Spectacol invitat

Eroine

Distribuție
Regie Andrei Măjeri
Autor după Publius Ovidius Naso

Actori Alexandra Acalfoae, Crenola Muncaciu, Dana Bucataru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu, Gina Pătrașcu – Zamfirache
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

Producător: Teatrul Mihai Eminescu, Botoșani

„Spectacolul Eroine propune întreruperea unui parcurs nefast al istoriei dominante și al patriarhatului internalizat. Cele nouă eroine aruncă năvodul surorității peste cât mai multe alte eroine.”

«Într-un echipaj de 8+1, umăr la umăr, una lângă alta, ele își spun poveștile de iubire, chestionându-le, pe parcurs, dintr-o perspectivă critică.

În noiembrie 2019, descopăr, într-o librărie din Valencia, Eroinele poetului Ovidius. O colecție de scrisori de dragoste ale unor figuri feminine mitologice către bărbații lor, „eroii”. Doi ani și jumătate mai târziu, la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani, întâlnesc grupul perfect de actrițe pentru a pune în scenă, pentru prima oară în cariera mea, genul epistolar. Dar mai ales, pentru a vorbi despre rănile iubirilor nedrepte.

Putem chestiona memoria culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările societale. În barca noastră, interogăm capacitatea unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie, politicile corpului, destin social și măsura în care ne definim prin persoana iubită. Unde? În larg, într-un spațiu securizant, acolo unde eroinele pot spune: „Te văd, sora mea!”» Andrei Măjeri

Autor: după Publius Ovidius Naso

Traducerea: Andrei Măjeri

Regia, scenografia și ilustrația muzicală: Andrei Măjeri

Coregrafia: Victoria Bucun

Video: Teodor Humă

Trainer limbajul semnelor: Ioana Tufar

Distribuție: Alexandra Acalfoae, Crenola Muncaciu, Dana Bucataru, Lenuș Moraru, Ella Nistor, Lidia Uja, Silvia Luca, Irina Mititelu, Gina Pătrașcu – Zamfirache

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava