Repertoriu

Mimesis

Distribuție
Program
Nu există program pentru acest spectacol !

Mimesis este un spectacol care se adresează tuturor categoriilor sociale și de vârstă, al cărui concept are la bază comunicarea cu audiența de tip nonverbal. Actorii comunică folosind mijloace specifice de tip mim, cu machiaj specific.

De ce Mimesis ? Începând cu definiția mimesului, ca artă a imitației, regizorul Daniel Iordan a dezvoltat această idee, provocând actorii la asumarea unui gest psihologic(poziție corporală) atunci când intră în raport cu o emoție venită din partea audienței. Pe scurt preluarea emoției transpusă prin non-emoție. Platon spunea că mimesisul este de fapt o imitație a imitației. De fapt, se pune întrebarea dacă mimesisul este o imitație a adevărului, sau a unei iluzii. Din acest motiv actorii care performează cu mijloace specifice mimului, trecând și prin exercițiul de statuie vivantă, nu fac altceva decât să preia printr-un gest psihologic imitativ, o emoție venită din exterior, de la cei cu care vor intra în contact. În final, scopul acestui tip de performing este să transmită emoție. „Conceptul are la bază necesitatea comunicării între oameni, având ca mesaj transcenderea emoției, care trebuie să depășească limita cunoașterii”, a explicat regizorul Daniel Iordan.

Titlul spectacolului: Mimesis

Producție a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Regia: Daniel Iordan

Distribuție: Bogdan Amurăriței

                  Răzvan Bănuț

                  Sergiu Moraru

 Daniel Iordan, regizorul spectacolului Mimesis, a absolvit UNATC București la clasa profesorului Ion Cojar. Are experiență în teatru, film și televiziune. Este cunoscut pentru rolurile sale din filme cum ar fi: Sânge tânăr(2013), Munți și brazi(2011), Game over (2008), și Iubire cu pumnul(2006).

A colaborat cu diferite teatre din București, în spectacolele: Romeo și julieta(2014) și Capcana timpului(2010) la Teatrul de Comedie , Obsesion(2013) la Teatrul în Culise , Avionul albastru și cutia de conserve(2005) la ARCUB .

La Teatrul Municipal Matei Vișniec din Suceava , a montat spectacolul Kebab de Gianina Cărbunariu, în 2017 și în același an a semnat regia și pentru spectacolul Soțul tău rămâne-al meu la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din București.

Spectacol produs în Stagiunea 2017 - 2018. Data premierei: 28 ianuarie 2018.

Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava