Crai Nou - Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama

https://www.teatrulmateivisniec.ro/

DE LUANA POPA,

 „Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” este primul spectacol al dramaturgului Matei Vişniec care se montează pe scena teatrului din Suceava. Echipa de producţie a spectacolului este formată din regizor Ioan Brancu, scenograf Ana Maria Condruz, coregraf Andreea Duţă, muzica este semnată de Tibor Cári, light design Lucian Moga, video design Andrei Cozlac. Actorii Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuţ, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cosmin Panaite, Cătălin Ştefan Mândru, Bogdan Amurăriţei, alături de copiii Tamara, Viviana, Robert şi Damian, vă vor spune povestea extraterestrului.

Matei Vişniec spune că „această piesă s-a născut şi dintr-o anumită durere resimţită de mine tot umblînd prin satele Bucovinei. Am văzut atîtea case pustii, unele dintre ele foarte frumoase, dar nelocuite… Toate aceste case care plîng îşi aşteaptă familiile. Construite şi pentru nişte copii care nu mai apucă să copilărească în ele, toate aceste case mi-au cerut, pe limba lor tăcută, ajutorul… Sigur, nimeni nu-i poate convinge pe români să revină în masă în ţara părăsită de ei în general de nevoie… Eu însumi fac parte dintre cei care, la un moment dat, «au plecat». Şi totuşi, totuşi, simt că aproape toţi românii «plecaţi» sunt preocupaţi, sunt frămîntaţi de gîndul întoarcerii. Poate că şi din acest motiv şi-au construit case în România, ca să-i aştepte cineva acolo, ca să nu uite total de rădăcinile lor. (…) «Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama» nu este însă o piesă tristă… Spectatorii vor găsi în ea, alături de multe întrebări, şi multe momente comice şi muzicale. Mi-am dorit ca acest text să ofere două etaje: unul pentru copii şi altul pentru părinţi. Adulţii şi copiii, venind împreună la spectacolul trupei din Suceava, vor trăi, cred, emoţii diferite, vor avea percepţii diferite. Nu întâmplător mi-am subintitulat piesa «Poveşti de adormit copiii şi de trezit, uşor, părinţii»”.

Regizorul Ioan Brancu a vorbit în conferinţa de presă de ieri despre spectacol şi modul în care acesta a prins viaţă. „Mi-e greu sa vorbesc despre o experienţă care încă nu s-a terminat, care pentru mine a fost din multe puncte de vedere copleşitoare, pentru că apasă, în primul rând, greutatea textului şi importanţa lui. Acesta fiind şi motivul care m-a convins să abordez acest text, al doilea text de Vişniec pe care l-am montat, a doua piesă pentru copii, primul fiind «Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele». Spectacolele care vizează două publicuri ţintă, multe dintre ele, din păcate, nu reuşesc să atingă niciunul. Este foarte greu să faci un spectacol pentru copii şi pentru adulţi în acelaşi timp, dată fiind diferenţa de percepţie între cele două publicuri. Sper că vom reuşi. Am avut de partea mea nişte aliaţi foarte buni, în primul rând actorii acestui teatru, de la care cred că eu am învăţat mai mult decât au învăţat ei de la mine.”

Coregrafa Andreea Duţă, aflată la prima colaborare cu teatrul sucevean, s-a declarat „extrem de plăcut surprinsă de profesionalismul oamenilor pe care i-am întâlnit aici, nu doar personalul artistic, ci şi cel administrativ, oameni foarte atenţi, doritori să iasă totul foarte bine, dar voi vorbi în mod special despre actori, pentru că ei sunt materialul meu de lucru. Actorii sunt foarte talentaţi, cântă bine, se mişcă bine, sunt disponibili, au chef de joacă. A fost foarte uşor să lucrez cu ei şi într-un timp atât de scurt. Îmi doresc ca de acum încolo numai aşa să-mi fie”.

Pentru compozitorul Tibor Cári, să facă parte din echipa de producţie a acestui spectacol a fost o provocare şi pentru că de curând a avut premiera un alt spectacol după acelaşi text şi pentru care a creat muzica. Astfel a trebuit să rescrie „o cu totul altă muzică”. Despre actorii pe care i-a întâlnit la Suceava spune că sunt „o echipă foarte talentată şi din punct de vedere muzical şi lucrul cu ei a fost foarte creativ. Când am scris piesele, m-am inspirat din ei. Totul e bazat pe ei. E un loc special pentru un compozitor”.

Ce spun actorii?

Clara Popadiuc: „M-am bucurat foarte mult când am auzit că facem un spectacol pentru copii, mi se pare foarte important pentru un teatru să aibă un spectacol dedicat acestei categorii de vârstă. A fost o provocare. Să descoperim cui ne adresăm. Noi ne-am pus de foarte multe ori întrebarea. Cui vorbim, copiilor sau adulţilor?, care e cheia de joc? Până la urmă am ajuns la concluzia că jucăm pentru copii, urmând ca mesajul să transpară din text, un text care prezintă o realitate foarte dureroasă, dureros de actuală şi prezentă în România. Până la urmă cred că asta e funcţia teatrului. Să prezinte realitatea, o realitate văzută din mai multe unghiuri. Avem punctul de vedere al copiilor. Eu interpretez o fetiţă de 5 ani şi a fost greu să-mi dau seama cum vede un copil lumea, la vârsta aceea, realitatea părinţilor care pleacă şi-şi lasă copiii acasă, realitatea bunicii care rămâne responsabilă de creşterea copiilor, realitatea animăluţelor de companie, care şi ele contribuie la creşterea copiilor. Toate aceste faţete ne prezintă povestea aşa cum se întâmplă ea la noi în ţară. Nu mi se pare nimic comic, mi se pare dureros de privit şi dureros de jucat. E greu să păstrezi candoarea şi inocenţa şi să te prefaci că totul e roz şi frumos, când este atât de evident că nu e. M-a bucurat mult întâlnirea cu echipa, mai ales cu Tibor Cári, pentru că nouă ne place să cântăm, iar el a „speculat” în interesul nostru acest aspect, ceea ce aduce un plus spectacolului. Nu ne-am propus să facem un spectacol de artă, ci doar să punem nişte întrebări, nu oferim soluţii. Tragem un semnal de alarmă.”

Cătălin Ştefan Mândru: „Mă urmăresc pisicile în teatru. După «Pisici», interpretez o altă pisică, pisica Kitty. Sper să fie pe placul copiilor. Dincolo de profunzimea textului, a mesajului dureros pe care îl prezintă, mizăm pe inocenţa copiilor, sperăm ca ei să se distreze şi doar părinţii să perceapă mesajul din spatele cuvintelor. Îi aşteptam cu drag împreună cu părinţii. Ar fi minunat să vină la spectacol împreună cu părinţii şi nu cu educatoarele, învăţătoarele, mi se pare un aspect important. Aşteptăm reacţiile publicului.”

Horia Andrei Butnaru: „M-am distrat, am avut ocazia să cânt şi să mă mişc în acelaşi timp. Tema e foarte actuală. (…) Întrebarea e: De ce pleci? În text nu este vorba despre o familie săracă, despre supravieţuire, copii cresc ca nişte buruieni, dar primesc mii de cadouri. (…) Am construit spectacolul nu ca pe un spectacol pentru copii, ci ca pe orice alt spectacol. Într-un spectacol pe care îl faci special pentru copii există riscul să eviţi anumite lucruri sau să le tratezi artificial. Nu-i tratăm ca pe copii, ci ca pe nişte adulţi mai mici.”

Cristina Florea: „(…) Mi-a fost greu să înţeleg cum anume se raportează un copil de 11 ani la această problemă, pe care începe să o înţeleagă, la o vârstă atât de fragedă. Ajungi să trăieşti nişte lucruri şi ajungi să te maturizezi mult mai repede, să nu te mai bucuri, să fii ca un om mare. Nu sunt lucruri pe care ni le dorim pentru un copil. Copilul care ajunge să fie părinte, să suplinească rolul de părinte pentru fraţii mai mici, acolo mi-a fost greu să construiesc. (…) Îmi doresc să văd 300 de copii în sală şi să le văd reacţia.”

„Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, duminică, 5 mai, ora 17, Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava.