Actorii Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” Suceava au primit vineri, 7 iulie, ”botezul” Festivalului Internațional de Teatru de la Avignon-Franța: aplauze nesfârșite după primele reprezentanții cu spectacolele ”Rinocerii” de Eugène Ionesco și „Occident Express” de Matei Vișniec, ambele în regia lui Alain Timár. ”Ieri a fost ziua premierelor Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava în Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, o zi plină de emoție, bucurie și ropote de aplauze la scenă deschisă. Cele 2 spectacole, „Rinocerii” de Eugène Ionesco și „Occident Express” de Matei Vișniec, ambele în regia lui Alain Timár, au fost foarte bine primite de public mărturie fiind și aplauzele nesfârșite de la finalul reprezentațiilor”, a transmis conducerea teatrului sucevean. Actorii suceveni vor juca pe scena Théâtre des Halles câte 2 reprezentații în fiecare zi, timp de 18 zile. Un adevărat maraton de 36 de reprezentații.
Acest proiect este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.
Foto credit: Amedeia Vițega