Evenimente

SUCEAVA - ORAȘ CETATE

SUCEAVA - ORAȘ CETATE

În anul „Ciprian Porumbescu 2023” Teatrul Municipal "Matei Vișniec" Suceava în parteneriat cu Direcția Județeană pentru Cultură Suceava, Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Organizația Institutul Bucovina, Academia PIM și Galeria Zamca va organiza vineri, 10 februarie 2023, de la ora 12:00, în spațiul expozițional situat la etajul al 3-lea al teatrului evenimentul SUCEAVA - ORAȘ CETATE, expoziție de artă fotografică a artistului Dimitrie Balint.

Evenimentul este prilejuit de celebrarea a 635 ani de atestare documentară a orașului Suceava.

Cetatea Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388, scris în slava veche, în timpul domniei voievodului moldovean Petru al II-lea Mușat (1375-1391), și adresat regelui Poloniei.

Documentul se încheie cu textul „... Și s-a scris cartea în Cetatea Sucevei, luni, în întâia săptămână a Postului sub pecetea noastră, în anul nașterii Domnului 1388”. Cetatea este menționată și în alte documente moldovenești din 1393 și 1395.

În cadrul evenimentului SUCEAVA - ORAȘ CETATE va avea loc vernisajul expoziției de artă fotografică a artistului Dimitrie Balint, precum și lansarea albumului de fotografii „Suceava - foto Balint” al acestuia.

Cu această ocazie vor susține alocuțiuni maestrul Mihai Pânzare PIM, cunoscutul grafician și caricaturist sucevean, și criticul de artă drd. Delia Ioana Leizeriuc, Delia Ioana Leizeriuc, consilier la DJC SUCEAVA.

Dimitrie Balint, născut în 16 septembrie 1930, în comuna suceveană Șcheia este un prețios „cronicar în imagini al urbei”. În anii ’70 se număra printre primii fotografi profesioniști care au realizat imagini color la Suceava datorită participării sale la cursuri de specializare pentru foto color în Germania de Est.

Dimitrie Balint a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, lucrările sale fiind expuse la Budapesta, Praga, Varșovia și Berlin unde a primit premii importante, în Ungaria și Germania obținând premiul I.

Expozitiile de artă fotografică ale artistului fotograf Dimitrie Balint sunt foarte apreciate de publicul sucevean, exponatele sale reprezentând „o zestre” inestimabilă pentru generațiile următoare.

Evenimentul beneficiază de intrare liberă, în limita locurilor disponibile.

Expoziția va fi putea fi vizitată în perioada 10-28 februarie 2023.

Vă așteptăm, cu drag, să vă bucurați ochii și sufletele cu o porție de artă și frumos!


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava