„Titanicul” sau Groaza noastră cea de toate zilele - de Luana Popa

https://luanapopa.wordpress.com

https://www.crainou.ro

Teatru popular. Horror. Comedie. Teatru. Spectacol. Poveste. Poveste de viaţă. Poveste de familie. Poveste cu tâlc. Poveste cu povești. Poveste cu vampiri. Poveste cu oameni.

Vampirii sunt și ei oameni. Sau au fost. Poveste adaptată, rescrisă, reinterpretată. Poveste condensată plină de înțelesuri deghizate, ascunse în privirile neomenești, snoave și vorbe de duh rostite printre dinții de vampir.

Un spectacol bun este un spectacol care te face să gândești, un spectacol care îți ridică întrebări, un spectacol pe care ai vrea să-l diseci până la ultima replică, până la ultimul gest, până la ultimul detaliu. Într-un spectacol bun nu există nimic la întâmplare. Totul are un scop, un sens, un rost. „Titanicul” este un astfel de spectacol.

Spectacolul prezintă un episod aparent banal din viața unei familii. O familie de vampiri moldoveni. O fi de râs, o fi de plâns, o fi de-a râsu-plânsu’? Nu poți să nu zâmbești la ideea de familie de vampiri moldoveni. Ne-am obișnuit cu ideea de vampir din filme, mai mult decât din cărți, filme mai vechi sau mai noi, filme de artă sau filme pentru adolescenți. Vampirii ne atrag, ne seduc cu o putere magică care transcende vremurile. Au existat și există încă în folclorul românesc: strigoiul, moroiul, pricoliciul, samca, vârcolacul, personaje fantastice din mitologia românească, mai puțin cunoscute decât ruda lor vedetă vampirul hollywoodian, vampirul stilat cu gusturi fine şi averi pe măsura anilor de nefiinţă.

Dar să mă întorc la vampirii noștri moldoveni și la povestea la care ne-au făcut părtași. O familie tradițională, mamă, tată, fiii, o bunică, cumătri și copila lor, o vatră unde se fierb „fasolele”. Un magazin sătesc. Un vânzător. Un șobolan. Sărăcie. Nevoi. Suferințe mai vechi și mai noi. Destine. Zi de salariu. Așteptare. Așteptări.

O familie de vampiri în sărăcie. Dacă și pentru vampiri sunt vremuri grele, cum or fi pentru oameni? De ce suferă vampirii noștri de foame? Dacă vampirii se hrănesc cu sânge, n-or mai fi Oameni? Oameni de calitate care să asigure aportul nutrițional optim. Şi apoi coşmarul îngrozitor al Lenţei – în care se transformase în om.

Spectacolul atinge multe probleme ale unei părți a societății pe care alegem să n-o vedem. Le tratează cu mult umor. Umorul scriitorului Florin Lăzărescu ale cărui cuvinte se împletesc frumos, curat, surprinzând autenticul popular și umorul lui Cosmin Panaite care prin viziunea sa regizorală îmbracă cuvintele și-și conduce personajele în această lume de groază fantastico-rurală, o lume în care un Șobolan este etalon de prietenie și empatie.

Lenţa (Cristina Florea) are darul băuturii, bea să uite, bea să-şi înece amarul, bea şi-şi abuzează familia. Costeluş (Bogdan Amurăriţei), fiul ei, pare nătâng, poate de la bătăi și singurătate. Singurul său prieten este un Șobolan (Horia Andrei Butnaru). Nicu (Horia Andrei Butnaru), celălalt fiu, e la pușcărie. Întoarcerea în sânul familiei lasă să se înțeleagă o altă poveste tragică de familie. Pușcăria ca loc unde ai asigurate trei mese pe zi și de unde te întorci cu cunoștințe care să-ți asigure o viaţă bună afară şi un statut de necontestat. Bărbatul Lenţei (Costin Bucătaru) este o ființă anonimă, simpatică, mai tot timpul plecat și așteptat cu nerăbdare mai mult în ziua de salariu pentru bani și ceva de băut. Bunica Ioana (Diana Lazăr) o bătrână a cărei minte a rămas în trecut, cu spaimele și așteptările de odinioară. Cumetrii (Delu Lucaci şi Alexandru Marin) care se țin undeva deasupra familiei Lenţei căci ei „nu au în familie hoți”, dar nu se dau îndărăt de la o băută la ea în bătătură. Copilul cumătrilor (Diana Lazăr) care-și urmărește mama și o imită în tot ce face.

Fiecare interacțiune între personaje spune ceva – este în același timp o poveste de sine stătătoare şi parte dintr-o istorie mai mare.

Umorul facilitează interacțiunea cu un mesaj mai puțin comic, mai puțin plăcut. Groaza e doar în aparenţă provocată de vampiri şi apucăturile lor vampireşti.

Ritmul spectacolului este foarte atent construit. Îți dă timp să observi, să descoperi, să surprinzi subtilități ale textului, ale mediului, ale interpretării, fără să lâncezească, pentru a te smulge apoi contemplării și a te arunca în vârtejul întâmplărilor. Inserțiile muzicale contribuie la nuanțarea ritmului dar şi a poveștii spectacolului, îmbinând jocuri amuzante de cuvinte cu adevăruri mai puțin confortabile.

Spațiul de joc (curtea interioară a Hanului Domnesc) este gândit şi folosit cu foarte mare atenție la detalii, fiecare element existent fiind investit cu valoare simbolică – de la gardul de împrejmuire până la movila de pietre şi copaci. Spațiul natural a fost integrat şi își are rolul său foarte important. Câte o rază de soare se strecoară printre frunze şi luminează un anumit punct, o stăncuță aterizează printre actori şi-şi vede de treabă nestingherită şi nestingherind pe nimeni. Până şi zgomotele orașului au fost integrate cu cea mai fină acuratețe. Așteptați să auziți cum se suprapune sunetul ceasului din centrul orașului la oră fixă pe un anumit moment din spectacol.

Costeluş târşâindu-şi picioarele sleit de foame. Nana Lenţa înspăimântată, amenințătoare, suferindă, dominatoare, dominată, un întreg carusel emoțional. Șobolanul cu mișcările lui curioase şi de o tandrețe emoționantă. Bărbatul Lenţei supus nevestei, binevoitor cu copiii, șugubăț, dar cu o energie fantastică în lupta vampirească. Copila cu coasa ei mică, în permanență pusă pe năzbâtii. Cumătra cu talentul de-a da în bobi şi a-şi folosi coasa în cele mai nebănuite moduri. Bunica Ioana cu tot ce spune şi cum spune.

Iată un foarte scurt inventar de momente care-ţi rămân pe retină şi care îţi amintesc de altele, care te fac să zâmbești, să râzi, chiar dacă nu e întotdeauna râsul tău, să te gândești şi să te bucuri de acest spectacol şi să-ţi dorești să-l revezi.

Povestea vampirilor moldoveni este o poveste profund umană, a relațiilor de familie, a abuzurilor, a supraviețuirii, a supărărilor pe care le duci în spate o viaţă, a speranțelor îngropate de lipsuri. O poveste de groază, groaza noastră cea de toate zilele.

„Titanicul” o producţie a Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava

Echipa de producție:

Autor: Florin Lăzărescu

Regia: Cosmin Panaite