• Acasă
  • Evenimente
  • Great Freedom (Grosse Freiheit) - 2 aprilie, ora 19:00 - LUX FILM DAYS 2022 (2 și 3 aprilie) - intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Evenimente

Great Freedom (Grosse Freiheit) - 2 aprilie, ora 19:00 - LUX FILM DAYS 2022 (2 și 3 aprilie) - intrarea liberă în limita locurilor disponibile

Great Freedom (Grosse Freiheit),  este o coproducție Austria/Germania. Filmul a fost produs de FreibeuterFilm (A) și Rohfilm Productions (DE) în anul 2021 și va rula pe ecranul sălii de Spectacole a TMMVS, sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 19:00. Filmul are o durată de 116 minute.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Sinopsis:

În Germania postbelică, Hans este încarcerat, din nou și din nou, pentru că este homosexual. Dorința lui de libertate se lovește sistematic și frustrant de alineatul 175 din Codul Penal german, atunci când autoritățile constată că îl încalcă. Singura relație stabilă din viața lui devine cea cu colegul lui de celulă, Viktor, condamnat pentru crimă. Relația lor începe ca o repulsie și evoluează de-a lungul timpului, devenind ceva ce poate fi numit „dragoste”.

Filmul în prim-plan:

Regizorul austriac Sebastian Meise e la al doilea lung-metraj, care a avut premiera la Cannes, la secțiunea Un Certain Regard, unde a și câștigat, de altfel, Premiul Juriului. De atunci, pelicula continuă să strângă premii în circuitul festivalurilor internaționale.

Franz Rogowski este unul dintre cei mai interesanți tineri actori din prezent. Cu fiecare rol, adaugă fațete și subtilități noi și stranii tehnicii sale actoricești, aidoma unor elemente chimice care nu au fost încă clasificate. A interpretat un personaj violent (în Victoria), un erou romantic și tragic (în Transit) și, acum, în Great Freedom, joacă rolul unui personaj plin de virtuți.

Personajul lui Rogowski, Hans Hoffmann, este exemplul tipic al omului obișnuit care, „fără să fi făcut nimic rău, se pomeni într-o dimineață arestat”, pentru a cita faimoasa frază cu care începe „Procesul” lui Franz Kafka. Presupusa „infracțiune” comisă de Hans este întreținerea de relații homosexuale.

Great Freedom este un film care atinge echilibrul perfect dintre mai multe teme și fire narative. Pelicula examinează în profunzime istoria postbelică a Germaniei, viața homosexualilor înainte de dezincriminare și modul în care logica ucigătoare a încarcerării creează o închisoare mentală, făcând ca închisoarea fizică să devină aproape lipsită de importanță. Great Freedom nu zăbovește asupra motivelor pentru care Germania a rămas atât de intolerantă după victoria Aliaților, dar, în mod fascinant, acest lucru nu este perceput drept o omisiune stângace. Meise nu se zgârcește cu ingredientele mai tradiționale și satisfăcătoare ale unui „film de închisoare”. Ba chiar și le însușește în scopuri proprii: avem parte de încăierări în „curtea interioară”, de nopți petrecute la „carceră” și de aluzii la o posibilă evadare. Iar experiența nu e întrutotul deprimantă: filmul are grație și, Dumnezeule!, are o doză sănătoasă de sex.

În trei fire narative care se întrepătrund aidoma unei matrioșci, Hans se regăsește de fiecare dată în aceeași închisoare de maximă securitate pentru că a comis, de fiecare dată, acte de natură homosexuală. Este pedepsit pentru că a fost prins asupra faptei – nu avem de-a face cu o poliție orwelliană a gândirii. Un personaj care apare în fiecare perioadă istorică – 1945, 1957 și 1968 (anul anterior dezincriminării) – este Viktor, interpretat de la fel de apreciatul actor austriac Georg Friedrich. Viktor ispășește o pedeapsă cu închisoarea pe viață pentru crimă și este, cel puțin la început, un homofob feroce. Relația dintre cei doi bărbați evoluează în mod fascinant, pentru a deveni ceva care e aproape, dar nu pe deplin, o legătură romantică.

David Katz, Cineuropa

LUX - Premiul European pentru Film al Publicului (pe scurt, Premiul Publicului LUX) a fost introdus în 2020 și este decernat în fiecare an de Parlamentul European și de European Film Academy, în parteneriat cu Comisia Europeană și cu Europa Cinemas.

Acest premiu are la bază Premiul LUXFILM, premiul pentru film al Parlamentului European, creat în 2007 ca simbol al angajamentului Parlamentului European pentru cultură, și People’s Choice Award, decernat de European Film Academy.

Precum predecesorul său LUXFILM, Premiul LUX creează punți culturale în întreaga Europă, aducând în prim-plan filme care ating teme aflate în centrul dezbaterii publice europene.

Premiul urmărește să apropie cetățenii de sfera politică și invită publicul european să joace un rol activ și să își voteze filmele preferate.

LUX - Premiul European pentru Film al Publicului (pe scurt, Premiul Publicului LUX) a fost introdus în 2020 și este decernat în fiecare an de Parlamentul European și de European Film Academy, în parteneriat cu Comisia Europeană și cu Europa Cinemas.

Acest premiu are la bază Premiul LUXFILM, premiul pentru film al Parlamentului European, creat în 2007 ca simbol al angajamentului Parlamentului European pentru cultură, și People’s Choice Award, decernat de European Film Academy.

Precum predecesorul său LUXFILM, Premiul LUX creează punți culturale în întreaga Europă, aducând în prim-plan filme care ating teme aflate în centrul dezbaterii publice europene.

Premiul urmărește să apropie cetățenii de sfera politică și invită publicul european să joace un rol activ și să își voteze filmele preferate.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava