A patra zi de festival debutează la Sala Auditorium „Joseph Smichdt” a USV cu Lumea, odată ca niciodată...
a cântat și poveztit Doina Lavric Parghel.
Ținuta scenică: Victoria Zidaru
Doina Lavric-Parghel este o voce unică în peisajul cultural românesc. Artista povestește cântat, cântă poveşti şi rosteşte descântece. Artista este născută la Lişna-Dorohoi, la 8 kilometri de Livenii lui George Enescu și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava în anul 1979, apoi, timp de peste două decenii, a fost profesoară de limba română în Suceava.
A fost perioada în care a cules folclor și l-a prelucrat în stilul său inconfundabil, acompaniindu-se la cobză. În toată această perioadă, a cântat, a spus povești şi a obţinut distincţii, care îi confirmă preocuparea pentru păstrarea purităţii formelor pe care le valorifică în repertoriul propriu, a înregistrat albume colective, individuale, discuri cu colinde de Crăciun şi de Paşte.
Între anii 2005-2010 Doina Lavric-Parghel a cântat alături de Grigore Leşe, în săli de teatru, filarmonici, catedrale, biserici, pe scene din ţară ori din străinătate: Berlin, Frankfurt, Varşovia, Cernăuţi, Chişinău, Basel, Paris, Santiago de Compostela, Morelia, Shanghai, iar în 2012 apare discul „Poveste din Bucovina”, care este dedicat părinților săi și este însoţit de un album grafic impresionant, realizat de Virgiliu Parghel, pictor şi grafician consacrat.
Arhaismul textelor din cântecele sale este cuceritor. Prin poveștile și cântecele sale Doina Lavric-Parghel reînvie o lume străveche. Pentru unii, e lumea bunicilor cu care au crescut, iar pentru alții e o lume la care nu au avut vreodată acces. Indiferent în care categorie te afli, un concert al Doinei Lavric-Parghel este ca o călătorie în timp.
„Doina Lavric, autoarea Poveṣtii din Bucovina, nu lasă nicio îndoială privitorului, dar mai ales ascultătorului, nu doar că vine din ţara de poveste despre care cântă, cu glasul ṣi cu cobza, ci ṣi că are în fiinṭa ei o demnitate princiară, tocmai potrivită pentru a doini ṣi a descânta. (...). Iar acest tip de prestaṭie creează un alt timp, cel nesfârṣit, al legendei, cu curgerea sa lentă, în care este atras hipnotic spectatorul. Mi-o pot uṣor închipui cum, profesoară prin satele din jurul Sucevei, îi învăṭa pe copii frumoasa rostire românească, asemenea părinṭilor ei, dascăli de ṭară. Astfel a adunat legendele, cântecele ṣi povestirile orale, pe care le-a alăturat textelor alese din culegerile de folclor. Doina Lavric cântă ṣi rosteṣte cu prestanṭa cu care se oficiază, chiar ṣi când spune povestea comică a nevestei leneṣe, bătute de bărbat, sub pretextul pedepsirii pieii fermecate, care ar fi trebuit să facă treaba în casă. Iar acest tip de prestaṭie creează un alt timp, cel nesfârṣit, al legendei, cu curgerea sa lentă, în care este atras hipnotic spectatorul. Doina Lavric slujeṣte folclorul autentic, situat atât de departe de cel lipsit de bun-gust ṣi poluat ideologic, care supravieṭuieṣte încă epocii comuniste.” - Sanda Vişan, fragment din cronica în revista TEATRUL AZI, nr. 11/2013.
De la ora 18:00 - la Casa de Cultură a Sindicatelor, Spectatorul condamnat la moarte, după Matei Vișniec -
Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu
Cu Marius Manole și Carmen Tănase
Echipa de producție:
Regia: Antonella Cornici
Scenografia: Mădălina Alexandra Mihai
Light Design: Lucian Moga
Sound Design: Alexandru Agafiței
Distribuția:
Procuror - Marius Manole
Judecător – Carmen Tănase
Avocatul apărării - Vlad Bînzoiu
Grefier – Bogdan Ujeniuc
Spectatoare – Marcu Evelyn
Orbul - Daniel Popa
Fata cu cafele – Ana-Maria Fasolă
Martor 1 – Liță Ștefan
Garderobieră – Marina Fluerașu
Fotograf Alexandra Ungureanu – Mădălina Costinela Borș
În sala de teatru s-a comis o crimă. Nu, nu avut loc pe scenă sub atenta supervizare a regizorului și a actorilor. Este cât se poate de real. Un spectator este ucigașul, iar toate dovezile arată că el ar fi vinovat. Procesul are loc aici și acum. Spectatorul este condamnat la moarte, dar va trebui să își recunoască fapta. Voi sunteți martorii, iar acum este momentul să veniți în față și să spuneți dacă ați văzut ceva suspect.
La ora 20:00 Sala Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava - Naufragiat! Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont (povestite de el însuși), de Donald Margulies - Teatrul „Maria Filotti” Brăila
Echipa de producție:
Traducerea: Corina Moise
Adaptarea: Andrei Huțuleac
Regia: Andriei Hutuleac
Scenografia: Maria Nicola
Light Design: Lucian Moga
Distribuţia:
Louis de Rougemont – Ciprian Chiricheș
Bruno (un câine) - Nicholas Cațianis JR.
Căpitanul Jensen – Blanca Doba
Yamba – Corina Borș
„NAUFRAGIAT! este rezultatul unui efort colectiv de a aduce în lumina reflectoarelor textul lui Donald Margulies, montat în premieră în România. Alături de actorii Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Nicholas Cațianis, Corina Borș, împreună cu scenografa Maria Nicola și light-designer-ul Lucian Moga, susținuți cu profesionalism de corpul tehnic al teatrului, am încercat să oferim publicului șansa de a se reîndrăgosti de un teatru curat, capabil să spună povești coerente, inteligibile și care emoționeză un spectru cât mai larg de spectatori, indiferent de vârstă sau de nivelul de educație. Îmi place să cred că am făcut un spectacol care se adresează celor mulți fără a sacrifica în niciun fel elementul altitudinar care le vorbește celor puțini”. - Andrei Huțuleac, regizor.
Seara s-a încheiat la Art Rock Caffe cu un concert de blues ardelenesc - Nightlosers.
Nightlosers este o trupă înfiinţată în Cluj-Napoca în 1994, care cântă blues ardelenesc, un fel de etno-blues postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt presărate cu intervenţii etno ale minorităților conlocuitoare, mai ales cele din Transilvania. Fac un amestec delicios de muzică blues și populară cu un groove jazz-funky pe deasupra și mult umor.
Muzica NIGHTLOSERS este plină de surprize și turnuri originale.
În cei peste 25 de ani de existenţă, formaţia NIGHTLOSERS a susţinut concerte organizate în mai toate ţările din Europa, dar şi în Statele Unite, Canada, India, Cuba, Israel. În România, grupul este cunoscut, în special, graţie unor piese precum „Beţivan ratat” şi „Dragostea-i ca şi o râie”, care reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei, prezent la rândul lui în concertele formaţiei.
Trupa Nightlosers este compusă în prezent din Hanno Hoefer, Jimi Laco, Lucian Pop, Grunzo Geza, Péter Attila şi Claudiu Purcarin.
Formaţia a lansat patru albume de studio – „Sitting On Top Of The World” (1994), „Plum Brandy Blues” (1998), „Rhythm & Bulz” (2004) şi „Cinste lor” (2013).