Bucovina, capitală (pentru zece zile) a teatrului contemporan

https://www.crainou.ro/2018/05/12/bucovina-capitala-pentru-zece-zile-a-teatrului-contemporan/

DE CRAI NOU, MATEI VIŞNIEC

Suceava, şi implicit Bucovina, au în prezent un teatru ale cărui creaţii pot fi prezentate cu brio pe orice scenă profesionistă şi la orice festival din lume. În materie de creativitate artistică, imaginaţie, inspiraţie şi invenţie nu există centre şi periferii. Într-un oraş mic sau de mărime medie se pot realiza spectacole la nivelul celor mai pretenţioase aşteptări şi exigenţe, capabile să rivalizeze cu ceea ce se montează în teatrele naţionale sau în cele cu îndelungată experienţă artistică.

 De 31 de ani, de când trăiesc între două ţări şi între două culturi, între Est şi Vest, mi-am forjat această convingere: nouă, românilor, ne lipsesc poate multe lucruri, dar nicidecum talentul artistic. Decalajele care ne separau de lumea occidentală au fost recuperate în secolul al XIX-lea în primul rând pe plan literar şi pe cel al creaţiei artistice…

În acest an 2018, plin de semnificaţii istorice pentru români, teatrul devine un simbol al unirii. Este menirea teatrului să creeze punţi şi pasarele acolo unde accidentele istoriei ridică ziduri sau trasează frontiere. Prin vocaţia sa umanistă şi universalistă, teatrul întreţine comunicarea dintre oameni, culturi şi comunităţi chiar şi atunci când acestea sunt divizate sau manipulate de diverse doctrine toxice. Teatrul, prin stimularea spiritului critic şi al reflecţiei despre om este un spaţiu de libertate în care poate renaşte ideea de fraternitate şi se pot regăsi familii dezbinate…

Patru teatre din Republica Moldova, dintre care trei cu statut de teatre naţionale, vor veni în pelerinaj cultural şi emoţional în Bucovina, în această lună mai. Un pelerinaj fără precedent, care trebuie sărbătorit la adevărata sa semnificaţie. Şi pentru că teatrul se face cu oameni şi cu inima, dar şi cu ospitalitatea, îi invit pe suceveni, pe bucovineni, pe toţi iubitorii de cultură şi de dialog convivial să vină la teatru în aceste zile, să iasă în întâmpinarea oaspeţilor noştri din Basarabia şi din celelalte regiuni istorice ale românilor.

Grecii antici ne-au lăsat această moştenire – teatrul ca un spaţiu al socializării şi al emoţiei colective, teatrul ca o agora fraternă, dar şi ca loc de dezbatere. Teatrul este o casă a noastră, a tuturor, în care ne întâlnim ca să comunicăm altfel, o casă căreia îi trecem pragul ca să avem noi percepţii despre lume (altele decât cele pe care ni le oferă viaţa socială, şcoala, televizorul sau familia). Ceea ce simţim, descoperim şi înţelegem la teatru nu se poate produce în altă parte. Iată doar unul din motivele pentru care teatrul a traversat două mii cinci sute de ani pentru a fi mai viu şi mai necesar decât oricând.

Teatrul – o dimensiune identitară a Europei

Uneori istoricii, precum şi alte minţi reflexive, au dificultăţi în încercarea de a defini Europa sau spiritul european. Toţi sunt însă de acord că teatrul este o dimensiune identitară comună tuturor popoarelor Europei (dovadă că nu există ţară în Europa care să nu aibă un teatru naţional!). În Europa zilelor noastre, destul de greu încercată de tendinţe centrifuge, teatrul are un rol federator, el irigă prin creativitate un limbaj comun. Nu întâmplător există în Europa o constelaţie de festivaluri de teatru care federează sute de oraşe. Artiştii circulă între ele cu o febrilitate care este benefică pentru viitorul Europei. Teatrul creat la Suceava cu pasiune şi inteligenţă este, deci, şi o fereastră spre Europa, şi sunt sigur că în scurtă vreme capitala Bucovinei româneşti va intra în circuitul european al modernităţii. Tradiţia şi modernitatea sunt doi plămâni vitali, două aripi necesare, şi ştim cu toţii de ce: doar cu o singură aripă nu se poate zbura.

Întoarcerea dă sens plecării

În acest moment al vieţii mele, la vârsta de 62 de ani, îmi dau seama că am trăit timp de 31 de ani în România şi timp de 31 de ani în Franţa. Ce sens să aibă această simetrie existenţială? Încep să-mi spun că sensul plecării (şi atâta lume pleacă astăzi la muncă în Occident!) este întoarcerea, revenirea la vatra natală şi afectivă. Nicio secundă, în toţi anii cât am trăit în străinătate exercitând meseria de scriitor şi ziarist, nu am uitat locul de unde am plecat. Teatrul care îmi poartă numele la Suceava este însă cel mai profund mod de a-mi semna întoarcerea.

Ţin deci să le mulţumesc tuturor celor care, cu sens civic, construiesc destinul acestui tânăr teatru sucevean. Investiţia în cultură nu are preţ, este o investiţie în educaţie şi în formarea conştiinţelor. Teatrul face parte din demersul educaţional, iar în lumea noastră numerizată şi plină de ecrane, a-i trimite pe tineri la teatru înseamnă a-i smulge pentru câteva ore din ghearele unor redutabile mecanisme de spălare pe creier.

Îi însoţesc afectiv şi cu recunoştinţă pe toţi cei care trec pragul teatrului din Suceava, chiar dacă uneori se întâmplă să iasă de la unele spectacole intrigaţi sau nedumeriţi. În definitiv, şi acesta este rolul teatrului, să ne deranjeze, să ne scoată din anumite forme de confort mental şi să ne oblige să ne întrebăm cu inteligenţă “oare de ce nu mi-a plăcut acest spectacol?”.

Fără spectatori, teatrul este o cochilie vidă. Fără dezbatere, fără argumente pro şi contra, teatrul devine pură industrie de divertisment.