„Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” - Luana Popa

de Luana Popa

Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” de Federico García Lorca, în regia lui Zalán Zakariás, este cel mai nou spectacol produs de Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava.

Povestea este simplă, tatăl îngropat în datorii (Cătălin Ştefan Mândru) găseşte salvarea în măritişul fetei – Rosita (Clara Popadiuc) cu un individ bogat – Don Cristóbal (Răzvan Bănuţ). De aici se rostogoleşte acţiunea şi personajele se precipită în tot felul de situaţii comice. Dincolo de a fi doar o farsă, spectacolul lasă să se întrevadă prin construcţia personajelor şi alte poveşti, poveşti secundare ale locului şi a locuitorilor lor, ale relaţiilor şi evoluţiei lor.

Rosita vrea să se mărite, dar cu cel pe care îl iubeşte – Cocoliche (Horia Andrei Butnaru) care la rândul lui o iubeşte pe ea, dar e sărac lipit pământului, astfel că această căsătorie este respinsă de tatăl tinerei.

Rosita nu este doar tânăra ingenuă, îmbătată de romantism, îndrăgostită, care se lasă purtată de destinul pe care i-l pregăteşte tatăl său. Rosita are un trecut, a mai fost îndrăgostită, a suferit când a fost părăsită şi caută/ improvizează soluţii. Rosita este profund umană în trăiri, în reacţii, în tot ceea ce face. Spre desosebire de Don Cristóbal, care „nu este om”, dar care are totuşi apucături omeneşti.

Don Cristóbal adaugă o nouă dimensiune tipologiei personajului negativ – bogatul bădăran care deţine puterea şi obţine întotdeauna ce-şi doreşte indiferent de consecinţe. Are o aură de basm, prezenţa sa se face simţită şi auzită înainte de a fi văzută. E un soi de zmeu/căpcăun cibernetic cu puteri supranaturale, are un acolit umil, servil şi sperios (Bogdan Amurăriţei), „are capul din lemn”, o măciucă pe care doar el o poate ridica şi un apetit pantagruelic care îi provoacă câte un scurtcircut de fiecare dată când bea licoarea bahică.

Currito (Cosmin Panaite) este un personaj plin de umor, o combinaţie de elemente ce amintesc de eroi de legendă (Zorro, Călăreţul singuratic, Mărgelatu), încearcă să îşi ascundă identitatea, dar este recunoscut de toţi. Currito bântuie scena observând din umbră desfăşurarea evenimentelor, dar iubirea pentru Rosita îl aruncă în mijlocul evenimentelor, devenind un instrument în planul de salvare al miresei nefericite. Pe lângă capa şi pălăria (îi lipseşte masca) specifice personajelor justiţiare, costumul său mai adaugă un văl de mister prin faptul că jumătate din ţinuta sa e în dungile alb negre specifice deţinuţilor. Ce istorii ascunde personajul misterios dincolo de identitatea sa? Prin ce peripeţii şi aventuri a trecut Currito până la momentul întoarcerii sale în locurile natale?

Espantanublos – cârciumarul şi Pisălogul – cizmarul (Cătălin Ştefan Mîndru), Figaro – bărbierul (Alexandru Marin), flăcăii (Alexandru Marin şi Bogdan Amurăriţei) sunt personaje secundare care crează o unitate de timp şi spaţiu, invită spectatorul să simtă atmosfera comunităţii şi dau materialitate unei poveşti cu accente supranaturale.

Personajele fantastice cărora le dau viaţă Cristina Florea (Țânțarul), Diana Lazăr (asistenta Țânțarului, zână, spiriduş, spiritul vântului sau un nor rătăcit, meduză sau caracatiță – cel mai misterios dintre personaje) și Delu Lucaci (Ora/Timpul) formează un soi de cor antic care supervizează întâmplările, dar care intervin părtinitoare în desfășurarea lucrurilor. Intervențiile lor, deși minimale, sunt savuroase şi crează nevoia de mai multă interacțiune.

Costumele Corinei Grămoşteanu sunt prin ele însele un spectacol. Atent concepute, nu doar îmbracă personajele ci le definesc, le subliniază detaliile structurale şi invită spectatorul să descopere povestea nespusă, tandreţea şi sensibilitatea fiecarui personaj, ceea ce nu se vede dintr-o singură privire.

Dincolo de comicul situaţiilor, de comicul interpretării, de comicul machiajului exagerat care dă impresia că personajele sunt nişte marionete în mărime naturală, comicul spectacolului sporeşte şi prin modul ingenios în care regizorul Zalán Zakariás a ales să folosească fiecare element din spaţiul de joc/joacă.

Spectacolul este o comedie curată, antrenantă, care bucură şi dă ocazia unei întoarceri în timp, dă ocazia imaginaţiei să proiecteze o epocă în care trupele de teatru ambulant reuşeau să adune comunitatea în jurul unui spectacol, adaptându-se la locurile şi oamenii pe care-i întalneau. „Tragicomedia lui Don Cristóbal și a Rositei” aminteşte de acest moment din istoria teatrului, dar se desprinde din epocă şi se transpune în vremurile noastre.

Echipa de producţie: regia Zalán Zakariás, scenografia Corina Grămoșteanu, compozitorul Csiki Csaba, traducerea şi adaptarea Lavinia Seiciuc.

Distribuţia: Bogdan Amurăriței (Servitorul / Un flăcău), Răzvan Bănuț (Don Cristóbal), Horia Andrei Butnaru (Cocoliche), Cristina Florea (Țânțarul), Diana Lazăr (Caracatița), Delu Lucaci (O oră), Alexandru Marin (Fígaro, Un flăcău), Cătălin Ștefan Mîndru (Tatăl Rositei / Espantanublos / Pisălogu’), Cosmin Panaite (Currito), Clara Popadiuc (Rosita).