Lorca, un trubadur al angoaselor eterne

https://www.jupanu.ro/lorca-un-trubadur-al-angoaselor-eterne

de Geo Alupoae

Critic de teatru și impresarul TMMVS

Federico Garcia Lorca s-a născut la 5 iunie 1898 în orășelul Fuente Vaqueros din Granada, Spania, în sînul unei familii în09stărite (tatăl era moșier, iar mama profesoară).

Rămîne cel mai popular și influent scriitor spaniol și una dintre figurile de referință ale teatrului iberic din secolul XX.

Încă de la vîrsta de doi ani, Federico García Lorca și-a demonstrat abilitatea de a învăța cîntece populare și la șase ani a început să organizeze mici reprezentații de slujbe religioase. Sănătatea lui era șubredă, iar primii pași avea să-i facă la patru ani. Mai tîrziu, obligat fiind să rămînă în casă, avea să citească operele lui Victor Hugo și Miguel de Cervantes.

Metafora este procedeul retoric central al stilului său.

Deși Lorca asimila fără probleme noutățile literare, opera sa este presărată de elemente tradiționale, care, printre altele, îi demonstrează imensa cultură literară.

Este considerat cel mai popular și influent scriitor spaniol din secolul XX. Localizarea meridională a Granadei, care încă păstra vie moștenirea maură, folclorul și caracterul rural, au lăsat urme vizibile în creația lui Lorca. El „jonglează” cu metafore îndrăznețe, distanța dintre termenul real și cel imaginar este considerabilă. Însă Lorca este departe de a putea fi considerat un poet tradiționalist; el caută esența spiritului tradițional al meleagurilor sale: disperarea în dragoste, curajul, melancolia, pasiunea.

În 1929 Lorca s-a decis să plece la New York. Deja i se publicaseră „Canciones” (1927) și „Primer romancero gitano” (1928), aceasta din urmă considerată opera poetică cea mai accesibilă, cea mai populară.

Lorca se simțea deranjat de cei care îl considerau țigan. Moartea și incompatibilitatea morală dintre lumea țiganilor și societatea burgheză sînt temele principale abordate în „Primer romancero gitano” (volum ce cuprinde 18 poezii). „Adun toate elementele poetice locale și le pun eticheta cea mai uşor vizibilă, romanțe, ale unor diferite personaje aparente, care au un singur personaj esenţial: Granada”.

Se remarcă unele procedee specifice liricii populare, dar și influența compozitorului Manuel de Falla, iar limbajul rezultat este o fuziune între limbajul cult și cel popular.

Nu este vorba de o operă folclorică, ci de una bazată pe chestiuni relaționate cu lumea țiganilor și cu cea andaluză. Lorca îl înalță pe țigan la rang de mit literar, așa cum va face mai tîrziu cu negrul și cu evreul în volumul „Poeta en Nueva York” (volum ce avea să fie tipărit abia în 1940, deși poeziile fuseseră scrise în anii 1929 și 1930).

Opera poetică a lui Lorca se încheie cu „Seis poemas gallegos” („Șase poeme galiciene”) și cu cele unsprezece poeme de dragoste din „Sonetos del amor oscuro” („Sonete ale dragostei obscure”, aluzie la cum erau văzute relațiile homosexuale în epoca sa, el fiind un homosexual declarat).

Teatrul lui Lorca este, alături de cel al lui Valle-Inclán, cel mai important teatru de expresie castiliană din secolul trecut. Este vorba de un teatru poetic, în sensul că se dezvoltă în jurul unor simboluri principale, cum ar fi sîngele, cuțitul sau trandafirul, și în cadrul unor spații mitice sau de un realism transcendentalizat, abordînd problemele principale ale existenței.

Lorca a fost influențat și de drama modernistă (prin folosirea versului), de teatrul lui Lope de Vega (folosirea calculată a cîntecelor populare), de cel al lui Calderón (sfîșierea tragică, alegoria) și de tradiția spectacolelor de păpuși.

Creația dramatică a lui Lorca poate fi grupată în patru categorii: farse, comedii „nereprezentabile” (cum le calificachiar autorul), tragedii și drame.

În anul 1931, cînd a fost instaurată a doua republică spaniolă, García Lorca a fost numit co-director al companiei statale de teatru „La barraca” („Baraca”) și a dispus de fonduri pentru producerea și organizarea a numeroase opere de teatru, de toate tipurile.

A scris în această perioadă „Bodas de Sangre” („Nunta însîngerată”), „Yerma” și „Doña Rosita la soltera”.

În opinia lui, teatrul este poezie. Însă, menționa el: „nu o poezie abstractă, absconsă, pornind de la te miri ce asociații zămislite de o minte răsturnată ori de bravada cu orice preţ a unui poet snob ce se complace în a se falsifica singur. Ci poezie umană. Poezie devenită om în carne şi oase. Poezie puternic legată de viață şi de clipă. Aceea care va exprima durerile sau trădările, dragostea sau dezgustul omului. Cealaltă poezie, scrisă pentru loji, trebuie alungată din teatru, ca o intrusă netrebnică”.

Cei mai buni prieteni au fost regizorul Luis Buñuel și pictorul Salvador Dalí, de care Lorca a fost îndrăgostit și căruia i-a dedicat o odă.  Era ceva special, “o iubire erotică și tragică în același timp din cauza incapacității de a o împărtăși”, recunoștea Dali în 1986, într-o scrisoare către cotidianul spaniol El Pais.

García Lorca a refuzat să se refugieze în Columbia sau în Mexic atunci cînd a izbucnit Războiul Civil. Ambasadorii acestor state îi oferiseră acest ajutor deoarece intuiseră că poetul ar putea deveni victima unui atentat, pentru că era un funcționar înalt în cadrul Republicii. Poetul însă a refuzat acele oferte și a ales să-și petreacă vara în casa sa din Granada.

În acele momente critice, cineva l-a întrebat în privința orientării sale politice, iar el a răspuns că se simte în același timp „catolic, comunist, anarhist, libertarian, tradiționalist și monarhist”. De altfel nici nu s-a afiliat vreunei formațiuni politice și nici nu s-a distanțat de vreunul dintre prietenii săi din motive de preferințe politice.

În urma unui denunț anonim, la 16 august 1936, Lorca a fost arestat pe cînd se afla în casa iubitului său, poetul Luis Rosales. Acesta a obținut din partea autorităților naționaliste promisiunea că Lorca va fi pus în libertate „si no existía denuncia en su contra”, „dacă nu va exista nici un denunț împotriva sa”. Acest denunț a venit din partea unor moșieri care priveau cu ochi răi ideile progresiste ale tatălui lui Lorca.

Ordinul de execuție a fost dat de guvernatorul civil al Granadei, José Valdés Guzmán, iar în zorii zilei de 18 august 1936 Federico García Lorca (avea 38 de ani) a fost asasinat între Víznar și Alfacar, iar cadavrul său zace și azi, undeva, într-o groapă comună.

Ca și trupul lui Mozart, care avea să  ajungă (la numai 35 de ani) tot într-o groapă comună.

„Cadavrul lui Lorca nu s-a descoperit niciodată. Au circulat o mulţime de zvonuri despre moartea lui, iar Salvador Dalí a sugerat meschin că ar fi la mijloc o ticăloşie legată de homosexualitatea lui. Adevărul e că Lorca a murit pentru că era poet. «Moarte intelighenţiei!» era unul dintre sloganurile preferate în timpul războiului” își amintea prietenul său, regizorul spaniol, Louis Buñuel, unul din cei mai importanți cineaști ai lumii.

Lorca se definea simplu: „Eu sînt în mod integral spaniol și ar fi imposibil pentru mine să trăiesc dincolo de hotare; dar îl urăsc pe cel care este spaniol doar de dragul de a fi spaniol. Eu sînt fratele tuturor și îl detest pe omul care se sacrifică pentru o idee naționalistă, abstractă, din simplul motiv că își iubește țara cu o legătură la ochi. Mă simt mai apropiat de chinezul bun decît de spaniolul rău. Cînt Spania și o simt pînă în măduva oaselor, dar înainte de asta sînt cetățean al lumii și frate cu toată lumea. În nici un caz nu cred în granițele politice.”

Considerat un poet blestemat, influența sa s-a făcut simțită printre poeții spanioli ai „blestemismului” („malditismo”).

Leonard Cohen avea să-i aducă un pios omagiu la primirea distincţiei spaniole ‘”Prince of Asturias Award for Literature” (”Prinţul Asturias pentru literatură”), considerat Nobelul din lumea hispanică, dar și atunci cînd şi-a botezat fiica după numele poetul spaniol – Lorca.

Un text de Garcia Lorca va fi prezentat în premieră națională, pe 18 iulie, de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

Este vorba de spectacolul (în aer liber) „Tragicomedia lui Don Cristóbal şi a Rositei”, în regia lui Zalán Zakariás, care a ales să lucreze pentru acest proiect cu artiștii Corina Grămoșteanu – scenograf și compozitorul Csiki Csaba.

Fiţi sociabili!