• Acasă
  • Stiri
  • Despre teatru și cărți, cu Matei Vișniec, la debutul noii stagiuni a TMMVS

Stiri

Despre teatru și cărți, cu Matei Vișniec, la debutul noii stagiuni a TMMVS

Despre teatru și cărți, cu Matei Vișniec, la debutul noii stagiuni a TMMVS

https://m.monitorulsv.ro

Cosmin ROMEGA

Noua stagiune a Teatrului „Matei Vișniec” Suceava a debutat joi, 1 septembrie, cu două evenimente strâns legate de celebrul dramaturg al cărui nume îl poartă.

Primul, care a avut loc la amiază, a fost o lansare de carte – prilej de discuții între Matei Vișniec și invitatul său surpriză, regizorul Radu Alexandru Nica, cu publicul care a umplut până la refuz spațiul expozițional de la etajul al III-lea al sediului instituției culturale.

Lansarea volumului „Procesul comunismului prin teatru”, de Matei Vișniec, are strânsă legătură cu tot ceea ce se întâmplă în prezent în jurul nostru, cu războiul din Ucraina, acțiunile Rusiei și efectele generate nu doar la nivel european, ci chiar mondial.

„Dacă ne pierdem libertatea și democrația vom intra pe contrasens și nu se știe când ne vom reveni... De unde și importanța reflecției vizavi de sensul istoriei și al existenței noastre. Și în cartea <Un  secol de ceață> abordez aceste probleme de istorie și analizez cele două ideologii toxice ale secolului XX, nazismul și comunismul, care au fost gemene. De altfel, în a doua parte a cărții am capitolul <Răul are întotdeauna un frate geamăn>”, este doar una dintre ideile lansate de Matei Vișniec ca temă de discuție și de reflecție.

Maestrul Vișniec a remarcat că „teatrul este un loc de reflecție în felul său, depinde de capacitatea noastră de a găsi răspunsuri la temele care ni se propun”, oferind ca exemplu chiar spectacolul de debut al stagiunii 2022-2023, „Întoarcerea acasă”.

„Morții patriei se întorc după război acasă”, a explicat sumar autorul tema principală a spectacolului, adăugând, gânditor: „De ce omul repetă mereu greșelile istoriei? Aceasta este una dintre marile capcane ale istoriei...”

Pe lângă prezentarea cărților sale, care prin grija Librăriei Cărturești erau disponibile celor dornici să le cumpere și să obțină și autograful autorului, cei prezenți au avut prilejul de a cunoaște o altă personalitate a lumii culturale românești, regizorul Radu Alexandru Nica.

“Unul dintre cei mai buni regizori ai generației sale sau unul dintre cei mai buni regizori – sunt formulele cu care este prezentat adeseori. Eu spun că este un regizor tulburător, prin ceea ce face, diversitatea spectacolelor și abordărilor”, a spus Matei Vișniec despre Radu Alexandru Nica, pe care l-a “descoperit” la Sibiu, locul în care s-a născut și a pus în scenă primele sale spectacole, înainte de a se îndrepta către alte zone, în prezent activând în București și Iași.

Întâlnirea cu cititorii s-a prelungit cu discuții interesante, fiind încheiată cu o sesiune de autografe, dar și cu o invitație clară, de a veni la teatru, nu doar la spectacolul din acea seară, ci la toate din noua stagiune a TMMVS.


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava