Nouvelles
Matei Vişniec despre „Cântăreaţa cheală”
– Pentru prima dată Teatrul Municipal care vă poartă numele la Suceava este prezent în cadrul prestigiosului Festival Naţional de Teatru cu un spectacol, este vorba de „Cântăreaţa cheală” de Eugene Ionesco, în regia lui Alex Bogdan. Ce semnificaţie are această prezenţă suceveană la FNT pentru dumneavoastră?
– Văd în această participare, în primul rând, semnul unei recunoaşteri la nivel naţional a meritelor artistice ale teatrului sucevean. Şi vreau din nou să-i aduc un omagiu lui Carmen Veronica Steiciuc pentru cum a înţeles să construiască acest proiect cultural şi educaţional, cu o largă ofertă culturală pentru toate gusturile şi vârstele, dar şi ca un pol de modernitate. Repet ceea ce am spus de mai multe ori: teatrul din Suceava s-a înscris pe orbita instituţiilor de creaţie care au curajul să caute şi să inoveze în materie de limbaj scenic, să surprindă şi să încânte, să educe şi să provoace dezbateri. Democraţia nu poate funcţiona fără independenţa culturii, a justiţiei, a presei. Aceşti trei piloni ai democraţiei sunt şi forme de contraputere. Din acest motiv insist mereu pe ideea că teatrul îşi îndeplineşte rolul doar când este lăsat pe mâna artiştilor, când i se permite să fie independent. Sigur, fiecare artist poate avea un angajament politic, dar în niciun caz o instituţie teatrală nu trebuie să devină, într-o democraţie, prelungirea unei forţe politice, cel mult prelungirea ideii politice de dezbatere liberă.
– Să revenim la „Cântăreaţa cheală”. Cât de actuală este această piesă a lui Eugene Ionesco, cum ar trebui văzută şi înţeleasă astăzi?
– Eugene Ionesco, la fel ca şi Samuel Beckett, sunt consideraţi, după cum ştim, părinţii curentului numit teatrul absurdului. Să nu uităm însă că piesele scrise de ei nu sunt nişte producţii artificiale, fără legătură cu realitatea. Dimpotrivă, ei au inventat această formulă ca răspuns la realităţi absurde. Trebuie să vedem în „Cântăreaţa cheală”, prima piesă a lui Eugene Ionesco, precum şi în piesa cea mai celebră a lui Samuel Beckett, „Aşteptându-l pe Godot”, nişte instrumente de înţelegere a lumii, a societăţii şi a contradicţiilor umane. Ionesco şi Beckett ne oferă, prin literatura lor, chei de descifrare a unor aberaţii pe care le produce istoria, pe care le produc oamenii… Piesele lor sunt mai actuale decât oricând pentru că vorbesc şi despre faptul că omul se îneacă uneori în propriul limbaj care nu-l mai ajută să înţeleagă lumea şi nici să comunice cu semenii săi. Eugene Ionesco ne avertizează în piesele sale că uneori cuvintele nu mai spun nimic, şi că atunci când cuvintele nu mai au niciun raport cu acţiunea, comunităţile umane devin absurde, deraiază, se îneacă în vorbe inutile, în discursuri sforăitoare şi agramate, în confuzie mentală şi existenţială. Şi oare nu trăim noi chiar acum, în România, o astfel de cacofonie politică demnă de teatrul absurdului?
– L-aţi cunoscut pe Eugene Ionesco?
– Pe Eugene Ionesco personal nu l-am cunoscut, dar am avut bucuria să o cunosc pe fiica sa, Marie-France Ionesco, şi chiar să fiu invitat în apartamentul din cartierul Montparnasse unde a trăit marele dramaturg de origine română. Era chiar în toamna anului 1987, eram proaspăt sosit la Paris şi îmi amintesc şi azi cu câtă înfiorare am intrat în acel apartament, aveam impresia că pătrund într-un templu. Marie-France Ionesco vorbeşte bine româneşte şi a tradus din literatura română, am avut-o ca invitată şi la Radio France Internaţionale. În general, ea nu acordă drepturile pentru difuzarea online a pieselor scrise de Eugene Ionesco. Duminică 7 noiembrie mi-am luat însă inima în dinţi şi am sunat-o, rugând-o să facă o excepţie şi explicându-i că din cauza pandemiei festivalurile şi teatrele au din nou de suferit în România. Am fost profund emoţionat să descopăr că Marie-France Ionesco aflase din presa română de moartea lui Carmen Veronica Steiciuc şi că era întristată…
– Aţi văzut la Paris „Cântăreaţa cheală” la Théâtre de la Huchette?
– Cred că a fost primul spectacol pe care l-am văzut la Paris în acea toamnă a anului 1987… Sunt mulţi ani de atunci. În acest mic teatru parizian de 90 de locuri se joacă din 1957, fără întrerupere, „Cântăreaţa cheală”. Această piesă a devenit un fel de fenomen cultural, dar şi turistic. Mulţi străini care vin la Paris se duc să vadă întâi principalele monumente, dar nu ratează nici experienţa întâlnirii cu acest teatru din Cartierul latin. Din 1957 încoace spectacolul a rămas neschimbat, doar actorii au îmbătrânit între timp şi au predat ştafeta altora mai tineri. Cum spuneam, nu l-am cunoscut pe Eugene Ionesco, dar l-am cunoscut pe Nicolas Bataille, regizorul care semnează celebra montare cu „Cântăreaţa cheală” de la Théâtre de la Huchette. El mi-a povestit, de altfel, ceva foarte interesant legat de geneza acestei montări. Cînd Ionesco i-a dat piesa şi când aceasta a fost citită pentru prima dată de actori, aceştia din urmă au râs în hohote. Mai târziu, însă, când Nicolas Bataille a început repetiţiile, lucrurile s-au blocat în primele zile, nimeni nu mai râdea: piesa era atât de stranie, în ruptură totală cu teatrul psihologic, încât Nicolas Bataille nu ştia ce indicaţii de regie să le dea actorilor. Reproduc din memorie ceea ce mi-a spus prin 2006 Nicolas Bataille: „M-am gândit câteva zile, şi apoi am avut o revelaţie. Le-am spus actorilor să joace ca şi cum ar fi personaje din Jules Verne, pentru că în romanele lui Jules Verne sunt mulţi englezi văzuţi însă printr-o prismă franceză… Şi atunci actorii au înţeles imediat în ce cheie trebuie să joace”.
Sigur, între timp şi în diverse spaţii culturale, această piesă a fost montată în spiritul unor noi chei stilistice şi metaforice. Şi îi invit pe toţi cei care citesc aceste rânduri să descopere pe 11 şi 12 noiembrie şi cheia stilistică, plină de vervă şi de prospeţime, a tânărului regizor Alex Bogdan. În două cuvinte, aş defini acest spectacol ca o bijuterie teatrală dătătoare de speranţă şi de oxigen.
***
Spectacolul „Cântăreaţa cheală” se va juca cu public, pe scena Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, pe 11 şi 12 noiembrie, sub egida FNT. Spectacolul este disponibil pentru vizionare şi online de joi 11 noiembrie, ora 00.00, până vineri 12 noiembrie, ora 24.00 (fnt.ro).
Spectacolul „Cântăreaţa cheală” pe care teatrul sucevean îl prezintă în cadrul FNT 31 este dedicat celei care a construit cea mai importantă instituie de spectacole a judeţului Suceava – Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava, Carmen Veronica Steiciuc.
