Evénements

Zilele Teatrului Matei Vișniec, la final

Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția 2018, s-au încheiat. Cu un bilanț predictibil, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță astfel încă un succes, atât în privința actului artistic, cât și a numărului de spectatori care au ales, vreme de 9 zile, să se bucure de teatru. Ne-au fost alături mii de suceveni și s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că pofta vine mâncând. Interesul publicului este în considerabilă creștere și vă asigurăm că satisfacerea nevoii de teatru este misiunea asumată a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Organizată în perioada 12–20 mai 2018 și dedicată Centenarului Marii Uniri, ediția din acest an a festivalului a celebrat unirea prin teatru, avându-l ca invitat special pe dramaturgul Matei Vișniec.

„In acest an 2018, plin de semnificaţii istorice pentru români, teatrul devine un simbol al unirii. Este menirea teatrului să creeze punţi şi pasarele acolo unde accidentele istoriei ridică ziduri sau trasează frontiere. Prin vocaţia sa umanistă şi universalistă, teatrul întreţine comunicarea dintre oameni, culturi şi comunităţi chiar şi atunci cînd acestea sunt divizate sau manipulate de diverse doctrine toxice. Teatrul, prin stimularea spiritului critic şi al reflecţiei despre om este un spaţiu de libertate în care poate renaşte ideea de fraternitate şi se pot regăsi familii dezbinate…” a spus Matei Vișniec, în contextul festivalului din acest an.

În cifre, Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția 2018, înseamnă 2 orașe gazdă – Suceava și Rădăuți, 17 trupe de teatru de stat și independente, din România și Republica Moldova. Maratonul de teatru a inclus 24 de spectacole în 56 de reprezentații, cu peste 150 de actori participanți, pe 3 scene mari (Teatrul Municipal Matei Vișniec Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava  și Auditorium Joseph Schmidt, USV) plus alte spații neconvenționale precum Uzina de Apă, esplanada Casei de Cultură, autobuzul, automobilul sau Iulius Mall. Festivalul a adus în atenția publicului două premiere: „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Anca Bradu, producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava și „Cosmic”, spectacol de poezie al Teatrului studențesc Fabulinus, în regia lui Cosmin Panaite, pe texte ale membrilor Alecart (Colegiul Național Petru Rareș).

Au participat: Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul de Comedie București, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, Teatrul Național „Eugene Ionesco” Chișinău, Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” Chișinău, Teatrul Republican „Luceafărul” Chișinău, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, Teatrul „Aureliu Manea” Turda, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați, Teatrul „Jean Bart” Tulcea, Teatrul Profesioniștilor Independenți, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale București, Teatrul studențesc Fabulinus (Universitatea Ștefan cel Mare Suceava) și Crina Zvobodă.

Cu siguranță nu au trecut neobservate nume precum: Florina Cercel - actriță TNB, Teodora Mareș - actriță TNB, Ion Caramitru – regizor și actor, Gheorghe Visu - actor Teatrul de Comedie, Ada Milea - regizor, Anca Bradu – regizor, Alina Herescu- scenograf sau Maria Miu – scenograf, etc.

Programul Zilelor Teatrului Matei Vișniec a inclus conferinte, lansări de carte, vernisaje, precum și festivitatea de premiere a celei de-a V-a ediții a Concursului național de dramaturgie „Matei Visniec”. Anul acesta premiul i-a fost conferit Ioanei Mădălina Stoian, de la Colegiul Național din Iași, care a primit din partea Clubului Rotary Suceava – Bucovina 1.500 de lei. Textul său va fi publicat în revista „Bucovina Literară”.

Zilele Teatrului Matei Vișniec, ediția 2018, a oferit publicului sucevean cu generozitate spectacole de toate genurile și pentru toate categoriile de spectatori. Municipalitatea a ales să facă astfel un cadou comunității, intrarea la spectacole fiind liberă. Toate aceste eforturi au fost răsplătite cu prezența a peste 8.000 de spectatori.

Organizatori: Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava.

Parteneri de eveniment: Institutul Cultural Roman, Centrul Cultural Bucovina, Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, Casa de Cultură Rădăuți, Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Crai Nou Suceava, Uzina de Apă, Muzeul Bucovinei, Librăria Cărturești Suceava, TPL Suceava, Iullius Mall Suceava.

Promotori: Clubul Rotary Suceava -Bucovina și Asociatia SEVA.

Sponsori: AQUA CARPATICA, Florăria Casa cu Flori, Grup Mușatinii, BUJOR, Taco Loco, Mobexpert.

Parteneri media: TVR Iaşi, Radio Iaşi, Clement Media, Intermedia TV, suceava.media, Bucovina TV, NEst TV Channel Suceava, Plus TV, Radio Top, Jupanu’, Monitorul de Suceava, Obiectiv de Suceava, Radio AS, Radio Viva, Alecart, Cinema Suceava, Impact FM, orasulsuceava.ro, Suceava Live, Suceava News, NewsBucovina.ro, HotNews.ro, Rock FM, newsme.ro, Radautiziar.ro, CromTel TV Rădăuți, judetulsuceava.ro.

 

Festivalul s-a încheiat. Trăiască teatrul!


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre