Carmen Veronica Steiciuc, poeta care alunga norii…de Matei Vișniec

https://www.crainou.ro

Dintre toate imaginile care îmi vin în minte acum, cînd poeta Carmen Veronica Steiciuc şi-a început o infinită călătorie, aş vrea să evoc una singură. Ea are valoarea unui poem.

Era în iunie 2013 cînd Teatrul Naţional Marin Sorescu a venit în turneu în Bucovina cu piesa mea Occident Express. La Suceava piesa s-a jucat în faţa a 800 de spectactori în marea sală a Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru spectacolul de la Rădăuţi, însă, Carmen a avut o idee cu totul şi cu totul insolită şi excepţională. „Ce-ar fi să programăm spectacolul în gara dezafectată de la Rădăuţi?” mi-a spus ea. Prin oraşul Rădăuţi nu mai trecea de multă vreme niciun tren, iar şinele de cale ferată erau năpădite de bălării. Clădirea gării părea şi ea căzută în paragină. Dar nu este oare teatrul ceva ce trebuie să tulbure comodităţile şi inerţiile, ceva ce trebuie să-i scoată pe oameni din dogme şi din neputinţă? Ceva în stare să mute şi munţii din loc dacă e nevoie?

Carmen a mutat atunci munţii din loc. Nu numai că spectacolul s-a jucat în gara dezafectată, dar Carmen a reuşit să covingă autorităţile de resort să trimită la Rădăuţi o garnitură de tren de marfă, cu locomotivă cu tot, astfel încît actorii de la Craiova să poată juca pe platforma unui vagon, iar publicul s-a instalat pe peronul gării… Cînd rădăuţenii au auzit fluierul locomotivei nu le-a venit să creadă. A fost cea mai surprizătoare şi eficientă publicitate făcută vreodată unui spectacol. Pe calea ferată care taie oraşul în două nu mai trecuse de ani de zile niciun tren… Dar acum, poeta Carmen Veronica Steiciuc reuşise să urnească din loc un tren pentru reuşita unui spectacol…

Carmen utiliza telefonul ca pe o baghetă magică. Avea parcă, în telefonul ei mobil, soluţii la toate problemele şi cîte un număr special de unde puteau veni deblocările. Tot prin telefon a reuşit să comande trei sute de scaune care au fost instalate pe peronul gării pe data de 18 iunie 2013. Totul era deci pregătit pentru un spectacol în aer liber, iar rădăuţenii abia aşteptau să vadă minunea: un spectacol în gară jucat pe o platformă de tren!

Mai rămînea o necunoscută: meteorologia. Eu eram teribil de angoasat şi tot întrebam „Carmen, ce ne facem dacă plouă?” Iar ea îmi spunea: „N-o să plouă”. Iar eu îi spuneam „Uite, previziunile meteorologice nu sunt bune”. Iar ea îmi spunea: „Nu-ţi fă griji, alung eu norii”.

Ei bine, cred că poeta Carmen Veronica Steiciuc a reuşit în acea zi să alunge norii. Norii care, în cursul dimineţii, se adunaseră ameninţător, dar care pe la prînz au fost alungaţi de o mînă nevăzută, lăsîndu-ne în dar un cer senin şi nespus de albastru…

Şi trenul a venit de la Dorneşti, şi spectacolul a avut loc, şi mulţi oameni au stat şi în picioare şi au rîs şi s-au bucurat, şi cîţiva copii mai mici au văzut pentru prima dată tren în oraşul lor şi în gara lor, şi Carmen a moderat o discuţie cu trupa de la Craiova…

„Ţi-am spus că alung eu norii?” mi-a spus Carmen cu o privire solară, la sfîrşitul zilei, cînd deasupra oraşului Rădăuţi persistau încă ecourile aplauzelor.

Această privire solară i-am regăsit-o şi într-o fotografie făcută în acea zi. Din păcate, nu mai ştiu cine este autorul ei, dar Carmen apare cu toată aura ei de poetă capabilă să alunge nori negri. Este aşezată în primul rînd, în acelaşi timp topită în mulţime, dar şi detaşată de ea. Iar din profilul ei emană o expresie de fericire…

Această imagine spune, cred, totul despre cine a fost Carmen Veronica Steiciuc. Iar eu personal, deşi nu ştiu să alung norii, ştiu ce face ea, Carmen, acum în cer. Convinge pe cineva că trebuie creat un teatru deasupra norilor…

MATEI VIŞNIEC