Autor |
Matei Vișniec |
Regie |
Alain Timár |
Scenografia |
Sebastian Rațiu |
Asistent regie |
Antonia Mihăilescu |
Regie tehnica |
Cătălin Rodenciuc |
Actori |
Cristina Florea Cătălin Ștefan Mîndru Horia Andrei Butnaru |
„Occident Express” este unul dintre cele mai montate texte ale dramaturgului Matei Vișniec, o dramă în care Orientul şi Occidentul se întrepătrund; un text care face parte din trilogia balcanică a autorului și care continuă ideea de contopire a acestor două lumi și ne vorbește despre imensitatea abisului dintre estul şi vestul Europei, abis creat ȋntre capitalismul Occidentului şi trecutul comunist al popoarelor slave, unde, din nefericire a fost aruncată și țara noastră.
Regizor și scenograf, Alain Timár, este director al Théâtre des Halles din Avignon, faimosul oraș gazdă al Festivalului Internațional de Teatru, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume.
Alain Timár, regizorul spectacolului „Occident Express” ne prezintă viziunea sa artistică astfel: „Recurgînd la metafora unui tren de lux care nu mai circulă (este vorba despre celebrul Orient-Express) autorul ne vorbeşte despre fantasmele celor care, în Estul Europei, nu fac decât să se gândească la „minunile" Vestului. Ah, Occidentul şi democraţia sa împlinită! Acest Eldorado atât de râvnit! Cu tandreţe şi cu umor, Matei Vişniec ne propune o galerie de personaje care ard de dorinţa de a pleca, de a gusta din abundenţa occidentală, de a profita de societatea de consum, de a trăi în sfârşit (măcar o dată în viaţa lor) extazul libertăţii şi al reuşitei.
Piesa „Occident Express” este de asemenea o călătorie iniţiatică în sens invers, în lumea Balcanilor (atât de departe, de necunoscută şi nu prea iubită), o radiografie lucidă a capitalismului sălbatic care a înlocuit în Est utopia comunistă. Această piesă mai este, nu în ultimul rînd, şi o reflecţie privind dificila apropiere dintre cele două Europe separate de o jumătate de secol de istorie frământată.”
Occident Express, de Matei Vișniec
Regie: Alain Timár
Scenografie și light design: Sebastian Rațiu
Asistent regie : Antonia Mihăilescu
Regie tehnică : Cătălin Rodenciuc
Distribuție: Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Horia Butnaru
Durata spectacolului: 1h20min.
Spectacol produs în stagiunea 2022 – 2023. Data premierei 19 martie 2023