salvatori miraculoși sau la răsturnări de situație în ultima clipă în această poveste, deoarece până și un personaj care este convins că ajutorul va sosi, în cele din urmă, sfârșește prin a se închide într-o încăpere, cerând să fie lăsat singur.

Senzația de apăsare se potrivește subiectului, iar filmul este totodată imersiv și incredibil de captivant. Timpul încetinește doar pentru un flashback, care ne duce în vremuri mai fericite, când se organiza chiar și un concurs pentru „Cea mai bună coafură din Bosnia de Est”. Nu după multă vreme însă, scenariul revine la răspunsurile evazive și la refrenul „Ce spune?”, repetat din nou și din nou, fără să-i pese cuiva cu adevărat, în fond. Nu e de mirare că, deși nu are niciun moment de pierdut, mai ales pentru monologuri grandioase, Žbanić (care, la urma urmei, a câștigat Ursul de Aur pentru Grbavica) reușește să ne arate toate aspectele războiului: lipsa de comunicare, neajutorarea cruntă a aproape tuturor celor implicați, în pofida declarațiilor lor, și realizarea subită că nu există scăpare, care te cuprinde ca un fior rece pe șira spinării. Iar faptul că regizoarea nu vorbește despre trecutul îndepărtat, ci despre un eveniment care s-a petrecut în 1995 – pe care l-a descris drept „o traumă imensă pentru toți bosniacii” – face întreaga poveste și mai înspăimântătoare, mai ales dacă o trecem prin filtrul tuturor vocilor care reclamă „patriotism” în zilele noastre. E grăitor că, în Quo Vadis, Aida?, cei înarmați sunt oameni pe care îi cunoaștem – foști elevi de-ai Aidei, un fost coleg de universitate al unuia dintre personaje. E absurd, înspăimântător și se poate repeta oricând.

Marta Bałaga, Cineuropa