Insertul Cultural Nr. 42 - Final de festival

  Galerie de photos

https://www.unconceptluna.ro

Ce rămâne

Pentru mine, Festivalul Intenaţional Zilele Teatrului Matei Vişniec deschide o sezonul festivalurilor de teatru. O serie de bucurii, lucruri aşteptate şi neaşteptate. Întâlniri revelatorii, întalniri din care înveţi, reîntâlniri. Energii creatoare, care inspiră, care nasc noi idei, noi proiecte.

Pe perioada festivalului, prin Insert în festival, am ţinut să împărtăşim marile bucurii. Festivalul s-a încheiat. Forfota evenimentelor se potoleşte brusc.  Dintr-o dată traseul tău nu mai este bine delimitat de spaţiile în care inima festivalului a pulsat timp de 11 zile. Simt nevoia să mă opresc şi să arunc o privire înapoi, o privire în mine. Nu voi număra evenimente, spaţii, vreau doar să descopăr ce şi cum s-a păstrat în mine. Fiind o călătorie subiectivă şi emoţională nu va avea o coerenţă temporală, nu voi urmări programul aşa cum s-a desfăşurat el şi din lipsă de spaţiu nu voi reveni asupra acelor momente din festival asupra cărora v-am atras deja atenţia în numerele Insert în festival.

Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuşi)

Un spectacol care deschide asemeni unei cutiuţe magice un univers de posibilităţi. Patru actori care prin dinamism şi interacţiune par a fi o armată de povestitori, se joacă între ei şi te atrag fără să-ţi dai seama în jocul lor. Pleci în aventuri, te lupţi cu viaţa şi cu moartea, filosofezi, mai pui din când în când piciorul în realitate. Fără îndoială când ieşi din sală, o uşită secretă va rămâne un timp deschisă în tine, o portă către tărâmul tuturor posibilităţilor, acolo unde imaginaţia şi dorinţele tale se întâlnesc, acolo unde viaţa monotonă de adult este înlocuită cu ceea ce copilul din tine şi-ar fi dorit să fie viaţa ta.

NAUFRAGIAT! Fantasticele aventuri ale lui Louis Rougemont (povestite de el însuși) de Donald Margulies. Traducere: Corina Moise. Regia artistică: Andrei Huțuleac. Scenografia: Maria Nicola. Light design: Lucian Moga. Distribuția: Ciprian Chiricheș, Nicholas Cațianis JR., Blanca Doba, Corina Borș. Teatrul „Maria Filotti” Brăila

Uriaşul Egoist

O poveste. Un Uriaş. Copii. O grădină. Şi toate lucrurile care se pot întâmpla acolo. Prietenie, joacă, descoperire, frică, izolare, tristeţe, deznădejde, viaţă, redescoperire. O incursiune metaforică într-un destin emoţional, într-un spaţiu de vis. O lecţie despre viaţă, alegeri şi consecinţe, fără apăsarea didactică a lecţiilor cu miză grea. O lecţie despre teatru. O lecţie despre onestitate în relaţia cu publicul tânăr dar şi cu noi înşine. O poveste despre cât de frumoşi putem deveni.

Uriașul egoist, după Oscar Wilde. Regie: Radu Nica. Decor: Ioana Popescu. Costume: Cristina Milea. Coregrafie: Florin Fieroiu. Muzică&sound design: Vlaicu Golcea. Asistent regie: Irina Caraulă. Asistent muzică: Oana Hodade. Dramatizare: Daniela Șilindean. Cu: George Cocoș, Ioana Corban, Aurelian Diaconu, Camelia Dilbea, Claudiu Gălățeanu, Ioana Iordache, Alex Iurașcu, Beatrice Volbea. Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași

gen.OM

Cum să vorbeşti despre lucruri grave? Cum să aduci în atenţia lumii, subiecte de care pare că s-au plictisit/enervat/detaşat înainte ca discuţia să înceapă? gen.OM este un discurs bine construit şi bine reprezentat care subliniază un crescendo al gravităţii problemelor cu care se confruntă o femeie în fiecare zi, de la cele mai banale, obişnuite, „normalizate” până la cele grave. Cum să nu arăţi cu degetul, dar să spui lucrurilor pe nume? Cum să deschizi un dialog? Dramaturga ştie. Regizoarea ştie. Magic Puppet ştie. Cu umor. Cu păpuşi. Cu exemple. Cu atenţie. Cu delicateţe şi cu forţă.

gen.Om de Ana Cucu Popescu. Regia: Delia Gavlițchi. Scenografia: Florin Suciu. Păpuși: Răzvan Chendrean. Muzica: Max Anchidin. Cu: Andreea Ajtai, Florin Suciu, Oana Tămaș, Viktor Hegedüs. Asistentă dramaturgie: Anca Cioroboiu. Asistentă regie: Roxana Țentea. Asistent scenografie: Vlad Mureșan. Light design: Alexandru Bote. Asociația Magic Puppet

Istoria românilor pe scurt

Cum ne raportăm la istorie? Cum ieşim din clişee? Cum ne ferim de mistificări, mitizări şi denaturări? Cum ajungem să ne înţelegem pe noi şi istoria noastră? Cum faci o lecţie de istorie fără limbaj de lemn? Cum te apropii de istorie? Cu trei actori. Cu păpuşi. Cu mult umor. Cu multe întrebări. Râsul vindecă. Râsul dă voie spiritului să zburde, să asculte şi să se deschidă. Răsul sparge bariere. „Un popor care nu poate să se amuze de propriul trecut nu este un popor matur.”

Istoria românilor pe scurt. Regia: Lucian Țion. Cu: Bogdan Gontineac, Dragoș Lupău, Silviu Ruști. Păpuşi: Florin Suciu și Oana Tămaș. Asociația Magic Puppet

Qlangereală

Patru elevi. O fugă de la ore. O sticlă de vin, o narghilea, o casă părăsită, nişte întâmplări inexplicabile şi povestea lor. Un spectacol cu tineri, despre tineri, care vorbeşte pe limba lor, care vorbeşte cu ei şi care ne lasă şi pe noi (cei din categoria pe vremea mea…) să ne amintim cum era, să-i înţelegem, să ne amintim că tinerii ăştia (ai noştri sau ai altora) sunt personalităţi distincte, că sunt vii, că văd lumea în felul lor (nu foarte diferit de cum o vedeam noi la vârsta lor), că nu sunt doar proiecţiile noastre ideale, că au nevoie de spaţiu, de afecţiune, de înţelegere, de siguranţă.

QLANGEREALĂ de George Cocoș, regia Cosmin Panaite. Distribuția spectacolului: Şeny – Natan Ciubotari, Robert – Vlad Mardare, Simona – Ana Maria Zbranca, Andreea – Gabriela Opria. Regia tehnică: Ilie Doroftei. Teatrul Studenţesc Fabulinus Suceava 

Avioane de hârtie

Sunt spectacole care rămân cu tine din diverse motive. Sunt spectacole la care mergi cu aşteptări şi pleci cu dezamăgiri. Sunt spectacole care te surprind şi care te emoţionează când nu te aştepţi.

Sunt spectacole cu oameni mari cu nume mari care nu întotdeauna îşi ating ţinta. Şi spectacole care se nasc din pasiuni şi energii cărora nu le poţi face faţă şi trec prin tine şi te zguduie emoţional. Trupa Knockers este un astfel de exemplu. Tineri frumoşi şi talentaţi, având în spate oameni care vibrează într-un anumit fel şi care ştiu să le canalizeze energiile şi emoţiile aşa încât devin o forţă. Un text potrivit, personaje pe care le înţeleg, entuziasm şi emoţii vii, nedisimulate, organice dau sens şi rost întregului demers artistic. Şi dau şi un soi de dependenţă. Abia aştept să-i revăd. Abia aştept Magic Fest.

Avioane de hârtie, după Elise Wilk. Regia: The Knockers. Light design și sound design: The Knockers. Grafică afiș: Elyza Ciornei. Coordonator de proiect: Camelia Elena Butnaru. Distribuția: Len: Elyza Ciornei, Miki: Victor Bujoreanu, Bobo: Ștefan Macoveiciuc, Alex: Matei Bejenariu, Laura: Teodora Balan, Andra: Giulia Chiriac, Tedi: Iulisa Bădeliță, Personaj colectiv: Cezara Ungureanu, Ana Maria Juravle, Mălina Olariu, Giada Ciofu. The Knockers, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava

Şolomanţa

Ordinul Solomonarilor şi dansul lor cu focul au încheiat festivalul.  Fascinaţia omului faţă de foc, legendele şi personajele desprinse din ele şi-au găsit natural locul în faţa teatrului. Solomonarii au îmblânzit focul şi l-au folosit pentru a creea o punte magică între trecut şi viitor prin poveste.

Poveştile pot fi spuse în atât de multe feluri şi nasc poveşti la rândul lor. Şi festivalul este un loc şi un timp în care vedem în timp real care e forţa dar mai ales rostul lor. Este un loc şi un timp pentru a descoperi forţa cuvântului, a gestului, a spaţiului. Este un loc şi un timp pentru întâlniri unice în spaţii nu foarte des frecventate în context artistic (biserici, sinagogi) în care energia cuvântului şi energia spaţiului se intersectează spre a creea noi energii, noi sensuri existenţiale.

Despre întâlnirile din festival, întâlnirile cu cartea, cu arta, indiferent de forma pe care o ia, cu discuţiile şi dilemele propuse sunt multe de spus şi vom reveni asupra lor.

Poveştile pot fi spuse în atât de multe feluri.

Luana Popa

Gesticular

E o altă fațetă a sufletului unui spectacol. Spectacolele bune sunt animale fantastice care își iau zborul și, dacă se întâmplă să fii acolo și să le vezi trecând, îți rămâne o fărâmă din umbra lor pentru întreaga viață. Spectacolele bune sunt inefabile precum mersul unei femei frumoase. Maiestuos sau vesel, jucăuș sau languros, seducător sau copilăresc, își lasă urma în clipa, mentalul și comportamentul privitorului. Spectacolele bune aerează întotdeauna sufletul privitorului, chiar dacă uneori îi zguduie mintea.

Ei bine, spectacolele bune pot fi și pretext pentru artă, nu doar finalitate a acesteia. Sebastian Rațiu, inspirat de un spectacol care, luni după premieră, încă îi vibreaza în suflet (tag pe Alice Veliche), a pictat o colecție de tablouri, extensii ale acestor vibrații. Oamenii de teatru sunt obișnuiți să fie ei materia primă a produsului final și nu realizează deseori amplitudinea trăirilor privitorului. Iată că energia unei arte poate declanșa o alta. Un spectacol inspiră un pictor, ale cărui lucrări, puse în context, pot provoca și vorbi unui fotograf, care, inspirat, poate declanșa stări de grație unui muzician, poet sau romancier. Ce contează în artă cine a fost primul, oul sau găina?

Sufletul de pictor, combinat cu ochiul de scenograf, reușește să surprindă acele energii bizare din scenă, energii pe care majoritatea privitorilor doar le simt, sau mai degrabă intuiesc, fără a putea să și le explice sau focalizeze. Fluxuri de energie de care vorbea Matei Vișniec la vernisaj, pe care scenograful învață să le intuiască, reveleze și controleze. Scenograful bun, magician voit și nu întâmplător, cel care intuiește unde rezidă energia primordială a creației în scenă și o canalizează discret.

Deși Sebastian Rațiu preferă pictorul scenografului din el, personal cred că nu realizează exact cât de important e unul pentru celălalt. Respectiv scenograful pentru pictor. Deoarece scenograful dezvoltă senzorul pentru energii vii pe care majoritatea pictorilor nu îl au, fiind mult mai confortabili în static. Pe când tablourile din seria Gesticular sunt despre viu. Despre amnezie, despre umbra unor amintiri sau doar a unor năluci, despre nebunie, despre speranţă, despre dragoste, ură, sacrificiu, dependenţă, voluptate? Cine poate şti exact? Cert este că pulsaţiile din ele se simt.

Tocmai am avut revelatia că pictura poate capta ceea ce înregistrarea video nu poate: pulsaţiile de energie vie ale unui spectacol trăit. Să fiu regizor, tare mi-aş dori să văd reprezentarea unui pictor talentat prin a cărui suflet s-a clătit spectacolul meu.

Dinel Dumitru Teodorescu