Despre întoarcerea care dă sens plecări - Carmen Mihalachi (Revista Ateneu)

  Galerie foto

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava

Despre întoarcerea care dã sens plecãrii

„Occident Express”, piesa lui Matei Vișniec, parte din cunoscuta sa „Trilogie balcanicã”, este primul spectacol care se joacã în limba francezã pe scena suceveanã, invitat fiind la cea de-a 77 ediție a Festivalului de la Avignon, unde va reprezenta România. Ceea ce, s-o recunoaștem, este o mare reușitã, aparținând unui teatru tânãr, dar atât de ambițios, care și-a propus, dintru început, ținte înalte. Sã facã performanțã. Alain Timár, regizor, scenograf, artist vizual, directorul Teatrului din Avignon, a revenit la Suceava, dupã ce a montat aici „Rinocerii”, în anul 2018, pentru ca de aceastã datã sã punã în scenã „Occident Express”. Artist modern, cu o viziune foarte deschisã asupra lumii, el desfide orice barierã care ar sta în calea creației și declarã cã dacã i-ar sta în putințã, ar desființa toate frontierele reale sau fictive, pentru ca oamenii sã trãiascã și sã se exprime în deplinã libertate.

„Recurgând la metafora unui tren care nu mai circulã (este vorba despre celebrul Orient-Express) autorul ne vorbește despre fantasmele celor care, în Estul Europei, nu fac decât sã se gândeascã la minunile Vestului. Ah, Occidentul și democrația sa împlinitã! Acest Eldorado atât de râvnit! Cu tandreþe și umor, Matei Vișniec ne propune o galerie de personaje care ard de dorința de a pleca, de a gusta din abundența occidentalã, de a profita de societatea de consum, de a trãi (mãcar o datã în viața lor) extazul libertãții și al reușitei.”

Totodatã, regizorul semnaleazã cãlãtoria inițiaticã în tãrâmul necunoscut al Balcanilor, unde, dupã o jumãtate de secol de ceațã deasã, când s-a trãit sub dictatura comunistã, au nãvãlit profitorii capitalismului sãlbatic. Dar se pot apropia cu adevãrat cele douã pãrți ale Europei? Care s-au dezvoltat diferit și acum continuã sã meargã cu douã viteze. Se pot apropia cele douã pãrți de Europa, fãrâmițatã de rãzboaie, de ideologii și regimuri politice diferite? Se poate reface ruptura? Este întrebarea careți rãmâne în minte vãzând spectacolul cu textul lui Matei Vișniec, un „scriitor mesager”, dupã cum se autodefinește, un spirit lucid, o conștiințã în stare de alertã. Care transmite mesaje. Având și o îndelungatã experiențã de jurnalist, cunoaște îndeaproape toate zvârcolirile acestei lumi pline de con- tradicții, de inechitãți, de cruzime și de absurd, în convingerea sa scrisul, teatrul, literatura având o misiune precisã, aceea de a denunța felul în care ideologiile manipuleazã, spalã creiere. Oamenii sunt victime ale acestei istorii zbuciumate, așa cum este bãtrânul orb din „Occident Express”, Colonelul cãruia i-a fost furatã tinerețea, risipitã în rãzboaie, închisori, lagãre. Bãtrân și infirm, el nu mai are decât un vis, acela de a strãbate Europa (pe care o vrea fãrã frontiere, pe care se ușureazã, cu un gest sfidãtor și eliberator) într-un faimos tren de lux, Orient Express. Deși el ar trebui sã se numeascã altfel, din moment ce toți cei din estul Europei sunt cu ochii spre Occident. De acolo vine lumina acum pentru cei patru milioane de români, cu mâini de muncitor, ieftine, așezați pe valize, alegând, ca sã scape de sãrãcie, calea grea, amarã a emigrației. Se duc în strãinãtate și revin în țarã doar în august, când dorm și viseazã în casele lor nefinisate, pustii tot lungul anului. Pleacã în afarã având în buzunare un bilețel pe care scrie acasã. Și poate cã acesta-i sensul plecãrii, ca sã ai de unde sã te întorci.

Sunt multe teme profunde care dau de gândit în„Occident Express”, în piesã și în spectacolul lui Alain Timár, care a fãcut o lecturã îndrãgostitã a textului și a pus inspirat în valoare construcția sa modularã, cu intermezzouri, impregnându-i ritm, dinamism. E o montare foarte vie, cãreia îi simți fluidul, spectatorii stând și ei pe scenã, aproape de cei trei actori care însuflețesc fiecare moment într-un chip admirabil, plãcerea lor de a juca un text atât de inteligent, de ofertant interpretãrii, cu roluri interșanjabile, fiind vizibilã. Cãtãlin-Ștefan Mîndru este Bãtrânul orb, apoi un proxenet și un regizor, construindu-și cu mare meșteșug, cu detalii și nuanțe semnificative fiecare personaj. Este mereu sigur pe el, iar prezența lui umple scena. Mai multe personaje creioneazã și Cristina Florea și Horia Butnaru, foarte angajați în tot ce fac, absolut savuroasã fiind scena de vampirofilie, unde ei sunt doi actori care joacã într-un spectacol destinat turiștilor veniți în țara lui Dracula (ironia din text, vizavi de mitul comercial al lui Dracula, cu care vrem sã impresionãm Occidentul, e dizolvantã!). Cristina Florea e volubilã, caldã, atașantã, joacã și cântã minunat, iar Horia Butnaru este foarte versatil și are niște grimase de tot hazul în scenele de comedie.Este remarcabil felul în care se dãruiesc cu poftã mascaradei jucate și cum pãstreazã toți trei o relație fãrã intermitențe pe parcursul spectacolului, asigurându-i fluența, impactul la public. Și e întru totul lãudabil efortul lor de a se exprima într-o limbã strãinã.

Într-o scenografie simplă, adecvată: o gară, niște valize și alte câteva elemente sugestive, creatã de Sebastian Rațiu, care asigurã și light-designul, spectacolul lui Alain Timár este inteligent, suplu, imaginativ și esențializat, cu umor și gravitate, totodatã având, în cel mai ridicat grad, temperatura prezentului.

Paginã realizatã de Carmen MIHALACHE