„Procesul comunismului prin teatru” - Luana Popa

https://luanapopa.wordpress.com/

O altfel de lecţie de istorie

Seria de spectacole lectură programate de Teatrul Municipal Matei Vişniec Suceava în zilele de 2, 3 şi 4 decembrie, marcând 30 de ani de la căderea comunismului, reprezintă o altfel de lecţie de istorie. Spectacolele lectură propuse de teatrul sucevean au la bază textele lui Matei Vişniec, „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”, „Richard al III-lea se interzice sau Scene din viaţa lui Meyerhold”, „Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre”, reunite în antologia intitulată „Procesul comunismului prin teatru”.

Acest demers este, dincolo de actul artistic, un mod eficient de a analiza, înţelege şi conştientiza un fenomen politic şi social care a schimbat structural lumea.

Poate că uneori avem senzaţia că se vorbeşte prea mult despre comunism, că am ajuns la saturaţie, că ne deprimă. Poate că această senzaţie apare din cauza modului în care este abordată această temă. Se spun aceleaşi lucruri şi se spun într-un limbaj de lemn, superficial, de către personalităţi care şi-au pierdut orice urmă de credibilitate. Se spun aceleaşi lucruri la date fixe, care marchează sau comemorează un eveniment sau altul, doar ca să se bifeze că s-a făcut, să dea bine în statistici, indiferent de calitatea discursului şi publicul ţintă.

Textele lui Matei Vişniec oferă posibilitatea perceperii acelor vremuri într-o altă cheie. N-o să întâlniţi o înşiruire de date, de personalităţi istorice, de evenimente aşezate cuminţi într-o ordine cronologică pe care le veţi uita imediat ce veţi închide cartea. Veţi trăi cu intensitate o stare, veţi înţelege la nivel organic constrângerea, cenzura, frica, veţi descoperi absurdul unei epoci care are încă ecouri în viaţa noastră de acum. Absurdul din textele lui Matei Vişniec despre comunism nu este un absurd căutat, inventat, creat. Este absurdul trăit într-un regim socio-politic de milioane şi milioane de oameni, un absurd căruia mulţi i-au supravieţuit şi mulţi nu, un absurd istoric.

Istoria predată în şcoală este de cele mai multe ori plicticoasă, o înşiruire de cuvinte mai mult sau mai puţin abstracte care poate sau nu să trezească interesul, curiozitatea dincolo de recompensa/pedeapsa reprezentată de notă. Lecţia de istorie predată prin teatru se face cu alte instrumente. Cuvintele capătă sens, trezesc emoţie. Sensul cuvintelor prinde viaţă, se agaţă de tine, nu se mai lasă scăpat printre degete, nu te mai părăseşte.

Spectacolele lectură propuse de Teatrul Municipal Matei Vişniec oferă posibilitatea unei (re)conectări la trecut, posibilitatea înţelegerii istoriei prin artă. Dacă nu ne înţelegem trecutul, nu putem înţelege pe deplin cine suntem. Secole de istorie ne demonstrează că oamenii nu învaţă din experienţele trecute, altfel nu ar fi posibilă reapariţia grupărilor extremiste, înmulţirea sistemelor dictatoriale. Toate acestea există şi ne prefacem că nu înţelegem de ce şi aşteptăm salvarea de oriunde altundeva.

„Procesul comunismului prin teatru propune în primul rând o invitaţie la reflecţie şi poate relansa discuţia despre crimele comunismului, despre eroi şi antieroi. Autorul se teme, asemenea unui personaj din una dintre piesele sale, că memoria se va fărâmiţa şi că oamenii vor începe să uite. De aceea scrie. Din interviurile cu Matei Vişniec reiese că împărtăşeşte convingerea unui alt personaj al său, Meyerhold: «Omenirea a pierdut demult răul direct, sincer şi pur. Astăzi, răul este învăluit în mii de discursuri despre o lume mai bună. Astăzi, răul nu vrea numai să îndobitocească mulţimile, vrea să fie şi adulat de ele […]. El vrea să locuiască în minţile oamenilor şi să-i domine din interior.»“ (Daniela Magiaru)

„Piesele reunite în această antologie se doresc a fi un act de reîmprospătare a memoriei, o încercare de a radiografia această formă sofisticată de utopie care a fost comunismul –oroarea travestită în costum umanist. Sigur, mi-ar fi plăcut să fac în aceste piese mai degrabă autopsia comunismului, numai că «bestia» nu a murit încă. Cred că este important să ne amintim prin ce am trecut – şi să le spunem prin ce am trecut şi copiilor noştri, care nu au cunoscut comunismul. Este important să nu uităm, chiar dacă suntemobligaţi să iertăm.“ (Matei Vişniec)