LIVADA sau lumea ca o podea umedă - Scena și cuvinte

https://scenesicuvinte.ro/teatru

Publicat de Alina Maer pe noiembrie 2, 2023

„Și pulbere, țărână de tine s-a alege,

Căci asta e a lumii nestrămutată lege,

Nimicul te aduce, nimicul te reia,

Nimic din tine-n urmă nu va mai rămânea.”

LIVADA lui Slava Sambriș își jelește uscăciunea. Nimic nu a mai rămas din gloria vișinilor în floare. Nici măcar nostalgia. Ca să fii nostalgic, trebuie să simți, să îți fie dor. Ca să îți fie dor trebuie să alegi, să discerni, să te întrebi. Interogațiile sunt îngropate în mormane de țărână. În bătrânul dulăpior nu se mai înghesuie amintiri, fotografiile nu mai leagă prezentul de trecut, doar se așază cuminți într-un cortegiu mut în care nici durerea nu mai are loc. Ca să te doară, trebuie să te păstrezi întreg, să îți riști trăirile, să permiți suferința.

„Casa trebuie să fie mare, solidă, de lemn sau de piatră. Mobila este veche, mobilă stil, solidă. Ruinarea și înglodarea în datorii nu au atins ambianța.” scria Cehov în anul 1903. Peste 120 de ani, solidul devine fragil, lemnul sau piatra se transformă în plastic, stilul se îngroapă sub huse și se îneacă în uniform și banal, iar ruinarea pare a atinge nu doar ambianța, ci viața însăși. Nu se mai vede nimic prin ferestre, ele sunt astupate de mobile descompuse, iar doamnele și-au zdrențuit rochiile albe, astfel că s-au îmbrăcat în haine șleampăte și fără feminitate. Când intri în sala de teatru te așteaptă o scenă încărcată care, paradoxal, îți transmite o stare de gol, de rece, de impersonal. Răzvan Bordoș construiește un decor migălos, aglomerat, minuțios ce te trimite cu gândul la un depozit, la o hală comercială unde produsele sunt expuse spre vânzare. De fapt, etichete cu prețuri și afișe publicitare sunt peste tot, în acest haos organizat în care spectatorii se lovesc vizual de dulapuri, mese, scaune, oglinzi, lampadare. Concomitent cu intrarea în sală a spectatorilor, personajele invadează scena, te lasă să le privești, încerci să le furi frânturi de conversație, se creează o frumoasă complicitate ce clatină marginile convenției teatrale. .„ …Liubov Andreevna nu este îmbrăcată luxos, dar cu mult bun gust.”(Cehov). Lumea lui Sambriș a pierdut bunul gust printre papilele gustative ale mediocrității. Costumele  create de Diana Nistor nu ating mătasea, dantela sau lâna pură, lăsând loc postavului aspru și sinteticului, într-un croi ieftin și impersonal și într-o cromatică tristă, cenușie, amintind de vestimentația din perioada comunistă. Utilizarea laitmotiv-urilor muzicale contribuie la impulsionarea acțiunilor dramatice.ale personajelor(Dumitru Seretinean, univers sonor), iar Costi Baciu, lighting design și Mihai Nistor, video design zugrăvesc lumi paralel, răbufniri ale minții și sufletului în imagini .

LIVADA nu se mai zărește nicăieri, în afara fotografiilor. Fotografii sunt peste tot, element vizual care surprinde timpul sub forma unei clipe imobilizându-l, ca o formă excepțională a irealității. Livada este o fotografie, iar căutările personajelor reunite la o masă privind fotografii vor a rezolva crize de identitate  și fixează  un tărâm din care nu au plecat niciodată. „Nu mi-a ieșit o dramă, ci o comedie, pe alocuri chiar o farsă” scria Cehov. Slava Sambriș, pentru cine are ochi să vadă și putere să accepte, coboară pe o scară cu trepte rupte spre tragedie. Tragedia unei lumi din care a dispărut orice formă de noblețe, în care totul se ia în derâdere, nimic nu mai este sigur, nimeni nu se mai sprijină pe nimeni și pe nimic.

Știu că se reproșează actorilor Livezii o stare agitație nefirească, de haos, lipsa de comunicare scenică, graba replicilor. Într-un timp trăit în pripă, nu cumva regizorul îi aduce voit în starea de renunțare  la virtuțile încetinirii , printr-o adorație  a vitezei, renunță la virtuțile încetinirii. Kundera definea„lentoarea” ca pe o modalitate de a salva memoria: „gradul de viteză este direct proporțional cu intensitatea uitării”. Da, Cristina Florea în Ranevskaia  nu pare foarte îndrăgostită, nici că pătrunde în abisul suferinței umane. Dar așa trebuie să fie. Numai așa înțelegem imaginile deformate ale chipurilor filmate de micul Grișa și proiectate în exterior. Numai exagerând ridicolul lui Gaev (Răzvan Bănuț) ne cutremură propriul ridicol.Doar zbuciumându-se isteric și obositor, Ania (Diana Lazăr) trage un semnal de alarmă asupra degringoladei în care se află adolescenții unor părinți la rândul lor în picaj afectiv și spiritual. Și celelate roluri Alexandru Marin (Lopahin),  Răzvan Bănuț (Gaev), Iulian Burciu (Trofimov), Horia Andrei Butnaru (Semionov Pișcik), Cosmin Panaite (Epihodov), Bogdan Amurăriței (Iașa)  sunt construite pe aceeași linie a ieșirii din matcă, a unei realități în care totul se petrece prea repede, nimeni nefiind sigur de nimic, dar nici de el însuși. Din tânăra echipă a teatrului sucevean  subiectivitatea mea asumată a desprins două chipuri, două nume. „Varia e destul de necioplită și prostuță, dar foarte bună la suflet”scria Cehov, iar Clara Popadiuc (Varia), leapădă mândria și aroganța  cu care ne-au obișnuit atâtea variante de interpretare, lăsând-o pe Varia așa cum a gândit-o dramaturgul: simplă, nesofisticată, iubitoare. În schimb, Maria Teișanu (Charlotta) este ezoterică, stranie, sofisticată, iar apariția ei cântând, într-o rochie lungă cu trenă pe care adună toate tristețile și dorurile lumii, este  de pus bine în serarul cu amintiri. Minunată ideea regizorală de a-l aduce în scenă pe Grișa (Mihai Ciobanu -figurație).Grișa și Firs(Emil Coșeru, monument de forță, echilibru, prestanță scenică), începutul și sfârșitul, despărțiți de vreme și vremuri, uniți printr-o luciditate înspăimântătoare. Scormonitori printre adevăruri și fotografii, permanent în scenă, lor le revine finalul, ei trag pleoapa peste o lume obosită, plecând să moară puțin.

Rabinul polonez Simcha Bunim spunea că trebuie să purtăm în buzunare două bucăți de hârtie: una pe care scrie ”Eu sunt praf și pulbere”, și alta pe care se poate citi „Lumea a fost făcută pentru mine”.Spectacolul lui Slava Sambriș nu se sfiește să prezinte o lume praf și pulbere, deși riscă mult. Îl vor critca și cehovienii 100%, că a trădat tradiția, îl vor urî și progresiștii că nu a fost destul de virulent în deconstrucția acesteia. De aceea am simțit nevoia să scriu, la aproape șase luni de la întâlnirea cu LIVADA sa în Festivalul de Teatru de la Suceava. LIVADA a fost făcută și pentru mine, ca o călătorie în care plecarea, revenirea, bucuria, renunțarea, reconstituirea, abdicarea, sunt perspective într-un timp în care mergi pe podele umede, mereu cu teama că vei aluneca.

LIVADA

după A.P.Cehov

Regia: Slava Sambriș

Scenografia: Răzvan Bordoș/Costume: Diana Nistor

Univers sonor: Dumitru Seretinean

Lighting design: Costi Baciu/Video design: Mihai Nistor

Distribuția:

Ranevskaya – Cristina Florea

Lopahin – Alexandru Marin

Gaev – Răzvan Bănuț

Varia – Clara Popadiuc

Trofimov – Iulian Burciu

Ania – Diana Lazăr

Semionov Pișcik – Horia Butnaru

Epihodov – Cosmin Panaite

Duniașa – Delu Lucaci

Charlotta – Maria Teișanu

Iașa – Bogdan Amurăriței

Figurație – Mihai Ciobanu

Firs – Emil Coșeru – actor la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași