• Acasă
  • Anunțuri
  • Angajări
  • REGULAMENTUL OFICIAL DE PARTICIPARE LA SPECTACOLELE SI EVENIMENTELE TEATRULUI MUNICIPAL „MATEI VISNIEC”

Angajări

REGULAMENTUL OFICIAL DE PARTICIPARE LA SPECTACOLELE SI EVENIMENTELE TEATRULUI MUNICIPAL „MATEI VISNIEC”

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” aduce în atenţia dumneavoastră următoarele reguli de participare la spectacolele şi evenimentele teatrului. Aceste reguli au caracter obligatoriu pentru fiecare persoană care participă la oricare dintre spectacolele teatrului.

Participarea la spectacolele şi evenimentele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” înseamnă pentru spectatori obligația de a respecta prezentul regulament în incinta teatrului. În cazul nerespectării acestor reguli, teatrul îşi rezervă dreptul de a refuza accesul persoanelor sau de a le exclude de la evenimentele desfăşurate în sălile şi spaţiile teatrului, fără a avea obligaţia de a restitui contravaloarea biletului.

Accesul publicului la spectacolele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” se face exclusiv pe baza biletelor sau a invitațiilor.  Biletele pot fi achiziţionate în incinta teatrului, în limita locurilor disponibile. 


REZERVĂRI DE BILETE

Pentru spectacolele Teatrului Municipal „Matei Vișniec” se pot face rezervări de bilete la telefon: 0759048677. Rezervările sunt valabile 72 de ore, iar locul în sala de spectacol este garantat doar prin cumpărarea biletului.

 

RESTRICŢII DE VÂRSTĂ

Anumite producţii ale Teatrului Municipal „Matei Vișniec” pot conţine mesaje nerecomandate unui anumit segment de vârstă, caz în care acest avertisment este menţionat pe afişul producţiei respective şi pe website-ul oficial al instituţiei. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a refuza accesul în sala de spectacol pentru categoriile de vârstă vizate de respectivul mesaj.
Intrarea copiilor sub 3 ani în sălile de spectacol nu este permisă decât în cazul spectacolelelor pentru copii.

 

ACCESUL ÎN SĂLILE DE SPECTACOL

Din respect pentru spectator și artiști, accesul publicului după ora de începere a spectacolului nu este permis, cu excepţia spectacolelor cu pauză (în cazul acestora, accesul poate fi făcut pe durata pauzei).
Neprezentarea la timp la spectacol nu dă dreptul la rambursarea biletului sau la utilizarea sa la o reprezentaţie ulterioară.

 

FACILITĂŢI PENTRU PERSOANELE CU DIZABILITĂŢI

Teatrul „Matei Vișniec” pune la dispoziţie locuri pentru adulţii și copiii cu handicap grav şi accentuat şi însoţitorii lor. Intrarea acestora se face gratuit, în urma unor rezervări în prealabil la telefonul 0759048677Adultul cu handicap mediu şi uşor beneficiază de bilete de intrare în aceleaşi condiţii ca elevii, studenţii şi pensionarii, în limita locurilor disponibile. Biletele se oferă doar pe baza unei rezervări în prealabil, rezervare valabilă 48 ore din momentul înregistrării ei.

Biletele pentru persoanele cu dizabilități pot fi achiziţionate exlusiv pe baza documentelor justificative , care trebuie prezentate și la intrarea în sală. În caz contrar, Teatrului Municipal „Matei Vișniec” nu va permite accesul acestuia, fără a rambursa eventuala contravaloare a biletului respectiv.

 

PREZENŢA ÎN SĂLILE DE SPECTACOL

Spectatorii se obligă să respecte regulile de bună purtare, să menţină ordinea publică şi standardele de conduită acceptate, reglementările de securitate şi de siguranţă antiincendiu şi să se conformeze ordinelor şi regulilor Teatrului Municipal „Matei Vișniec” şi / sau ale organelor de drept.

Prin prezenţa la spectacolele şi evenimentele Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, spectatorul acceptă să fie filmat şi / sau fotografiat în timpul acestora de către persoane autorizate de teatru şi permite utilizarea înregistrărilor foto / video / audio în scopuri promoţionale.

 

ÎN INCINTA TEATRULUI MUNICIPAL „MATEI VISNIEC” SUNT STRICT INTERZISE URMĂTOARELE:

- fotografierea, filmarea sau înregistrarea audio a spectacolelor de teatru, fără un acord prealabil din partea conducerii; reprezentanţii Teatrului Municipal „Matei Vișniec” sau agenţii de poliţie au dreptul să excludă din săli persoanele care încalcă aceste reguli;

- folosirea telefoanelor mobile, pe toată durata de desfăşurare a spectacolului / evenimentului, pentru asigurarea confortului celorlaţi spectatori şi desfăşurarea în condiţii optime a respectivului spectacol / eveniment;

- fumatul în interiorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec” (inclusiv ţigarete medicinale sau electronice);

- accesul persoanelor aflate în stare de ebrietate;

- accesul animalelor în interiorul Teatrului Municipal „Matei Vișniec”;

- accesul în sălile de spectacol cu orice tip de alimente, băuturi colorate sau carbogazoase, băuturi alcoolice;

- accesul în incinta teatrului cu lanterne laser, obiecte contondente sau ascuţite, substanţe toxice, substanţe psihotrope sau arme; Teatrul Municipal „Matei Vișniec” îşi rezervă dreptul de a efectua controale de securitate la intrare, prin personal specializat;

- aruncarea oricărui obiect în scenă sau în sală, săvârşirea acţiunilor care încalcă ordinea şi periclitează desfăşurarea evenimentelor;

- comportamentul agresiv, limbajul vulgar şi abuziv, ameninţările, tonul ridicat faţă de ceilalţi spectatori sau reprezentanţi ai teatrului;

- efectuarea actelor de comerţ de orice tip sau distribuirea de materiale cu conţinut informaţional şi / sau publicitar, fară acordul scris al conducerii.

Reprezentanţii Teatrului Municipal „Matei Vișniec” îşi rezervă dreptul de a interveni, în oricare dintre aceste situaţii, în scopul respectării celor de mai sus.

 

MODIFICAREA PROGRAMULUI DE SPECTACOLE

În caz de îmbolnăvire a unui actor, caz fortuit sau în caz de forţă majoră, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” îşi rezervă dreptul de a face modificări în programul de spectacole, iar biletele vândute pot fi rambursate sau reînnoite pentru o altă reprezentaţie.
Programul de spectacole al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a programului este disponibilă pe www.teatrulmateivisniec.ro.


Amintim publicului că Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava  este singurul producător, titular al drepturilor de autor şi drepturilor conexe din spectacole şi ale spectacolelor prezentate de către acesta, prin urmare îşi rezervă dreptul de a-şi apăra interesele prin toate mijloacele prevăzute de lege.

           

 

DIRECTOR GENERAL

 

Carmen Veronica Steiciuc

 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava