Festivalul Internaþional Zilele Teatrului „Matei Vișniec” Suceava Sub semnul unui cuvânt magic, pace (Carmen Mihalache)

http://www.ateneu.info/

Un teatru tânãr, cum este cele sucevean, nu are de mult timp un festival, dar, în cele câteva ediții de pânã acum, el
a crescut constant atât ca amploare, cât și valoric. Ediția din acest an, cea de-a șaptea, desfãșuratã în perioada 18-28 mai, a fost una remarcabilã prin bogãția și diversitatea evenimentelor și, desigur, prin tema propusã: „Pacea”. O stare pe care și-o doresc toți oamenii normali, care vor sã-i trãiascã viațã liniștit, fãrã a se confrunta cu forțele rãului, cu suferințele, cu distrugerea aduse de rãzboaie. Oamenii nu vor sã fie victimele mãcelurilor, ororilor, rãzboaielor declanșate, de cele mai multe ori, de iraționala sete de putere a puternicilor lumii sau a unor dezaxați. Apele sunt tulburi în lume, la acest început de secol, ceea ce-i îndreptãtește pe unii gânditori sã vorbeascã despre un fenomen de nebunie colectivã. Despre tragicul ș absurdul rãzboaielor s-a vorbit la conferința „Pace”, la care scriitorul, dramaturgul Matei Vișniec, un moderator inspirat, a invitat la dialog interlocutori de diferite profesii și din mai multe pãrți ale lumii, regizori și directori de teatru, actori, jurnalițti, critici de teatru, dramaturgi, cât și invitați aparținând comunitãții sucevene. Conferința anunțatã, având ca punct de plecare o discuție pe marginea cãrții lui Dan-Cristian Turturicã „Români deportați în ghețurile Siberiei”, s-a transformat astfel într-o dezbatere foarte vie și un
prilej de reflecție asupra unui subiect de o extremã gravitate și actualitate, din nefericire.
Artiștii, prin sensibilitatea lor, prin firea lor ardentã, pasionalã, nu au cum sã fie neutri fațã de realitãțile îngrijorãtoare
din lumea în care trãim; dimpotrivã, ei reacționeazã, angajându-se, prin mijloacele specifice artei lor, în susținerea
cauzelor bune. „Nenumãrate formule și sintagme au în componența lor acest cuvânt, pace, pe cât de clar pe atât de complex, pe cât de magic pe atât de labirintic. Europa, în forma sa de astãzi, structuratã ca o uniune în jurul unor valori solide, este o expresie a pãcii, a dezideratului de pace. Iatã încã un motiv pentru care meritã sã reflectãm împreunã, în cadrul acestui festival, la ceea ce pot face artiștii pentru ca între oameni sã se poatã crea legãturi de încredere de naturã sã favorizeze pacea”, a afirmat Matei Vișniec, accentuând ideea cã orice fapt de culturã este o pledoarie pentru pace, pentru speranța într-o lume mai bunã.
La festivalul sucevean au fost prezente teatre din Botoșani, Brãila, București, Iași, Republica Moldova (Chișinãu), Sfântu Gheorghe, Ucraina, Zalãu, teatre de stat și trupe, ansambluri, asociații din zona independentã, spectacolele lor bucurându-se de primirea entuziastã a unui public foarte cald, generos, doritor de astfel de evenimente, care schimbã, împrospãteazã aerul unui oraș, aducând adevãrul și frumosul artistic în viețile lor, constituindu-se, în același timp, într-un liant afectiv al comunitãþii. Conceput într-o formulã complexã, ca un loc de întâlnire, de interferențã a artelor, festivalul, desfãșurat în mai multe spații, a cuprins, pe lângã spectacole, recitaluri de poezie, conferințe, lansãri de carte și de albume, expoziții de artã plasticã, de fotografie, concerte, spectacole de videomaping, instalaþii audio-vizuale, workshopuri, ateliere pentru copii și tineret. Foarte bine realizat mi s-a pãrut albumul de fotografie „Cuvinte întrupate. Imagine și formã în universul teatral al lui Matei Vișniec”, avându-i ca autori pe talentații jurnaliști de culturã și artiști fotografi Luana Popa și Dinel Dumitriu-Teodorescu. Fãcând parte din proiectul „Memoria afectivã” al Asociației „Un Concept Luna”, el își îndeplinește menirea de important document care surprinde și fixeazã efemerul spectacolului de teatru, fiind și o încântare pentru privire. Consemnez, totodatã, emoționanta evocare a celei care a fost inițiatoarea teatrului sucevean, sufletul acestui proiect, Carmen-Veronica Steiciuc, victimã a epidemiei de coronavirus, în volumul „Amintiri despre Carmen, poeta care alungã norii”, coordonat de Elena-Brândușa Steiciuc și Matei Vișniec. Voi scrie cu alt prilej despre acest tulburãtor volum
comemorativ cu multe fotografii, frumoase și expresive, cu texte sensibile.
Am stat puþine zile la Suceava, la început de festival, și nu am vãzut decât câteva spectacole, foarte diferite valo-
ric, o selecþie mai atentã, mai exigentã impunându-se, cred, pe viitor. Am apreciat spectacolul „Dispariții” de Elise Wilk, al Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, bine, inteligent pus în scenã de Cristian Ban și jucat de o
admirabilã echipã actoriceascã.  și am petrecut momente delectabile la „Naufragiat!” de Donald Margulies (Teatrul
„Maria Filotti” Brãila), în imaginativa regie a lui Andrei Huțuleac. Dupã niște reprezentații plate, irelevante estetic,
fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont povestite de el însuși (excelent în rol, Ciprian Chiricheș) au însemnatv o infuzie de prospețime, de ludic, de bunã dispoziție contagioasã. Un spectacol tineresc, de o fantezie nebunaticã, interpretat cu farmec, cu poftã de joc de companionii lui Chiricheș, Blanca Doba,Nicolae Casianis-Jr., Corina Borș, care întrupeazã mai multe personaje, arborând, nãstrușnic și cu repeziciune, altã înfãțișare, atitudine, gesticã etc.

„Livada”, după A. P. Cehov. premieră în festival
Oare ce poate însemna acel „sunet îndepãrtat, amenințãtor, tainic”, care se aude în „Livada de vișini”, în actul al doilea? Nu știm, dar îl auzim foarte distinct și obsedant în montarea lui Slava Sambriș de pe scena suceveanã. Regizorul (director artistic al Teatrului Republican „Luceafãrul” din Chișinãu) ne propune o nouã lecturã, foarte
personalã, a cunoscutei piese cehoviene, alegând sã o numeascã generic doar „Livada”. A construit un specta-
col elaborat, solid, lucrat în detaliu, având câteva idei interesante, o bunã distribuție și, mai ales, un scenograf care
i-a materializat cu talent și imaginație viziunea regizoralã. Rãzvan Bordoș este creatorul unui decor de mare impact
vizual, un puternic atu pentru spectacol, care aratã ca un spațiu al unui magazin de mãrfuri diverse, disparate, un
bazar, un fel de consignație, unde au fost aduse obiecte salvate dupã nefericite întâmplãri, strâmtorãri materiale, averi pierdute etc. Și totul este gri, un amestec rece de non-culori, transmițând o stare apãsãtoare. Sugestia sfârșitului ineluctabil al unei dispãrute lumi idilice este conþinutã și de cenușa care curge când se deschid ușile bãtrânului dulap,într-o secvențã memorabilã a spectacolului. „Livada” lui Slava Sambriș este foarte cehovianã când vorbește despre nepriceperea și neputința oamenilor de a-și trãi viața firesc, frumos, cu vocație, așa cum spunea marele dramaturg, revoltat de existența unor indivizi care nu aveau niciun gând, nicio idee, nicio dorințã, niște „oameni inutili”. Și este modernã, actualã când vizeazã noile realitãți: goana dupã putere și avere, „declinul unei clase sociale, prezentându-ne oameni depersonalizați și înstrãinați de sine, adunând laolaltã anxietãțile și deziluziile
omenirii”. La capitolul noutãți ale concepției regizorale, în cronica mea pe scurt notez reconfigurarea tipologiei moșieresei Ranevskaia, pe care o știm nesãbuitã, visãtoare, romanțioasã, fãrã simț practic, risipitoare, Cristina Florea, cãreia i-a fost încredințat rolul, conturând, în contrast, o femeie sigurã pe sine, voluntarã. Și aducerea în scenã a lui Grișa, copilul înecat al lui Liubov Andreevna, este o noutate (fie ea și relativã, pentru cã s-a mai folosit), mai cu seamã pentru cã bãiatul are un telefon pe care capteazã imagini, Mihai Ciobanu fiind foarte implicat în
spectacol, într-un chip remarcabil. Sunt bune interpretãri în montarea aceasta și în primul rând aș trece-o pe cea, emoționantã, a Clarei Popadiuc, o nefericitã Varia, configuratã cu multiple, fine nuanțe. Delu Lucaci este foarte credibilã, avântatã, însuflețitã de elanuri erotice, în Duniașa, Diana Lazãr (Ania), o adolescentã cu inocente și rapide schimbãri de umoare. Lopahin al lui Alexandru Marin e bine surprins, având o rãsucire tulbure și o crispare intimã, dincolo de aerul de învingãtor. Rãzvan Bãnuț e un Gaev spilcuit și abulic, Horia Butnaru (Pișcik), Cosmin Panaite (Epihodov) își traseazã în linii sigure, gãsind un ceva particularizator, personajele. Valetul Iașa, dedulcit la traiul de Paris, comic în fandoselile ș îngâmfarea sa, e redat ca atare de Bogdan Amurãriței. Special guest, Emil Coșeru este însoțit de halloul unui mare actor, o prezențã copleșitoare în Firs. O scenã memorabilã este cea în care Carlotta (expresiv conturatã de Maria Teișanu), enigmaticã, dincolo de bufonadele ei, trage, în repetate tururi ale scenei, o lungã trenã încãrcatã cu vestigiile trecutului, corabia de jucãrie, diverse obiecte, portrete, îngânând solemn un
fel de prohod. Al unei lumi în descompunere, în care totul este de vânzare, al sfârșitului unor oameni inutili care, având o singurã vocație, cea a ratãrii, au fãcut din viaþa lor o comedie tragicã.

Închei cu certitudinea cã ediia a VII-a a festivalului a fost una izbutitã, la care a lucrat intens o inimoasã echipã dedicatã teatrului, a cãrui directoare, energica doamnã Angela Zarojanu, îl conduce cu zâmbetul mereu pe buze, dar cu fermitate și o bunã, clarã direcție spre performanțã. În luna iulie, tânãrul și ambițiosul teatru sucevean va fi la
Festivalul Internaþional de la Avignon, unde este invitat cu douã spectacole: „Rinocerii” de Eugene Ionesco și „Occident Express” de Matei Vișniec, în regia lui Alain Timár, director al Teatrului des Halles din Avignon. Sã-i urãm succes deplin!
Carmen MIHALACHE