• Accueil
  • Nouvelles
  • Alexander Hausvater pune în scenă spectacolul ,,Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”

Nouvelles

Alexander Hausvater pune în scenă spectacolul ,,Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare”

Regizorul Alexander Hausvater a început la Suceava producția unui spectacol eveniment. Lucrează intens cu actorii Teatrului „Matei Vișniec” pentru spectacolului Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare, de Tankred Dorst și Ursula Ehler, după o nuvelă a faimosului scriitor spaniol Miguel de Unamuno (traducerea: Victor Scoradeț, adaptare Alexander Hausvater)

Alexander Hausvater, despre spectacolul Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare:

„Un vis muzical, bazat pe magia inspirată din pictura contemporană spaniolă, spectacolul îmbină poezia, muzica, dansul flamenco, corala, proiecția video și un text de o fragilitate unică bazat pe romanul bine cunoscut al autorului spaniol, Miguel de Unamuno. Spectacolul are ca țintă o lume inexprimată, o lume a fanteziei si a umorului negru în care Iulia, o tânără fată, se ascunde. Când întâlnește un personaj suspect, cu un trecut dubios, ea devine inspirația unui adevărat roman polițist. Cel care a omorât o dată, va omorî din nou. Și dacă soțul ei, Fernando Krapp, ascunde asasinarea unei soții și a multor iubite, înseamnă că se pregătește pentru o nouă crimă.

Spectacolul nostru este un carnaval al simțurilor, o călătorie în misticismul și senzualitatea unei tinere care preferă să trăiască viața visată mai curând decât cea reală. Cuplul care se formează trece prin timp și spațiu, ca să se regăsească la adânci bătrâneți cu un regret tomnatic că dragostea nedeclarată poate nu e dragoste reală.

Cei cărora le plac filmele de aventuri sau romanele pasionale, cei ce visează la o asemenea dragoste și întâlniri neașteptate, se vor regăsi în lumea Iuliei și a lui Fernando Krapp. Cu cât ne adâncim mai mult în progresul tehnologic al erei computerului, cu atât pierdem ocazia să comunicăm și să ne exprimăm emoțiile unul celuilalt. Pentru cei care au fost copii și au rămas copii, această odisee le va aminti de experiențele vieții trăite și chiar netrăite din cauza fricii și a lipsei de curaj și inițiativă.

Va fi o seară de teatru în care stilurile se diversifică și un grup de tineri actori povestește povestea vieții conjugale a unui cuplu printr-o varietate de modalități. Un spectacol de suflet, de imaginație, și mai ales de redescoperire. ”


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre