• Acasă
  • Evenimente
  • ZILELE TEATRULUI MATEI VIȘNIEC 2022 - REÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Evenimente

ZILELE TEATRULUI MATEI VIȘNIEC 2022 - REÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

ZILELE TEATRULUI MATEI VIȘNIEC 2022 - REÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Ca în fiecare an, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava organizează în luna mai festivalul internațional de teatru, devenit deja tradiție la Suceava, Zilele Teatrului Matei Vișniec 2022. Evenimentul se află la cea de-a VI-a ediție și va fi organizat în perioada 20 – 29 mai, iar tema propusă anul acesta este Reîmprospătarea memoriei.

Ne propunem să venim în întâmpinarea publicului sucevean cu spectacole pe scenă și în aer liber, conferințe și dezbateri despre teatru, cu invitați de excepție, spectacole pentru copii, comedii, spectacole muzicale, instalații, spectacole clasice, concerte, lansări de carte și, sperăm ca ediția de anul acesta a Zilele Teatrului Matei Vișniec să ne aducă cu un pas mai aproape de educație și cultură, pe de o parte, și de comunitate, pe de cealaltă parte.

Invitatul special al Zilele Teatrului Matei Vișniec este, ca în fiecare an, dramaturgul Matei Vișniec. Actorii teatrului sucevean vor deschide oficial festivalul cu premiera spectacolului Întoarcerea acasă, de Matei Vișniec, în regia lui Botond Nagy.

Nume importante ale culturii teatrale românești vor face parte dintre invitații de onoare ai festivalului: Oltița Cîntec, Claudiu Groza, Călin Ciobotari, Botond Nagy, Cristian Hadji-Culea, Alexandru Vasilachi, Bogdan Crețu, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Oana Leahu, Carmen Mihalache, Radu Nichifor, Tamara Constantinescu, Mihaela Panaite.

De asemenea, vor fi prezenți în cadrul festivalului de anul acesta invitați de seamă din străinătate precum: Alain Timár, Joseph Benoît Courvoisier, Jerome Carasou, Laure Hinkel, Nickolas James Awde Hill, Neda Nejdana, Marchak Iuri Myhailovici, Petru Hadârcă, și Alexandru Grecu.

Chiar de la intrarea în teatru, în foaier, Expoziția de fotografie - Emoții în teatru de Amedeia Vițega îi așteaptă pe spectatori, fiind disponibilă pentru vizitare, cu intrare liberă, în fiecare zi a festivalului.

A pleca, a reveni - dezbatere despre problemele diasporei românești, programată în data de 21 mai, la ora 11:00, este un eveniment ce va fi moderat de Mihaela Crăciun, director TVR Internațional, cu invitatul special dramaturgul Matei Vișniec și vor participa directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, Republica Moldova - domnul Petru Hadârcă și jurnalistul român Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți - Ucraina.

Conferința Reîmprospătarea Memoriei, programată în data de 21 mai, la ora 12:00, este un eveniment de o amploare extraordinară ce va fi moderat de invitatul nostru special Matei Vișniec și la care vor participa critici de teatru, directori ai instituțiilor teatrale, scriitori și regizori de renume atât din țară cât și din străinătate.

În programul festivalului vom regăsi și o dublă lansare de carte: cea a scriitorului Bogdan Crețu cu romanul „Nichita. Poetul ca și soldatul” și cea a dramaturgului Matei Vișniec cu romanul „Un secol de ceață”, proaspăt apărut la editura Polirom.

Componenta francofonă este prezentă în festival cu evenimentul „Discurs critic și variație lingvistică – Practica traducerii și interpretării textului literar” care este organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” în parteneriat cu Alianța Franceză Suceava.

Cei mai mici dintre admiratorii noștri sunt invitați cu bucurie la spectacolele pentru copii care se vor juca atât în aer liber, în Parcul de Agrement Tătărași, la Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, cât și pe scena teatrului sucevean: „Stația clovnilor” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” din Iași, „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” de la Teatrul Muzical Dramatic „Olga Kobileanska” Cernăuți – Ucraina, „Capra cu trei iezi” și „Rămășagul lui Păcală” de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani.

PiSiCi, spectacolul concert al Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava care ne-a încântat de atâtea ori cu poveștile lui pline de umor și unul dintre cele mai apreciate de publicul sucevean, va fi o prezență deosebită în festival deoarece pisicile sucevene, împreună cu formația Fără Zahăr, ne propun și lansarea CD – ului cu muzica din spectacol.

Comedii, povești, spectacole pentru copii, adolescenți și adulți, spectacole muzicale, clasice și contemporane, lansări de carte, concerte, expoziții de fotografie și pictură, conferințe și dezbateri, toate acestea se vor întâmpla pe parcursul a 10 zile, timp în care vă invităm să fiți alături de noi și să vă bucurați de teatru și de artă.

Participanți: Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, Teatrul Muzical Dramatic „Olga Kobileanska” Cernăuți, Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul” Iași, Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” Botoșani, Teatrul Satiricus „Ion Luca Caragiale” Chișinău, Teatrul Nottara București, Teatrul Studențesc Fabulinus Suceava, Asociația Un concept Luna, Alianța Franceză Suceava, Mihaela Michailov, Katia Pascariu, Maria Răducanu, Corina Răducanu și Eugen Dumitrescu, Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Anca Hanu, Cristi Rigman, Dumitriana Condurache și Andrei Grigore Sava, Lucia Pușcașu și Oana Hrișcă, Neda Nejdana, Radu Ghilaș, Cornel Angelescu, Sebastian Rațiu, Alexandra Vieru, Amedeia Vițega.

Organizatori: Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Primăria Municipiului Suceava, Consiliul Local Suceava.

Parteneri de eveniment: Școala Doctorală de Teatru Iași, Alianța Franceză Suceava, Radio France Internationale, Crai Nou, Librăria Cărturești Suceava, TPL Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural Bucovina, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Casa de Cultură a studenților Suceava, Art Rock Café, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Centrul de Arhitectură, Cultură Urbană și Peisaj „Uzina de Apă" Suceava.

Sponsori: Fundația Umanitară ASSIST, AQUA Carpatica, Delicitate, RAI ONO IMPEX SRL, Domeniile Sâmburești, Energo Sistem Distribuție, Queen Concept Flower, EDU MAX Centru de Dezvoltare Personala si Profesionala, Bermas Suceava, Darex Auto, Facos, Rogelya, Bacania Boiereasca, Urban Street Food & Bar, MOBEXPERT, LustExpert, Selgros Romania, Taco Loco Suceava, Parfums de Sofia, Container Street Food.

Parteneri media: TVR Internațional, TVR Iași, Crai Nou, Monitorul de Suceava, Televiziunea Intermedia Suceava, Radio România IAȘI, Viva FM Suceava, Suceava News, Bucovina Tv, Radio AS, Suceava Smart Press, Bucowina Plus, News Bucovina, Suceava Live, Impact FM, Rădăuțiziar.ro Live, Radio Top Suceava.

Promotori: Rotary Club Suceava Cetate, Asociatia Seva, Rotary Club Suceava-Bucovina, suceava.media

#ZileleTeatruluiMateiVisniec2022


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava