Rinocerii, în vremurile consumatorismului

de Mircea Morariu

https://m.adevarul.ro/cultura/teatru/rinoceriiin-vremurile-consumatorismului-1_5c19e1b9df52022f75a55fa0/index.html?fbclid=IwAR0wFl-CLtMXCvhzBxoFJTQULpxBuLNO1A4-DQAzpfSzyjiwMwJGxhbqR9c

Eugène Ionesco a scris „Rinocerii“ în anul 1959. An în care şi-a făcut apariţia pentru întâia oară personajul Bérenger prin care, probabil, se exprimă cel mai bine eul autorului. Lunga carieră a respectivului personaj poate că se explică şi prin acest detaliu, deşi, interesant, în una dintre ultimele lui creaţii, personajul principal se cheamă Jean.

Jean, un nume generic, sinonimul omului comun, aflat în respectiva piesă la începutul unei călătorii care înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât iminenţa, inexorabilitatea întâlnirii cu moartea. 

După ce Ionesco a devenit indezirabil, din cauza declaraţiilor sale cu pronunţat, cu un din ce în ce mai categoric accent anticomunist, doar Rinocerii a mai fost admisă la reprezentare în majoritatea ţărilor din Estul Europei. Şi aceasta fiindcă Rinocerii era prezentată drept o piesă eminamente antifascistă. Aceasta în pofida avertismentelor clare ale dramaturgului din Note şi contra-note, avertismente care ne notificau limpede că Ionesco a dorit să ia atitudine  împotriva totalitarismelor de toate categoriile.

De la caracterul acesta, hai să-i spunem, „elastic“, al scrierii ionesciene a pornit, cred, regizorul francez Alain Timar în punerea în scenă de la Teatrul „Matei Vişniec“ din Suceava. Spectacol căruia îi semnează şi scenografia. Primul rinocer care străbate scena, acompaniat de un cântec vesel, sugerând, dar şi stimulând inconştienţa celor care pe urmă, rând pe rând, îi vor urma exemplul, îi vor dobândi forma şi obiceiurile, este gras, gonflabil, şi împinge un coş mare, asemenea acelora pe care le utilizăm atunci când mergem la hypermarket. Încărcat până la refuz cu tot felul de produse. Asaltul final dat asupra lui Bérenger şi a lui Daisy, asalt căruia în cele din urmă fata îi cedează, singurul rezistent, ultimul om de pe lumea aceasta rămânând să fie Bérenger, se petrece tentându-i pe cei doi cu două astfel de coşuri burduşite de produse.

E drept, că încă de la începutul spectacolului, Bérenger, remarcabil jucat de tânărul actor Răzvan Bănuţ, este evident altfel. Mai întâi în opoziţie cu pretinsul lui bun prieten Jean, jucat cu o rigoare care deja trădează pustiirea sufletească de Cătălin Ştefan Mîndru. Jean este îmbrăcat hiper-corect, în costum negru, ca un funcţionar model, este oricând pregătit să emită judecăţi de valoare, sentinţe, să se prezinte drept etalon. Bérenger vine la serviciu cu hainele în neorânduială, şifonate, după o noapte petrecută în cine ştie ce bistrou de mâna a doua, nu prea ştie unde şi-a aninat cravata. Bérenger intră apoi în coliziune nu neapărat directă cu logicienii deveniţi logiciene (Clara Popadiuc şi Diana Lazăr), cu colegii şi colegele de birou, cu multă aplicaţie jucaţi de Cristina Florea (Doamna Dudard), Cosmin Panaite (Domnul Botard), Horia-Andrei Butnaru (Domnul Papillon), Clara Popadiuc (Doamna Boeuf), dar şi cu frumoasa lui iubită Daisy (Delu Lucaci). Aceasta jucând cu mult rafinament momentele de ezitare ale personajului. Relev deopotrivă impactul scenei ample a tangoului pentru care Alain Timar a ales  cum nu se poate mai bine celebra Historia de un amor.

Spaţiul de joc imaginat de acelaşi Alain Timar (câteva practicabile şi două panouri albe, cu funcţii delimitative tot mai evidente, se tot restrânge. Pregătind într-un anume fel momentul final în care îl vedem pe Bérenger înconjurat de coşurile de cumpărături evocate mai sus, prins ca într-o cursă. Din care izbuteşte totuşi să scape, afirmându-şi pe mai departe, sus şi tare dreptul de a gândi şi de a rămâne pe mai departe om.

Finalul are, admit, o anume spectaculozitate. Îi conferă carnaţie felul în care rosteşte profesiunea de credinţă şi jurământul lui de viaţă Bérenger, cum spuneam bine interpretat de Răzvan Bănuţ, însă mărturisesc că feţei vopsite, însângerate care face ca totul să rişte alunecarea în ilustrativism i-aş fi fi preferat o soluţie mai aproape de metafizic. Aşa cum a fost, de pildă, cea în favoarea căreia a optat în spectacolul lui montat în anul 2006 la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu regizorul Tompa Gábor.

Teatrul „Matei Vişniec“ din Suceava - RINOCERII de Eugène Ionesco; Traducerea: Vlad Zografi şi Vlad Russo; Regia: Alain Timar; Asistent scenografie şi light design: Sebastian Raţiu; Cu: Răzvan Bănuţ, Cătălin Ştefan Mîndru, Deli Lucaci, Cristina Florea, Cosmin Panaite, Clara Popadiuc, Diana Lazăr, Horia-Andrei Butnaru; Data reprezentaţiei: 15 decembrie 2018