Nouvelles
Cronici ale spectacolului „Pădurea Asumaților” de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, scrise de invitații premierei
https://www.facebook.com/aura.manolache
Aura Manolache - „Am promis o critică dură a noului spectacol al lui Măjeri de la Suceava.
Da, tovarăși, am ajuns grupie. După doar două spectacole văzute ale lui Măjeri (Cine l-a ucis pe tata și Mesia) am ajuns să alerg până la Suceava ca să particip la noua premieră, Pădurea Asumaților.
Având în vedere că tema este ruptă efectiv din realitatea apropiată - căutarea identității prin pădurile strămoșești și prin retreaturile conduse de guru new age - consider că este un mare act de curaj și poate chiar inconștiență să pui acest spectacol taman la Suceava, patria “suveranismului”.
Este o comedie, dar o comedie fină, că parafrazândul pe Gogol - de cine râdem? De noi râdem! Și de data asta aș spune că nu este (doar) a lui Măjeri, ci mai ales a Alexandrei Felseghi, cea care a captat din societate atât de repede toate elementele pentru un spectacol.
De multe ori ne uităm pe la știri și pe internet, ne crucim și ne gândim “mamă, ce piesă de teatru s-ar face din asta”. Iaca că cineva chiar ar pus în scenă realitatea.
Pe scurt: două “cete” de dezorientați ai vremurilor se întâlnesc într-o pădure. Ceata “bărbătească” e în căutarea definiției masculului “alpha”, sub îndrumarea lui Arian, “fiu de lup”. Ca orice mascul “adevărat” - Arian poartă haină de blană peste pieptu’i dezgolit, face baie în gheață, vorbește în “pilde” și îi cǎznește fizic (că doar asta înseamnă masculinitate) pe cei patru masculi beta, cu aspirații de alpha.
De partea cealaltă - ceata de găini (ups) este condusă de Galina, un fel de zeiță greacă, care pe parcursul inițierii este până și ea uimită uneori de stupiditatea “followerițelor”. Galina debitează toate platitudinile cu “energii”, “chakre” și “dezvoltare personală”, deși nu e în stare să numească nici măcar un autor al acestor cărți pe care spune că le-a citit.
Dacă “băeții” își caută energia masculină prin ciubărul cu apă înghețată, partea “yin” arde în flăcările…saunei. Că știm că fetele sunt mai atrase de căldură.
Băeții cântă coruri strămoșești, neaoșe, în timp ce fetele o ard mai pe internațional cu iz de telenovelă.
Nu vă mai dau toate spoilerele, pentru că spectacolul are multe “gimmicks” și atunci când îl veți vedea veți recunoaște multe subiecte “de presă”.
Savuroasă rămâne însă imaginea pierdutei veverițe, simbolul naturii, martor stupefiat la dezorientarea naturală. Cu cât protagoniștii vor să se apropie de natură, percepută doar ca un element exterior, cu atât reușesc mai mult să se îndepărteze de conceptul filozofic chinezesc, prin care acel yin/yang este un întreg care funcționează doar prin complementaritate și interacțiune. Până la urmă fiecare vrea tot ghinda lui.
Deși finalul pare că rezolvă pozitiv situația, prin demascarea celor doi impostori - totuși ultima scenă ne readuce cu picioarele pe pământ. Impostura și șarlatania au picioare lungi, atemporale, și o capacitate de regenerare și reîntrupare fantastice, mai ales în epoca tehnologiei. Hydra supraviețuiește și chiar se multiplică.
Mă așteptam la final să fim întâmpinați la ieșire cu un protest cu furci și ouă putrede, sau cel puțin cu un sobor de preoți care să ne exorcizeze. În schimb am găsit o comunitate mică de iubitori de teatru, care au râs chiar mai dihai decât mine la unele scene și au aplaudat furtunos la final. Asta mi-a dat o speranță.
Eu chiar cred că singura soluție de ieșire din crize și alte situații este râsul. Că zău, prea ne luăm în serios. În viață, dar și în teatru.
P.s. se cântă, din nou, a capella. Cum reușește Măjeri să găsească asemenea voci, chiar și pe o scenă îndepărtată din România - îmi scapă. Probabil e norocos.
P.p.s. Acu iar tre să caut melodia aia spaniolă…
Pozele sunt furate de la regizor - o membră expresivă a părții “feminine” (i se citește wtf-ul, nu?) și Arian, față de mârlan (excelent actorul, din păcate nu știu cum îl cheamă, că pe program nu sunt nominalizați pe roluri.”
Alexandru Cernat - „Televisa presenta... Pădurea asumaților- de Alexandra Felseghi, spectacol regizat de Andrei Măjeri, prezentat în premieră ieri seară la Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava.
Știm deja că Andrei Măjeri este un magician al regiei de teatru sau cum îmi place mie să spun, Zeu de categoria A. Știm și că Alexandra Felseghi scrie texte extrem de actuale, care se montează tot mai des și care merită rumegate până învățăm cu adevărat ceva din esența lor. Pădurea asumaților este o comedie savuroasă și extrem de inteligent construită de la început până la sfârșit.
S-a simțit că Andrei a lucrat cu actorii până când, după cum spunea chiar el la un moment dat, matematica s-a întâlnit cu teatrul. Cele două domenii s-au întâlnit la propriu și în spectacol. Dau un mic hint mai spre final.
Atmosfera de pădure este creată încă de la intrarea în sala, grație Sabinei Reus, care s-a întrecut pe sine semnând scenografia spectacolului. Decorul este versatil, fiind pe rând utilizat în manieră antitetică: spațiu de succes-spațiu de eșec, spațiu de demonstrare a forței-spațiu de asumare a vulnerabilităților, spațiu de război-spațiu de pace, etc.
Despre trupa teatrului doar cuvinte de laudă. A fost primul meu contact cu acești actori minunați și am fost impresionat de performanța lor, de calitățile actoricești și de cele vocale, care umplu sala de bucurie.
“În pădurea cu alune aveau casă doi pitici” - genul de pitici cu pitici la cap. Suprafemeia-lider a altor femeilor cu povești de viață nefericite, aflate in căutarea redobândirii feminității și Suprabărbatul-lider al altor bărbați nemulțumiți de condiția interioară și de nivelul de masculinitate, sunt două roluri savuroase, pline de substanță și muncite bine de tot două ore. Doi falși guru care își maschează vulnerabilitățile și condiția reală ca să poată conduce două triburi care își caută “vindecarea”.
În spectacol avem și diversitate socială, de gen și sexuală, toate tratate cu mult bun simț și umor fin (deci spectatorii conservatori să nu se teamă) și concentrate într-o incluziune foarte echilibrată.
Muzica semnată de Magor Bocsárdi te duce atat pe tărâmuri neaoșe românești, zonă unde bărbații alpha își permit să cânte melodii folclorice cu influențe haiducești, cât și pe tărâmuri mai latino, unde femeile sunt cu un picior pe zona senzualității și cu celălalt pe zona suferinței. Între cele două (tărâmuri, zone, picioare?) nu se află nimic, ci doar calea de acces a energiei. Știți voi mai bine cum stă treaba.
Eu am râs mult, m-am distrat bine, iar sala a fost extaziată. Am primit o lecție de asumare și de acceptare a propriei persoane, un reminder că soluțiile problemelor noastre sunt tot înăuntrul nostru și un kind reminder despre așa-zișii specialiști în pseudoștiințe, care pot trata orice problemă contracost.
Am mai primit și o lecție de matematică de la o viețuitoare tare drăguță a pădurii, pe care am adorat-o. Nu divulg teorema, ci vă las și pe voi să vă bucurați de moment, este savuros.
Mergeți la Suceava să vedeți acest spectacol și lăsați pădurea așa cum ați găsit-o, a asumaților. V-o zice un bărbat beta.”
https://www.facebook.com/elenamanuela.david
Elena - Manuela David - „La Suceava, un spectacol excepțional care merită premiat: “Pădurea Asumaților”.
O împletitură uluitoare în care, ca pe banda lui Moebius se trece pur și simplu din exterior în interior și de la umor la dramă într-o realitate a cărei imagine actuală și modernă este definită cu o claritate clasică pe care, ca spectator, ți-o “asumi”.
Felicitări uriașe pentru Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava!
Felicitări pentru regie: domnului Andrei Măjeri,
Felicitări autoarei: Alexandra Felseghi
Felicitări pentru scenografie Sabinei Reus, pentru coregrafie Alicei Veliche, compozitorului Magor Bocsárdi pentru muzică, pentru light design Sabinei Reus
și asistentei de regie Cezara Ojog.
APLAUZE ca în teorema lui Lagrange actorilor: Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Andrei Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru
Apreceri doamnei Angela Zarojanu și echipei de după cortina TMMVSV.
Pentru mine acest spectacol este deja unul de referință.”
Irina Ionescu Homoriceanu - „Să urlăm arhaic" - replica asta scrisă de Alexandra Felseghi, din spectacolul "Pădurea asumaților", regia Andrei Măjeri, ce a avut premiera, aseară, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava este una dintre cele cîteva replici pentru care am scos telefonul în timpul spectacolului să le notez. Da, urlăm arhaic după modele inventate de guru, de zeițe, de retreaturi departe de lumea dezlănțuită. Căutăm modele în oameni pentru care echilibrul nu există, zeițe deşănțate şi maeştri infatuați. Ca să ce? Să fim asumați. Ce znamenie simpatică încă din titlu. Ce mă cucereşte la un spectacol? Jocul actorilor, first of all, apoi, finețea detaliilor de text, sînt spectacole la care nu ştiu nimic despre text, dar ştiu despre dramaturg, iar franchețea stărilor umane sub mantia comicului de situație este desăvîrşită sub penelul Alexandrei Felseghi. Vine apoi, muzica, luminile, coregrafia , scenografia, costumele. Am descoperit două artiste zglobii, cu flăcări în ochi, cu bucurie din aia ce iese prin toți porii, Alice Veliche şi Sabina Reus. Şi nu cea din umă tuşă importantă este regizorul care strînge toate aceste fire într-un mănunchi senzațional. Ce-mi place enorm la Andrei Măjeri este uluitoarea lui atenție la lucrurile fine, acele detalii din om care-l pun în the very best light, la unghiuri scenice, la alegerea unor muzici cîntate de actori, felul în care simte omul şi teatrul.
Am să scriu mai pe larg cînd se aşează lucrurile, stările, cînd nu o să mă mai trezesc cu vocea Ioanei Radu în cap, muzica spectacolui e gîndită impecabil de Magor Bocsárdi. Dar zic de acum şi am să mai zic de cîte ori am ocazia - trupa teatrului din Suceava merită din plin aplauzele mele, ropotele de aplauze ale publicului, merită să-i vedeți jucînd, sînt foarte buni. Chapeau, Angela Zarojanu, Alina Mihaescu şi întregii echipe a teatrului!
Clara Popadiuc Butnaru Horia Andrei Cristina Florea Cosmin Panaite Delu Lucaci Răzvan Bănuț Diana Lazăr Alexandru Marin Mîndru Cătălin Ştefan Maria Teişanu Bogdan Amurăriței”
Daniela Ceredeev - „Fulminant început de an cultural la Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava!
Primul spectacol al anului, „Pădurea asumaților”, o premieră așezată sub semnul emoțiilor surprinzătoare și catarctice, de retrăit măcar în răstimpuri, ca să i s-așeze bine pe dinăuntrul firii multiplele-nțelesuri. Și glasul. Glasul artei care-și împlinește și astfel menirea de a striga pe nume unele uimiri și de-a întoarce dorul de echilibru, de valori înalte și de frumos acasă.
Un spectacol-manifest l-am găsit a fi, o pledoarie pentru emanciparea de formalism, de trenduri și clișee. Un apel la reconsiderarea frumuseții, estetica desăvârșită a omului dintâi, idealul cel mai înalt ce i-a fost așezat omenescului drept prag de atins, într-un răstimp după izvodirea Luminii.
Conceput ca o succesiune de ipostazieri ale mundanului contemporan, dureroase tocmai prin deplina lor convergență cu realitatea timpului pe care îl luăm zi de zi la „galopul” și nu, nu la pasul gândului, spectacolul are o forță aproape neverosimilă de a inciza părutul cord al lumii de azi, de a blama conformismul la neconformitate, de a devoala convenția absurdă și convenționalul steril, de a propune, printr-o galerie de fine și izbăvitoare alegorii o reconsiderare, conștientă și asumată, repet, a frumuseții ce încă rătăcește-n om, în lume, între și înspre lumi.
O comedie iscată din preluarea unor realități adeseori de ne-nțeles și-ades revoltătoare, care frizează pe-alocuri tragedia; lacrimi ce se ițesc în gene, dar nu mai știu dacă-s plecate dintr-un râs sănătos sau dintr-o întemeiată îngrijorare; surâs pe buze, binedispus sau fermecat, condescendent sau intrigat și o-nșiruire-ntreagă de minute în care cugetul a simțit să stea cu capul în mâini în mijlocul sufletului, reflectând la ceea ce-i de învățat de aici, de îndreptat.
Mai bine de două ore de frenezie și de iradiere incadescentă de spirit; un subiect nevralgic – apetența pentru „falși vindecători”, adeseori considerați „atotcunoscători”, și aderența la o majoră și arborescentă pe multe planuri confuzie identitară; detalii regizorale, obiecte, muzică și lumini ce întregesc armonios spectacolul.
Memorabilă experiență artistică și culturală! Și-am să opresc aici împărtășirea, pentru că-i de trăit de către fiecare dintre noi o întâlnire cu realitatea strămutată-n artă, ca aceasta, și de descoperit, în propriu înțeles, și farmecul ei și uimirea.
felicitări și-aplauze îndelungi, ca-n fiecare după-premieră, tuturor! Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teișanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Horia Butnaru, Alexandru Marin, Cătălin Ștefan Mîndru; Andrei Măjeri, regizor; Alexandra Felseghi, dramaturg; Sabina Reus, scenografă și lighting design; Alice Veliche, coregrafie; Magor Bocsárdi, muzică; Cezara Ojog, asistentă de regie.
Și mulțumesc cu plecare de inimă, Angela Zarojanu, manager cu viziune și har, Amedeia Vitega, pentru cronicile din fotografiile tale de poveste, și oameni dragi și speciali din echipa administrativă a teatrului sucevean! Sunteți bucurie.
Luciana Antofi - „În pădurea cu alune(-conștiință) sau veverițele unor vizionari: „PĂDUREA ASUMAȚILOR” lui Andrei Măjeri și Alexandra Felseghi. La Suceava.
Cine, cine, cine?!...
Cine ne-a ros conștiințele?!...
Timpuri de trezire pentru sclavii societății, succesului, carierei, datoriilor familiale, falșilor profeți și robi ai tuturor idealurilor de alții desenate. Prinși în pădure. La retreat și manifestare.
Nu, nu e nicio glumă. Chiar în două tabere de trezit femeia, respectiv bărbatul din tine, rupți de o vreme de rădăcinile din natura mamă și aruncați în afara pădurii, printre tot felul de neasumări și simulări zgomotoase de definiții de sine, regrupați în jurul cabanei sau al ciubărului departe de ochii neasumaților, alături de zeița Galina și maestrul Arian, la recuperare de estrogen și testosteron. Bine, de tot divinul nostru feminin și masculin... De energia pântecului și alfa-ul dintre picioarele bărbatului beta, înainte să meargă la șușu… Sună familiar?!...
Asta dacă e să o lăsăm doar pe mâna sarcasmului. Că e loc destul de râs pe marginea acestui text delicios al Alexandrei Felseghi pe care s-a jucat atât de spectaculos Andrei Măjeri cu trupa suceveană, dacă n-ar fi spațiu pentru tot atâta plâns și realitate!…
„Pădurea asumaților” la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava, aseară și în această seară în premieră oficială.
Revin pe larg, felicitări tuturor! 
„Pădurea asumaților” de Alexandra Felseghi
Teatrul Municipal „Matei Vișniec" Suceava
Regia: Andrei Măjeri
Scenografia: Sabina Reus
Coregrafie: Veliche Alice
Compozitor: Magor Bocsárdi
Light design: Sabina Reus
Asistent regie: Cezara Ojog
Foto: Amedeia Vitega
Cu: Clara Popadiuc, Cosmin Panaite, Cristina Florea, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Maria Teişanu, Bogdan Amurăriței, Răzvan Bănuț, Butnaru Horia Andrei, Alexandru Marin, Mîndru Cătălin Ştefan
Limită de vârstă: 14+
În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.
Iulia IO (Carmen Mandache) - „Ieri am fost la Suceava. Am intrat pentru a doua oară în Teatrul „Matei Vișniec” care a început anul cu o premieră „Pădurea asumaților”, în regia Lui Andrei Măjeri pe un text al Alexandrei Felseghi. Pentru cei care nu știu, sau au uitat, Alexandra Felseghi a scris textele spectacolelor „La Academie”, „Zeițe de categoria B”, montate la Teatrul „Mihai Eminescu” în scurtul popas regizoral botoșănean al lui Andrei Măjeri.
Deja când citim cele două nume știm la ce să ne așteptăm și știm că e greu să scrii despre o creație care aproape atinge perfecțiunea.
Totuși...voi începe cu o replică din finalul spectacolului rămasă în memorie „Orice neajuns este o oportunitate”, (sper că am citat corect) de la care cred că a pornit dramaturga atunci când l-a scris. E un text actual, inspirat din realitatea contemporană, care redă cu mult umor dar și cu o fină ironie poveștile unor oameni obișnuiți reuniți în două „tabere terapeutice” în mijlocul naturii. Spectacolul vorbește despre oportunitățile oferite de cadrul social actual în care unii devin lideri cu pretenții de „vindecători” pentru alții în căutarea unor soluții de îndepărtare a dezamăgirilor, frustrărilor inerente existenței.
E un spectacol reconfortant, situații amuzante, replici cu miez, ilustrate cu talent într-o dinamică aparte și o scenografie de excepție. O comedie „terapeutică” care a generat acea stare de bine la care aspirau și protagoniștii celor două grupuri pe care i-am urmărit și apoi aplaudat.
O bucurie la care mă așteptasem, deși titlul nu-mi spusese mare lucru, trebuie să recunosc sincer că am mers pentru cele două nume de pe afiș, am descoperit semnificația abia la primul „asumat” rostit pe scenă, repetat apoi în spectacol.
Nu cunosc actorii suceveni, spre rușinea mea, dar toți merită aplauze: Alexandru Marin, Bogdan Amurăriței, Cătălin Ştefan Mîndru, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Delu Lucaci, Diana Lazăr, Cosmin Panaite, Horia Andrei Butnaru, Răzvan Bănuț, Maria Teişanu (actor colaborator).
Melodiile alese de Magor Bogsardi și vocea celei care le-a interpretat m-au emoționat. Unele secvențe coregrafice concepute de Alice Veliche mi-au amintit de „Cine l-a ucis pe tata?”. Tanăra coregrafă e mai cunoscută publicului ieșean,( am văzut „Trei piese triste”, „Masaj”, „Oameni singuratici”, „Lysistrata, dragostea mea”, „Antologia dispariției”).
Sabina Reus, scenografa spectacolului și ea din generația tânîră, a captivat publicul prin cadrul ingenios creat protagoniștilor „asumați”.
Sper să revăd „Pădurea asumaților” în festivalul care se va organiza în septembrie la noi acasă, pe scena TME.
Mulțumiri speciale regizorului Andrei Măjeri care întotdeauna are grijă de public, e o constatare reieșită din practica spectacolelor!
Admirație și respect managerului Angela Zarojanu pentru primirea călduroasă!
Teatrul românesc are un viitor luminos, tânăra generație de absolvenți a intrat în sfera profesioniștilor mult mai repede decât generațiile trecute. Poate că și climatul concurențial a contribuit la acest aspect.”
