Regizorul Zalán Zakariás: ”Eu cred foarte mult în echipe de teatru mici ca cea de la Suceava”

https://www.svnews.ro

Interviu realizat la Radio Top cu regizorul Zalán Zakariás care montează la Teatrul Municipal ”Matei Vișniec” din Suceava în premieră națională spectacolul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”, de Federico García Lorca, a cărui premieră va avea loc pe 18 aprilie în aer liber, la zona de agreement Tătărași.

Sorin Avram: Mulțumesc, Zalán, că ai acceptat invitația. Știu că pentru cei care activează în domeniul culturii e greu să te trezești dimineața…

Zalán Zakariás: Da, e o oră la care de obicei dormim…

Sorin Avram: Îmi cer scuze… Discutam cu Zalán, înainte de a intra în emisie. Și eu credeam că mai e mult pînă departe, dar mai e puțin pînă departe… Pînă în 18 iulie, atunci cînd va avea loc premiera unei piese care se va juca pentru prima oară în România…

Zalán Zakariás: Da, este o premieră pe țară și în ceea ce privește traducerea textului, pentru că textul acesta de Federico García Lorca nu era tradus în limba română, și în ceea ce privește faptul din acest text se naște un spectacol pe scenele românești.

Sorin Avram: Dar, trebuie să fie emoții, nu. Mai ales că se joacă pentru prima oară aici…?

Zalán Zakariás: Nu știu. Cîteodată, am emoții la lucrurile mai mici în viață, cum ar fi discuția asta, pentru că nu sînt de multe ori la radio, mai ales în limba română. Și, de aceea, chiar am emoții.

Sorin Avram: Gata, au trecut emoțiile. Începutul e greu, după aia dispar emoțiile. Cui i se adresează piesa?

Zalán Zakariás: Este o scriitură a lui Federico García Lorca, care inițial a fost scrisă pentru păpuși, pentru marionete, dar de-a lungul timpului a fost montată și în teatre pentru adulți. Și eu consider că acest text este valabil de la 5 ani pînă la 105 ani, adică, e pentru toată lumea. Textul are un lirism extraordinar și un limbaj foarte grotesc. Dar și un mesaj pentru fiecare dintre noi.

Sorin Avram: Dar e așa, de rîs, de plîns, sau e amestecat? Cum e?

Zalán Zakariás: Este cum spune și titlul „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”. Da, e o comedie, dar cu teme grele, cum ar fi și moartea și o căsătorie nedorită în viață. Sau alte relații importante între tată și fiu…

Sorin Avram: Adică, despre viață pur și simplu…

Zalán Zakariás: Exact…

Sorin Avram: Asta cu căsătoriile nedorite cam 80% sînt… Adică, știe lumea despre ce e vorba…

Zalán Zakariás: Este o poveste fabuloasă, într-un limbaj grotesc și foarte realist. Adică, să vă dau un exemplu, personajul care este povestitorul și este de fapt maestrul de ceremonie. Este un țînțar și cred că merge foarte bine cu ideea că jucăm în spațiu liber, în parcul Tătărași, într-un spațiu unde este și un loc de joacă pentru copii.

Sorin Avram: Și patria țînțarilor…

Zalán Zakariás: Da… Unde seara, mai ales după ora 21.30, apar foarte mulți țînțari. Și parcă piesa și repetiția se întîlnesc cu realitatea, pentru că unul dintre actori joacă în țînțar. Dar țînțarii apar și real…

Sorin Avram: Eu am crezut că ați făcut casting pînă la țînțari, să alegeți un țînțar real…?

Zalán Zakariás: Nu am ajuns încă. Sînt atît de mulți, încît ar fi foarte greu să găsim ce vrem…

Sorin Avram: Am văzut într-un documentar filmat cu drona, de deasupra, la Hollywood era casting pentru un rol în nu știu ce film. Și era o coadă imensă, era de peste un kilometru… Așa și aici, cu țînțarii…

Zalán Zakariás: Da, cam așa…

Sorin Avram: Vreau să te întreb, cum ai ajuns să colaborezi cu Teatrul din Suceava?

Zalán Zakariás: Am o istorie foarte frumoasă. Eu am terminat facultatea la București. Și, după facultate, am început să lucrez destul de mult. Montam vreo cinci piese pe an. În primii ani am montat și un text al lui Matei Vișniec „Și cu violoncelul ce facem?” și am luat un premiu la Festivalul Comediei Românești, la Teatrul de Comedie în București. Apoi, am primit un email de la adresa cică mateivisniec@yahoo.fr, adică Franța, care m-a felicitat și m-a încurajat în munca mea și să o duc așa mai departe. Am fost foarte surprins și am zis că cineva își bate joc de mine. Adică, nici nu m-am gîndit că poate să fie Matei. Nu-l știam pe vremea aceea.

Sorin Avram: Dar te-ai gîndit că ar putea fi Catherine Deneuve…?

Zalán Zakariás: Da, ceva. Nu știu cine, dar nu mă g]ndeam la Matei deloc… După aceea, am mai montat eu piese de-ale lui, dar cînd am montat „Migranții”, piesa lui care a fost scrisă recent, de trei-patru ani am montat-o la Odorheiu Secuiesc și l-am invitat și pe Matei să vină. L-am cunoscut și de atunci sîntem foarte buni prieteni.

Sorin Avram: În ce an se întîmpla asta?

Zalán Zakariás: Acum trei ani…

Sorin Avram: Deci, tu ești prieten cu teatrul, cu numele teatrului…?

Zalán Zakariás: Da, am fost în Suceava de două ori la rînd, la Festivalul „Matei Vișniec”. Odată și cu spectacolul meu. Am fost la alte premiere… Deci, de atunci s-a născut o relație între Teatru și mine. Din cauza lui Matei, pentru că după ce ne-am împrietenit și chiar sîntem într-o relație de prietenie, vorbim foarte des. Și despre multe lucruri, nu doar despre teatru, sau despre spectacole, ci și despre viitor să zic așa, spre unde ne îndreptăm. Am ajuns să fiu un bun prieten al Teatrului și am venit să montez aici.

Sorin Avram: El te-a invitat?

Zalán Zakariás: Nu, m-a invitat Carmen (n.a. directorul general al teatrului sucevean Carmen Veronica Steiciuc), după ce a văzut spectacolul meu în festival. Dar nu aș fi ajuns nici în festival, nici să fiu invitat, dacă nu aș fi avut relația cu Matei…

Sorin Avram: Nu se știe… Dar, apropo de festival… E un festival valoros cel de la Suceava? Bine, anul ăsta a fost doar ceva on-line…

Zalán Zakariás: Eu zic că un festival tot timpul e foarte valoros. E valoros, pentru că oamenii de teatru se întîlnesc, văd munca celuilalt. Și chiar este o sărbătoare pentru creatori, pentru că se fac cunoștințe, se fac niște discuții care schimbă viziunea noastră. Adică, este important tot timpul un festival. Se întîmplă mult mai multe într-un festival decît pare. Adică, decît se vede. De fapt, e o adunare pentru artiști.

Sorin Avram: Acum trebuie să spun că Zalán este regizor la Teatrul din Sfîntu Gheorghe. Acolo e serviciul de bază, că de umblat, umblă. Dar, să presupunem că eu sînt directorul Teatrului și mîine îți propun să te muți cu serviciul la Suceava. Ai face-o?

Zalán Zakariás: Sigur…

Sorin Avram: Adică, vreau să te întreb cum vezi colectivul, cum vezi teatrul sucevean, dacă îți place să lucrezi cu cei de aici?

Zalán Zakariás: Îmi place să lucrez foarte mult. Eu cred foarte mult în echipe mici, echipe care încă sînt chiar o echipă. Toată lumea știe tot despre celălalt, toți stau la repetiții, vorbim un limbaj comun, nu există un actor care să fie de pe-afară în discuții. Și, după repetiții, toți stăm împreună. Deci, e un colectiv care e foarte puternic împreună. Și asta se poate în ziua de azi doar în trupe mici. Adică, trupele mari cum e și în Mureș, orașe mai mari, unde e un alt ritm de viață, e mult mai greu de făcut teatru în echipă. Eu cred în echipă, cred în actori. Și mie îmi place să construiesc spectacole din actori, nu din viziuni, din lumini, imagini și toate efectele posibile…

Sorin Avram: Deci tu pui actorul în primul plan?

Zalán Zakariás: Da, eu zic că teatrul înseamnă actorul în primul rînd. Dacă nu ai actori, degeaba ai orice gînd… Sau, sigur, se pot face spectacole geniale și fără actori, doar cu figuranți, fără text, sau se poate face orice… Dar, eu cred în actori, eu cred în emoție, eu cred în om. Și cred că în universul nostru, în centrul atenției ar trebui să fie omul și toate lucrurile în legătură cu omul.

Sorin Avram: Cum s-a ajuns cu spectacolul pe Tătărași? Ai avut mai multe variante?

Zalán Zakariás: Am vrut inițial un parc. Asta a fost ideea, dar nu știam unde. Am venit cu două zile mai devreme și am făcut o tură în oraș și am văzut toate parcurile posibile. M-am întors de două ori la Parcul Tătărași. Prima oară nu am descoperit partea după lac. Adică, cum intri sus în parc, este un lac pe dreapta, e și un lac spre stînga. Dar parcul e mai spre dreapta, iar spațiul pe care l-am găsit la locul de joacă pentru copii este după parc, lîngă un teren de minigolf. Și este un loc retras și favorabil pentru spectacole.

Sorin Avram: Din cîte știu eu, ai mai pus în scenă piese în aer liber, adică ai oarecare experiență și știi cum să plasezi spectatorii, astfel încît să nu fie probleme de distanțare…

Zalán Zakariás: Sigur… Este un spațiu destul de mare pentru spectatori, adică putem plasa cu o distanțare de doi metri fiecare scaun și încap mai mult de 200 de spectatori…

Sorin Avram: Și cei care fac parte din aceeași familie sînt grupați, nu?

Zalán Zakariás: Sigur. Scaunele se pot mișca în funcție de situație. Este un spațiu flexibil, pe care putem să-l recreăm dacă e nevoie.

Sorin Avram: E foarte important și sunetul. Actorii vor juca cu microfoane? Va fi instalație de sonorizare?

Zalán Zakariás: Da, actorii vor purta lavaliere. Pentru că, altfel, într-un spațiu deschis nu se poate.

Sorin Avram: Piesa lui Federico García Lorca „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei”. E un titlu pe care tu l-ai adaptat…?

Zalán Zakariás: Da, l-am prescurtat, pentru că e foarte greu de tradus, ar fi „Donia Rosita” în spaniolă, dar au fost diferite variațiuni, „Duduie Rosita” nu merge cum ar trebui, „Domnișoara Rosita” e prea mult și am rămas la Rosita simplu…

Sorin Avram: Asta implică și niște costume deosebite, mă gîndesc…

Zalán Zakariás: Da. Lucrez cu o scenografă din București, Corina Grămoșteanu, care a lucrat foarte mult cu Silviu Purcărete și are o experiență în domeniu… Da, ne trebuie niște costume foarte interesante, mai ales că avem niște personaje interesante. Mai multe insecte și mai multe personaje apar în poveste. Care, de fapt sînt oameni…

Sorin Avram: Spuneai ceva mai devreme că această piesă de teatru, care se va juca în premieră la zona de agrement Tătărași din Suceava pe 18 iulie, este de la 5 ani pînă la 105 ani. Cred că pentru copii, pentru cei mai mici dintre spectatori, e foarte important costumul. Cred că asta atrage foarte mult, nu?

Zalán Zakariás: Sigur, dar și limbajul de joc, sau spațiul respectiv. Eu zic că o să fie mai important, sau mai mare surpriza pentru copii, dar și pentru adulți. Pentru că textul e de așa natură încît adulții găsesc foarte clar mesajul prim pe care trebuie să-l transmită spectacolul.

Sorin Avram: Eu zic că va fi aglomerație, atît cît se permite, dat fiind faptul că cinematografele sînt închise de foarte multă vreme și demult părinții nu au mai putut să meargă cu copiii la un film de desene animate sau la un spectacol de orice tip în spații închise. De luni de zile nu s-a putut lucrul acesta. Acum, cu această piesă de teatru, care este și pentru copii cred că vor fi foarte multe familii. Asta înseamnă că numărul de spectatori va fi mai mare…

Zalán Zakariás: Da, o să dăm și un comunicat că este un deal tip amfiteatru, unde toată lumea poate să vină cu o pătură, să se așeze, sau cu o pernă … Și, de aceea toată lumea poată să-și aleagă un loc, pentru că scaune vor fi undeva la 120-140. Dar, dacă vin mai mulți sînt și trepte unde se poate sta. E un deal destul de mare, unde încap mulți oameni.

Sorin Avram: Înțeleg că este ideal locul…?

Zalán Zakariás: Da. În timpul pandemiei s-a făcut un interviu cu un regizor german, foarte important în Europa. Și a fost întrebat cum vede revenirea teatrului, după această perioadă mai grea. Și el a răspuns, și mie îmi place ideea foarte mult, că revenirea teatrului în comunitate ar trebui să fie o sărbătoare, o fiesta, nu un lucru atît de restricționat. Să intrăm în săli și să păstrăm distanța din doi în doi metri. Și nu să jucăm pentru o sală de o treime, să fie așa în umbră teatrul. Și peste trei ani, să se ajungă ca oamenii să nu mai meargă la teatru. Nu. Din contră, ar trebui să fie o sărbătoare, o întîlnire, un loc unde oamenii se eliberează și se bucură. Și cred că spațiul acesta și acest tip de spectacol poate să-și propună acest lucru.

Sorin Avram: Mă gîndeam acum, cînd vorbeai, cu siguranță cunoști Teatrul „Act” din București, și Teatrul „Foarte Mic”. Dacă ar fi să aplice aceste reguli de distanțare, ar încăpea la Teatrul „Foarte Mic” 10 oameni cred și la „Act” vreo 15…

Zalán Zakariás: Legea asta e cumva contra teatrului și contra culturii. Și chiar teatrul trăiește perioade grele unde trebuie să-și facă treaba după lege. Ideea asta, cu un spectacol în aer liber și acest tip de joc ce îl propunem noi cu actorii cred că poate fi una inedită, una specială și pentru oamenii de teatru care au văzut mai multe spectacole la interior și pentru oameni care nu au fost niciodată la un spectacol de teatru. Pentru că fiind afară și fiind într-un spațiu neconvențional, se creează o atmosferă foarte specială.

Sorin Avram: Bun, acum pentru voi oamenii de teatru nu ar trebui să fie asta o problemă. Pentru că voi trebuie să aveți imaginație și să vă adaptați. Nu putem în sală, ne adaptăm. Cum a fost și piesa de teatru „Pisici” care s-a jucat la Suceava pe acoperiș și lumea a fost mulțumită…

Zalán Zakariás: A fost un spectacol foarte reușit și foarte frumos. Și chiar a fost o sărbătoare pe care ziceam că trebuie să și-o asume acuma teatrul. Un loc unde oamenii se pot întîlni.

Sorin Avram: Acum, cu adaptările astea, cei de la Teatrul din Suceava au avut și niște filmulețe în timpul crizei sanitare, s-au filmat, au avut și niște înregistrări, actorii s-au înregistrat recitînd… Mă uitam, pe Netflix sînt cîteva filmulețe făcute în mai multe țări, cu regizori… Scurt metraje foarte interesante… Toată lumea s-a adaptat, asta e situația… Au stat acasă, au filmat prin curți, prin grădini, au făcut niște povești, unele foarte interesante. Și trebuie să ne adaptăm… Vreau să te întreb, tu cum găsești Suceava? Sînt curios, pentru că noi, cei care locuim mai mereu aici, avem poate uneori o imagine deformată…

Zalán Zakariás: Mie îmi plac foarte mult și orașul și oamenii. Și cumva, relațiile între oameni, adică deja de ani întregi, de cînd vin la Suceava, tot ziceam că Bucovina nu e România. Adică, ca geografie, ca sentiment, ca stare, e altceva. Eu îunt obișnuit, fiind din Ardeal și acolo avem o comunitate destul de puternică. Într-un alt fel, cine vine la noi din București, sau din Budapesta, sau de oriunde, zice că aici parcă e altfel. Eu așa simt și cu Suceava. Și cumva, de aceea mi-e foarte familiară, mă simt ca acasă. La Odorheiu Secuiesc, doi ani de zile am fost director artistic la Teatru, unde era o trupă tot așa tînără. Și tot așa, în număr mai mic, 12 actori. Aici sînt 10. Și, cumva, toate problemele echipei, tot actul creației, seamănă foarte mult. De aceea, îmi este la inimă și trupa de la Suceava. Și fac tot posibilul ca să ajut, să-i învăț tot ce știu despre meserie. Să crească ei ca actori în timp ce lucrăm, nu doar să facem o producție și atît. Adică, eu zic că un regizor poate să facă mult dacă ia în considerare și drumul pe care un actor trebuie să-l facă în ani de zile. Și, cumva tot timpul dacă un actor se lasă condus e o responsabilitate foarte mare a regizorului ce-i dă…

Sorin Avram: Așa, cum te simt, tu ai mai veni la Suceava să lucrezi…?

Zalán Zakariás: Da, cu siguranță… E ca o relație între un bărbat și o femeie… E o iubire, dragoste … Pînă ține trebuie făcută… Cînd dispare, aia e…