Vineri, 15 septembrie, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava va deschide Stagiunea 2023-2024, care marchează și opt ani de la înființarea acestei instituții culturale dorită de mulți suceveni.
Anunțul, făcut cu mare emoție de echipa teatrului sucevean, în conferința de presă de miercuri, a fost completat și cu informații despre participarea la festivaluri importante din țară și de peste hotare, precum și de punerea în scenă a unei noi piese de teatru, a cărei premieră va avea loc la finele anului.
„După succesul înregistrat de actorii Teatrului Municipal <Matei Vișniec> Suceava la Avignon, în Festivalul Internațional de Teatru desfășurat în perioada 7-26 iulie 2023, și la cererea publicului sucevean, am programat cele două spectacole prezente în festival, <Rinocerii> și <Occident Express>:
- Vineri, 15 septembrie, ora 19:00, va bate primul gong al Stagiunii 2023-2024 cu spectacolul <Rinocerii> de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár.