• Acasă
  • Stiri
  • Ferestrele educației prin teatru, deschise pentru sute de copii din Suceava - TV INTERMEDIA

Stiri

Ferestrele educației prin teatru, deschise pentru sute de copii din Suceava - TV INTERMEDIA

https://intermediatv.ro

Proiectul cultural și  educațional “O fereastră deschisă – Educația prin teatru”, desfășurat în perioada 19 august – 5 septembrie de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, s-a încheiat în forță. Finanțat de Ministerul Culturii, proiectul a inclus ateliere gratuite de teatru destinate elevilor și a culminat cu punerea în scenă a unui spectacol pentru copii, coordonat de echipa de artiști și pedagogi. Proiectul a avut ca obiectiv principal transformarea vieții tinerilor din județul Suceava, în special din comunitățile rurale afectate de deficiențele sistemului educațional și rata ridicată a abandonului școlar.

Piesa de teatru pusă în scenă de copii pentru copii sub coordonarea Dream Boutique Visuri plăcute și regia lui Aurel Palade, a marcat finalul proiectului cultural și educațional ”O fereastră deschisă – Educația prin teatru”. Spectacolul a fost o adaptare după piesa ”Vrem să vă dăruim câte o fereastră” de Matei Vișniec și a încheiat un parcurs plin de activități educaționale și artistice desfășurate în perioada 19 august-5 septembrie.

Proiectul, finanțat de Ministerul Culturii, a avut ca scop transformarea vieții tinerilor din județul Suceava cu un accent special pe comunitățile rurale, unde deficiențele sistemului educațional și rata abandonului școlar reprezintă probleme semnificative, conform testelor PISA. În cadrul proiectului, arta teatrului a fost utilizată ca instrument educațional pentru a stimula gândirea critică, creativitatea și abilitățile de gestionare a emoțiilor. S-au organizat ateliere gratuite, dedicate elevilor de gimnaziu din localitățile Berchișești, Ipotești, Ciprian Porumbescu, Bosanci, Horodniceni, Brodina, Siret și Ițcani. Peste 200 de elevi din aceste comunități au participat la workshop-uri menite să le dezvolte competențele culturale, sociale și emoționale, au beneficiat de îndrumarea echipei formate din artiști și pedagogi cu experiență, reprezentanței Teatrului Municipal ”Matei Vișniec” din Suceava și ai școlii de teatru Dream Boutique – Visuri plăcute.

 

 

 

 

 

 

 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava