Nouvelles
Occidentul - un Eldorado unde renaște cuvântul întoarcere - Occident Express (de Tamara Constantinescu )
Dramaturgul Matei Vișniec scrie textul Occident Express cu destinație precisă, proiectul "Orient Express". Inițiat în anul 2009 de Convenția Teatrală Europeană, proiectul a reunit teatre din Turcia, România, Serbia, Croația, Slovenia și Germania, România fiind reprezentată atunci de Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova, prin spectacolul Occident Express, regizat de Alexandru Boureanu.
Proiectul a reprezentat o mostră de teatru jucat pe șine, cu montări al căror subiect aveau ca pilon întâlnirea Estului cu Vestul, emigrația, exilul. Spectacolul craiovean a putut fi vizionat, cu ani în urmă, și de publicul bucovinean, prin prezentarea lui în gara din Rădăuți.
Occident Express cunoaște însă și alte montări în spațiul teatral românesc, cum este succesul Teatrului Szigligeti din Oradea, în regia lui Zalán Zakariás, spectacol pentru care dramaturgul Matei Vișniec a rescris textul, inserând și secvențe concepute special pentru teatrul orădean.
Recent, textul intră oarecum firesc în repertoriul Teatrului "Matei Vișniec" din Suceava, prin montarea realizată de regizorul francez Alain Timár, director al Théâtre des Halles din Avignon, personalitate cu o importantă activitate atât ca regizor cât și ca scenograf, creând spectacole pe mai multe meridiane. Alain Timár se află la cea de-a doua colaborare cu instituția suceveană, după Rinocerii de Eugène Ionesco, construit în anul 2018, spectacol despre care am scris în articolul Rinocerizarea, un pericol real? - Rinocerii. Suceveanul Occident Express se joacă în limba franceză, fiind conceput pentru participarea la ediția din acest an (2023), cea de-a 77-a, a Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon, prima participare la un eveniment de o asemenea anvergură a Teatrului "Matei Vișniec".
Occident Express, parte a Trilogiei balcanice alături de Despre sexul femeii - câmp de luptă în războiul din Bosnia și Cuvântul progres rostit de mama sună atât de fals, sondează profunzimile misterului întruchipat de om, dramaturgul afirmând că a scris textul impulsionat de credința în om, în capacitatea lui de a-și depăși limitele, de a ieși învingător din lupta cu el însuși, în ciuda faptului că umanitatea pare a fi în derivă, iar ființa umană marcată de irațional.
În viziunea sa regizorală, Alain Timár decupează ideea dificilei apropieri dintre cele două Europe, separate, Occidentul ca spațiu ideal, un "Eldorado mult râvnit" și Europa de Est, rămasă mult în urmă, locuită de cei care visează la tărâmul paradisiac al Vestului, la abundențele, libertățile, democrația lui, spectacolul fiind conceput tot în cheie tragic-comică, așa cum e scris și textul. Încă din primele didascalii, dramaturgul notează că este un spectacol bazat pe module teatrale, care pot fi reorganizate de regizor, având un număr minim de actori: trei bărbați și trei femei. Dar, spre deosebire de celelalte montări ale piesei, Alain Timár alege cele mai potrivite module ale textului, corespunzătoare esteticii sale, construind o montare gândită pentru spații minimaliste, cu numai trei actori și cu o durată de 80 de minute.
Spațiul de joc, amplasat pe scenă cu spectatorii pe gradene, imaginat de Sebastian Rațiu, cel care semnează scenografia și light design-ul, descrie un pătrat, delimitat inteligent prin benzi albe ce încadrează locul acțiunii, trimițând simbolic și spre limitele sistemului opresiv, spre ermetismul pe care cei din Est le-au îndurat, și totodată spre spectrul de posibilități ce se proiectează la orizont, Raiul occidental, pe care personajele îl pot dobândi dincolo de hotar, surmontând obstacolele. Recuzita este esențializată în trei valize multifuncționale, în care se găsesc și elementele de costum, ce diferențiază personajele fiecărui modul de text. Trei actori pătrund cu sfială în spațiul scenic, cerând voie politicos, după ce din culise s-au auzit palide bătăi într-o ușă imaginară, ușa spre tărâmul tuturor posibilităților din Vest, ușa către spectatorii celor două spații, cel de aici, obnubilat, și CELĂLALT, luminos.
Trei actori cu trei valize, precum în Angajare de clovn, unde trei clovni bătrâni speră la o revenire scenică; aici, eroii se produc în fața publicului, în manieră tragic-comică, reliefându-și năzuințele, deșertăciunea și dorul de rădăcini.
Copleșitor mesajul de adâncime al textului și implicit al descifrării lui scenice, atât ca viziune regizorală, cât și ca abordare a ludicului, prin dimensionarea jocului actoricesc, relevând reperele de umanitate și adevăr, universul uman debusolat și atributele sale ascunse. Substanța spectaculară, fragilă sau provocatoare uneori, naște în spectator trăiri intense, răscolitoare, ce invită la profunde reflectări asupra realităților sociale, culturale, spirituale, absurde, de cele mai multe ori, ambalate într-un comic amar. "Recurgînd la metafora unui tren de lux care nu mai circulă (este vorba despre celebrul Orient-Express) [...] piesa Occident Express este de asemenea o călătorie inițiatică în sens invers, în lumea Balcanilor (atât de departe, de necunoscută și nu prea iubită), o radiografie lucidă a capitalismului sălbatic care a înlocuit în Est utopia comunistă.", sunt cuvintele lui Alain Timár.
În spectacolul dens, bine articulat scenic, în care secvențele se succed cu lejeritate, actorii întruchipează mai multe personaje, uzând cu virtuozitate de întreg potențialul actoricesc, demonstrându-și totodată capacitatea de a juca în limba franceză, pe care o stăpânesc excelent. Cătălin Ștefan Mândru construiește cu finețe, inventiv, cu alternări de ritm, cu multă dăruire, convingător, interpretând pe Bătrânul orb pentru care Occidentul are parfum de mimoze, antrenat în tragicul joc de-a Orient Express-ul; devine apoi un proxenet, deprimat de faptul că americanii au ajuns, dar prea târziu; apoi un pușcăriaș; un bătrân ce-și răzbună destinul urinând pe frontiere; sau efervescentul regizor din cel mai comic moment, repetiția spectacolului cu celebrul Conte vampir. Cristina Florea este Zinuța, vânzătoare de iluzii, fiica Bătrânului orb; apoi o prostituată începătoare, care se străduiește deplin; emigranta cu destinația greșită; un suflet al caselor goale, la care nu se știe dacă se va mai întoarce vreodată cineva; sau interpreta din savuroasa secvență cu vampiri; actrița împletind cu măiestrie nuanțele de comic și tragic, cu dezinvoltură și ludicitate, diferențiind expresiv. Horia Andrei Butnaru, Vasile, angajatul gării, soldatul american, emigrantul cu destinația greșită, pușcăriașul, grănicerul, sufletul unei case, interpretul lui Dracula, întregește distribuția figurând nuanțat, folosindu-și cu pricepere abilitățile actoricești, trecând cu ușurință prin sinusoida stărilor de joc.
Dincolo de comic, însă, din replica scrisă și rostirea ei transpare dramaticul sacrificiu al celor care au acceptat condiția de emigrant, din speranța de mai bine, și dorul care-i nimicește lent, transpare obsesiv cuvântul devenit în timp cel mai iubit, cuvântul "ÎNTOARCERE". "Pur și simplu nu pot trăi fără întoarcere!", scrie Matei Vișniec în replicile sale, mărturisindu-și tacit, poate, propriul dor, camuflat. Occident Express de Matei Vișniec Regie: Alain Timár Scenografie și light design: Sebastian Rațiu Asistent regie: Antonia Mihăilescu Distribuție: Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Horia Butnaru (Tamara Constantinescu, Occidentul - un Eldorado unde renaște cuvântul întoarcere - Occident Express )
Citiți mai mult pe LiterNet.ro aici
