Nouvelles
Noaptea & furtunile ei - de Antonia Mihăilescu
E noapte. Fumul narghilelei îmbrățișează sticla de țuică ce se plimbă de la Jupân Dumitrache la Nae Ipingescu. Căldura lămpilor încălzește inimile și slobozește gurile. De afară, câini nopții se aud lătrând. În casă e bine, e cald. O familie perfectă, în aparență. Dar până când?
Păturile de pe pat șoptesc între ele atunci când nimeni nu e în cameră. Luminile pâlpâie părtașe la ce se întâmplă atunci când icoana cu Sfântul Andrei este întoarsă. Și acum vine întrebarea: cine o întoarce? Veta apare obosită cu un platou plin în mâini, iar cei doi din cameră, după câteva ritualuri, se apucă de înfulecat. Toți trei se adâncesc din ce în ce mai tare în noapte. Sau, mai bine spus, noaptea îi acaparează, îi ia sub valul ei protector, val care ne ascunde cel mai bine. Până și de noi înșine. Și așa alunecă ușor, ușor, aproape inconștienți, protejați de un acoperiș deasupra capului și de o cană cu țuică în față… Asta până când în ei se trezește simțul datoriei, faptul că trebuie să meargă ca să-și facă tura de noapte. Luminile reci, albastre pâlâpie ușor. Câinii își așteaptă stăpânii.
Zița își face apariția înamorată și plină de zorzoane, înflorind pentru câteva secunde camera lăsată în liniște până atunci. Mirosul parfumului se simte incoștient în mintea privitorului. Contrastul e și mai puternic atunci când aceasta este pusă față în față cu Spiridon, omul muncit, omul simplu. Iată cum coborâm tot mai adânc în noapte și aflăm mai multe secrete. Atmosfera cu influențe turcești îmbată ochii care privesc din exterior, cuprind inima și nu o lasă să plece.
Oare ce își mai spun pernele? Câte țipete ascund ele? Chiriac și Veta sunt protagoniștii unui scandal amoros în acest paradis oriental, păzit de tabloul cu cei doi și soțul Vetei în mijloc. Câtă durere va îndura casa asta? Sau câtă bucurie? Câte emoții pot îndura casele, în general? Oare Chiriac chiar este în stare de o sinucidere?
În spatele fiecărei comedii se ascunde o dramă. Iată cum noaptea încă curge, iar Rică Venturiano își face simțită prezența în camera greșită. Probabil parfumul oriental a fost cel care l-a atras aici. Narghileaua încă pufăie ușor, iar greșeala este descoperită. Rică nu știe pe unde să mai fugă, așa că este îndrumat de Veta spre fereastră.
Spațiul este aranjat de orizontal, oferind privitorului o perspectivă familiară, caldă. Culoarea care predomină, aura care înconjoară întregul spectacol este un roșu intens, specifică tensiunii acumulate pe durata întregului spectacol.
Jocul actoricesc stârnește și transmite emoție publicului, captându-l în povestea sa. Este de apreciat rolul făcut de Delul Lucaci, Spiridon, care îmbină comedia cu dramaticul, prin expresivitatea facială și mișcările care devin ale personajului, nu ale omului actor.
De asemenea, Clara Popadiuc uimește din nou prin dicția și claritatea cuvintelor, adugând publicul în lumea lui Caragiale. Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin și Horia Butnaru se ascultă reciproc, își trăiesc replicile și încasează din plin orice propoziție rostită de către partenerul de scenă. De asemenea, toți posedă abilitatea de a știi să tacă, formând din acestea o artă. Cristina Florea și Răzvan Bănuț se încadrează perfect în decor prin jocul lor actoricesc și costumația pregătită exact pentru personajul lor. Drama se simte din ce în ce mai aproape, așa cum noapte e din ce în ce mai adâncă. Finalul fericit se aseamană vieții, cu suișuri și coborâșuri. Abia la ivirea zorilor va fi liniște…
„O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale. Regia artistică: Mădălin Hîncu. Scenografia: Răzvan Bordoș. Asistent scenografie: Andreea Diana Nistor. Light design: Costi Baciu. Distribuția: Cătălin Ștefan Mîndru, Alexandru Marin, Horia Butnaru, Delu Lucaci, Răzvan Bănuț, Clara Popadiuc, Cristina Florea, Diana Lazăr, Bogdan Amurăriței
