Rinocerii, de Eugène Ionesco, regia Alain Timár - PREMIERĂ

  Galerie de photos

1. Rinocerii, de Eugène Ionesco, regia Alain Timár - PREMIERĂ

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava prezintă sâmbătă, 15 decembrie 2018, premiera spectacolului Rinocerii, de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár.

Considerată una dintre lucrările cele mai remarcabile ale teatrului absurd universal, Rinocerii este prima piesă a marelui scriitor de limbă franceză, de origine română, montată la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Eugène Ionesco nu are cum să lipsească din repertoriul unui teatru care se respectă și își respectă publicul. Cu atât mai mult, Eugène Ionesco este dramaturgul ideal pentru o punere în scenă în România de către un regizor francez, Alain Timár.

Alain Timár este regizor, scenograf și director de teatru. Domnia sa conduce Théâtre des Halles din Avignon, vestitul oraș gazdă al Festivalului Internațional de Teatru, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume. Se poate spune că Alain Timár are o relație de durată cu Eugène Ionesco, pe care l-a mai montat de-a lungul cariei sale, în diferite țări  și versiuni lingvistice: franceză, maghiară, chineză sau engleză.

Distribuție: Răzvan Bănuț, Cătălin Mîndru, Delu Lucaci, Cristina Florea, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Horia Butnaru.

Premiera spectacolului Rinocerii, de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár va avea loc pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, pe 15 decembrie 2018, de la ora 19:30. Prețul unui bilet este 25 de lei. Spectacolul este programat și a doua zi, 16 decembrie, de la ora 19:00, reprezentație la care biletele costă 20 lei / 10 lei (elevi, studenți, pensionari).

 Relații și rezervări, la telefon: 0759 048 677 / email: bilete@teatrulmateivisniec.ro.

Deținător a multiple premii și distincții onorifice, aflat acum într-un teatru ce poartă numele altui dramaturg român care trăiește în Franța, Alain Timár ne spune ce îneamnă să regizezi și să joci Rinocerii în 2018?

„Eugène Ionesco a cunoscut România fascistă a lui Antonescu dar și România comunistă a lui Ceaușescu: evident, autorul denunță, prin scrierile sale, toate tipurile de regimuri și ideologii totalitare.

Prima punere în scenă din Franța a „Rinocerilor” a avut loc în 1960 și a fost semnată de Jean-Louis Barrault: a fost construită în jurul aceleaiași teme a denunțării. El a văzut în Rinocerii o metaforă numai bună pentru a vorbi despre trupele SS materializate în „Garda de Fier” din epoca lui Antonescu: cu cămășile lor maro sau negre, ambele au împărțit în calea lor moarte, teroare și distrugere.

Piesa descrie de asemenea fanatismul ce poate cuprinde întreaga populație și poate sfârși într-o nebunie colectivă. Contaminarea cu „rinocerită” are, în cazul de față, aspectul unei metamorfoze fizice, vizibilă și exterioară, cu coarne și trăsături de animal. Doar Bérenger, eroul, sau aproape eroul în ciuda a ceea ce crede el, rezistă și chiar scapă cu bine din acest proces.

Această viziune a luat astăzi o formă nouă…

După căderea blocului comunist din Europa și apariția globalizării unde economia de piață, via capitalismul triumfător și arrogant, își asumă locul întâi; când lumea a devenit un supermarket unde orice poate fi vândut și cumpărat – chiar și oameni; când această piață aparține multinaționalelor dincolo de guverne iar finanțiștii înnebunesc speculând sume virtuale colosale; și peste toate acestea, un alt aspect al ideologiei totalitare și-a făcut apariția, doar că într-un mod mai difuz, aproape invizibil.

Noii stăpâni jonglează cu un soi de trucuri magice fără să-și arate fețele, în timp ce dușmanul a devenit invizibil! Și toți, sau aproape toți, par a-și fi însușit aceste noțiuni, condiționați fiind de un consumerism generalizat. Masele fascinate au construit un nou Templu, acela al Consumului cu „C” mare, în care divinizează puterea banului și consumul de bunuri.

„Rinocerita” se propagă în noi, tăcută, cu tot cu efectele sale erozive.

În acest context, toate personajele piesei sunt atinse de boală, cu excepția lui Bérenger care conștientizează pericolul și se împotrivește.

Excesul arată cât de mult poate excela ființa umană în ceea ce privește capacitatea de a face rău. Fiecare dintre noi poate deveni un monstru: „Monstrul  poate să iasă din noi. Putem avea cu toții față de monstru”, scria Ionesco în Between the life and the dream. Să nu uităm că în Apocalipsă, răul ia înfățișarea unui animal.

De când filosofia și știința există pe planeta Pământ, n-au reușit, cel puțin până acum, să stârpească acest rău pe care Istoria, neobosită, se încăpățânează să-l repete: cumplite conflicet în Algeria, Cambogia, Rwanda sau Bosnia, crime și tâlhării mai mari sau mai mici… Fiecare zi vine cu acumulări de atrocități și nenorociri de tot felul.

Se întâmplă pentru că e parte integrantă din noi ca acest rău, sub acoperirea căldurii și protecției trupului și spiritului nostru, să fie gata să se arate la cel mai mic îndemn.

În direcția propusă, acest rău al vremurilor antice dar și al celor moderne, această „rinocerită” nu e exprimă pe sine: nu ia nici forma unei măști, nu e vorba de machiaj, nici de coarne și cu atât mai puțin de întruchiparea unui animal. Nu există transformare fizică a personajelor, totul se întâmplă în trupurile lor; doar mai apare pe ici, pe colo, o sclipire de dedesubt ce se întrevede, apoi se poate recunoaște în cei de lângă… și chiar în public!

Dacă există în jurul meu, nu e niciun motiv să nu existe în mine. Ia oglinda, uită-te la tine: principalul tău inamic e în fața ta, exact acolo, înăuntrul tău! Lasă oglinda și observă: ce vezi? Mai întâi unul, apoi pe toți ceilalți. Fără țipete, fără urlete, fără agitație în fața unei asemenea revelații, doar liniște și o cvasi-imobilitate dată de propria perplexitate, surprindere, curiozitate, urmată de fascinație sau disperare în funcție de personaj.

Hazul și comedia  de la începutul investigațiilor în cazul „rinoceritei” vor lăsa loc, încet, încet, unor stări de îngrijorare, apoi de neliniște crescândă și teamă, iar în final de confuzie, pe măsură ce devenim cu toții alarmați de „rinocerită”. Scena finală completează o introspecție individual și colectivă.

În capacitatea lor de a face bine sau rău, oamenii folosesc deopotrivă forța și inteligența. La urma urmelor, prea civilizata și culta Germanie i-a generat pe Hitler și nazismul; Japonia cu ancestralele și sofisticatele sale tradiții este cea care a comis oribile atrocități în cel de-al doilea Război Mondial; Statele Unite ale Americii, națiunea democrației și libertății, este cea care a detonat bomba atomică la Hiroshima. Și am putea continua macabra listă cu alte exemple date de așa numite țări civilizate.

Iar dacă răul există (iar evidența n-o putem nega), opusul său, binele, trebuie și el să existe: asta vrea luptătorul imposibilului, Bérenger, să ne spună.

El devine și simbolul luptei împotriva tuturor formelor de inumanitate, nedreptate și obscurantism, fie că sunt individuale sa colective, în interiorul ființei sale sau în societate!

Bérenger aduce un plus valorilor precum prietenia, relațiile sociale, dragostea, reinventează „umanismul” pentru lumea obișnuită. El îndrăznește să gândească, să reziste și să ne invite pe noi toți să facem la fel. Îl face asta nebun, iar dacă l-am urma, am deveni și noi nebuni?” (Alain Timár)